Ce știm despre frigieni?

Midas, boneta frigiană și nodul gordian

Sakarya este al doilea râu – ca lungime – care curge integral pe teritoriul Turciei, după Kizilimak. El străbate centrul Anatoliei și se varsă în Marea Neagră. În Antichitate se numea Sangarius și pe malurile lui trăia un popor de origine indo-europeană: frigienii.

Este posibil ca ei să se fi stabilit în Asia Minor, venind din Balcani, înainte de anul 1.200 î.Hr; Homer ne spune că au participat la războiul troian. În orice caz, dacă afirmația din Iliada este eronată, ei au sosit în Turcia de azi cel mai târziu pe la 900 î.Hr. Tot de la Homer aflăm că teritoriul lor era bogat în vinuri, iar războinicii frigieni aveau armăsari strălucitori, pe care îi foloseau la carele de luptă.

Capitala regatului Phrygia (sau Frigia) a fost la Gordium (în prezent Yassihüyük), pe drumul care lega Grecia de Babilon. Era înconjurată de movile artificiale de mari dimensiuni, care constituiau morminte regale (tumuli). Au fost identificate optzeci de movile, dintre care jumătate au fost cercetate de arheologi. Camerele mortuare, aflate în interiorul tumulilor, erau din lemn și conțineau atât cadavre incinerate, cât și înhumate.
Regatul frigienilor a fost distrus pe la 700 î.Hr., de către cimerienii care locuiau la nord de Marea Neagră, probabil la gurile râurilor Nistru, Nipru și Don, dar și în Caucaz.

De la frigieni ne-au rămas numele unor regi legendari și povestea nodului gordian.
Cei mai cunoscuți regi ai Phrygiei au fost Mygdon, Gordias și Midas.

MYGDON
Homer ne spune că în tinerețe, cu vreo două-trei decenii înainte de războiul Troiei, Mygdon a luptat împotriva tribului iranian al Amazoanelor, teribilele femei-soldați. Priam, regele Troiei, prezent și el în luptă, era aliat cu frigienii.

O generație mai târziu, amazoanele vor lupta în războiul troian alături de Priam și Mygdon. Regina lor, Panthesilea, va fi ucisă de Ahile (Homer, „Iliada”).

GORDIAS
După cum, probabil, v-ați dat seama, el este întemeietorul capitalei Gordium.

Este interesant cum a ajuns rege. Inițial, era un țăran sărac. Legenda spune că într-o zi, pe când mergea în carul său tras de boi, un vultur s-a așezat pe oiște. Gordias s-a gândit că într-o zi va ajunge rege.

Desigur, legenda seamănă cu cea a lui Tarquinius cel Bătrân, al cincilea dintre cei șapte regi ai Romei. El era însă un etrusc dintr-o familie înstărită. A hotărât să meargă la Roma, pentru a-și căuta norocul și, pe drum, un vultur i s-a așezat pe cap, semn că va deveni rege.

Așadar, la un moment dat, prin secolul al VII-lea î.Hr., frigienii au rămas fără rege. Au consultat Oracolul din Telmessos (capitala regatului Lycia) și li s-a spus să-l aleagă drept suveran pe primul bărbat care se va îndrepta spre templu într-un car tras de boi. Iar primul care a apărut astfel a fost Gordias.

MIDAS
A fost fiul lui Gordias și al zeiței Cybele. Dar să lăsăm, pentru câteva secunde, legenda de-o parte... Despre el putem fi siguri că a fost un personaj real, pentru că apare și în sursele gecești (Herodot), dar și în cele asiriene, cu numele de Mita (Mit-ta-a).

Într-o zi, satirul Silenus, tatăl adoptiv al zeului Dionysos, rătăcea beat prin regatul Phrygiei. A fost găsit de un grup de țărani și dus la palatul regal. Midas l-a recunoscut și l-a tratat cu deferență. Timp de zece zile, Silenus a fost oaspetele de onoare al regelui frigian. Aflând acest lucru, zeul Dionysos i-a spus lui Midas că îi va îndeplini orice dorință. „Aș vrea ca orice ating să se transforme în aur!”, i-a cerut, cu lăcomie, Midas. Zeul i-a acordat acest dar.

La început, Midas a fost fericit. Tot ce atingea devenea aur: pietre, copaci etc. A fugit în grădina sa și a transformat toți trandafirii în metal prețios.

