Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha

„Revista Jandarmeriei” nr. 6 (127) din 15 martie 1997 anunța – sub semnătura generalului de divizie (r.) Mihail Baron – plecarea într-o lume mai bună a unui vlăstar al Movileștilor, Dinu Movilă, fost căpitan de jandarmi în cel de-al Doilea Război Mondial și ridicat la gradul de general de brigadă în rezervă în 1993.

S-a născut la Iași, la 25 mai 1911, și a absolvit Facultatea de Drept din orașul natal (1932), apoi Școala de Ofițeri de Jandarmi, devenind sublocotenent în 1934. Până la intrarea României în război „a activat în Centrele de Instrucție de la Târgu-Ocna, Chișinău și Timișoara, apoi în Legiunea Iași și Inspectoratul Constanța”. După declanșarea războiului a cerut să plece pe front. La 23 august 1944 a fost luat prizonier de sovietici și trimis în lagăr. Ulterior, „a fost condamnat la 25 de ani de închisoare și trimis să-și execute pedeapsa în minele de la Vorkuta (extremul nordic înghețat), unde afară temperatura era de minus 30 grade Celsius, iar zăpada viscolită continuu crea un adevărat infern (...) A muncit în ture de câte 12 ore, în condiții extrem de grele, când a fost repatriat, fiind amnistiat. Întors în țară, în loc de libertate, a fost dus în lagărul de la Ghencea și anchetat de Securitate. Obținând buletinul de identitate, s-a angajat ca simplu muncitor necalificat la Fabrica Metalica, unde a lucrat până în 1962. Deși obținuse încadrarea în categoria 7, cea mai înaltă ca muncitor, a trebuit să părăsească fabrica, fiind bolnav grav. Cu ajutorul fostului coleg de liceu, academicianul Condurache [de fapt, Emil Condurachi – n.n.], a fost angajat ca magazioner la Institutul de Arheologie.     

Cererea lui către Tribunalul Suprem al U.R.S.S., prin care contestă condamnarea, a avut o rezolvare favorabilă. În anul 1962 a primit, prin Consulatul sovietic, comunicarea că sentința de condamnare a fost o eroare judiciară (...) S-a stins din viață la 11 februarie 1997 și, conform dorinței sale, a fost înmormântat în cadru strict intim, fără onoruri militare” a mai scris Mihai Baron în articolul menționat.

Familia din care provenea Dinu Movilă are origini medievale. În timpul ultimei lupte a lui Ștefan cel Mare cu turcii, care a avut loc în 1486 la Șcheia, lângă Suceava, calul a fost ucis sub domnitorul moldovean. Ștefan a căzut la pământ și a fost ajutat să se ridice de un boier de curte, aprodul Purice. Pentru că vodă era mic de înălțime și nu se putea urca pe un nou bidiviu, Purice s-a ghemuit lângă animal, iar Ștefan a călcat pe el pentru a ajunge în șa. Apoi, i-a spus: „Dacă scăpăm cu viață, și eu, și tu, îți voi schimba numele din Purice în Movilă”. Ceea ce s-a și întâmplat...

Dintre urmașii primului Movilă, șapte au ajuns domni în Moldova, iar unul mitropolit al Kievului. De asemenea, cronicarii Grigore Ureche și Miron Costin au fost înrudiți cu Movileștii. Mai târziu, în 1899, un boier moldovean Ioan Movilă a întemeiat stațiunea balneo-climaterică Techirghiol-Movilă, redenumită succesiv Carmen-Sylva, Vasile Roaită și Eforie Sud.

Să revenim la veteranul de război Dinu Movilă, considerat ultimul membru al vechii familii... La Arhivele Naționale, Fond C.C. al P.C.R., Secția Administrativ-Politică, există un document care vine să completeze biografia acestuia (Dosar 11/1978, ff.196-197). Este vorba de solicitarea generalului-maior Constantin Olteanu – la acel moment șef al Secției pentru Problemele Militare și Justiție din C.C. al P.C.R. – să i se acorde o mărire la pensie. Documentul i-a fost înaintat, la 24.07.1978, lui Nicolae Ceaușescu, singurul care putea aproba o astfel de pensie.

Iată expunerea de motive: „În ziua de 23 august 1944, căpitanul de jandarmi Dinu Movilă a primit de la comandantul Diviziei 14 Inafnterie din care făcea parte, misiunea de a merge ca parlamentar la eșalonul de comandă al trupelor sovietice din zona de operații respective, pentru a-i transmite hotărârea de a trece de partea lor.

Cu toate riscurile ce pot fi întâmpinate în prima linie de luptă din zona de operații, ofițerul a executat misiunea îndeplinită în bune condiții, însă ofițerii sovietici cu care a luat legătura l-au făcut prizonier, internându-l în lagăr. Aici a activat în mișcarea antifascistă și apoi s-a înrolat în Divizia de voluntari „Horea, Cloșca și Crișan”.

După aproape trei ani, Movilă Dinu a fost trimis în judecata unui militar sovietic și condamnat la 25 de