Peste măsură de bucuros, le-a cerut servitorilor să pregătească un mare ospăț. Atunci, extazul s-a transformat în agonie. Tot ce atingea regele, mâncare sau băutură, se transforma în aur. Continuând astfel, ar fi murit de foame și de sete. „Cumplit blestem”, și-a spus regele. „Iată unde m-a dus lăcomia!”.

A urmat o tragedie. Fiica lui Midas a venit supărată să-i spună că trandafirii și-au pierdut prospețimea, devenind rigizi. Regele a luat-o în brațe, pentru a o consola. Instantaneu, fata s-a transformat într-o statuie de aur.

Disperat, Midas l-a rugat pe Dionysos să-l facă, din nou, un om normal. Zeul i-a auzit rugămintea și i-a zis să facă baie în râul Pactol, lângă Sardis. După ce Midas s-a spălat în apele rîului, și-a pierdut „darul”. În schimb, râul a devenit bogat în aur, care putea fi găsit în nisipul din albie.

Mai există și o a doua legendă legată de Midas. După trauma aurului, regele s-a retras la țară, dorindu-și o viață simplă. A devenit ucenic al poetului orb Orfeu și adorator al zeului Pan. S-a întâmplat însă ca între zeii Pan și Apollo să existe o rivalitate legată de muzică. Fiecare se considera mai talentat și, pentru a se tranșa chestiunea, Apollo l-a provocat pe Pan la un concurs arbitrat de zeul montan Tmolus.

Pan a cântat din celebrul său nai, iar Apollo dintr-un instrument cu corzi. Tmolus a decis ca Apollo să fie câștigător. Midas a intervenit și a spus că judecata nu a fost corectă, din moment ce Pan ar fi cântat mai frumos. Apollo s-a supărat și l-a pedepsit pe regele frigian să aibă urechi de măgar pentru tot restul vieții.
Midas și-a ascuns rușinosul blestem sub o bonetă roșie. Nimeni nu știa de ce regele o purta tot timpul, cu excepția servitorului care îi îngrijea părul și barba.

Slujitorul avea însă poruncă să nu dezvăluie nimănui secretul. Ceea ce, pentru el, era foarte greu. Să știi așa ceva și să nu ai voie să povestești... Și ce subiect, ce bârfă interesantă ar fi fost! Chinuit de povara secretului, servitorul a săpat o groapă adâncă, s-a băgat cu capul în ea și a povestit, în șoaptă, sectretul. Apoi, a acoperit-o cu pământ.

Fiind pe marginea unei ape, din groapa respectivă a răsărit un păpuriș bogat, care, șuierând în vânt, lăsa impresia că zice „regele Midas are urechi de măgar”. Și astfel, s-a aflat secretul.

Revenind la datele confirmate de surse istorice, se pare că regatul frigian a fost distrus pe la 700 î.Hr. de cimerieni, iar Midas s-ar fi sinucis în timp ce capitala Gordium era devastată.

Boneta frigiană este astăzi un simbol universal. În antichitate, era purtată de sclavii eliberați. În timpul Revoluției Franceze, a fost purtată de cetățeni pentru a-și manifesta aspirația către o viață liberă. Astăzi, o întâlnim pe diverse steme, civile sau militare, în toată lumea (de exemplu, pe stema Argentinei sau a Nicaraguei).

În sfârșit, de la frigieni ne-a mai rămas și povestea nodului gordian. Midas a păstrat în palatul său carul de boi care îi adusese lui Gordias titlul de rege. El a fost cel care l-a legat cu un nod foarte încâlcit din coajă de coarnă.

Legenda spune că aproape patru secole mai târziu, când Alexandru Macedon a ajuns la Gordium, carul, cu nodul lui Midas, încă se mai afla acolo. Exista și o profeție: cine va desface nodul va stăpâni Asia. Mulți au încercat, dar nimeni nu a reușit.

Nici Alexandru nu a avut mai mult noroc. Nodul a rămas nedesfăcut. Numai că ambiția era atât de mare la regele Macedoniei, încât acesta a scos sabia și l-a tăiat. Așa a fost dezlegat nodul gordian...

Astăzi, expresia „a dezlega nodul gordian” semnifică rezolvarea tranșantă, prin mijloace neconvenționale, a unei probleme complicate.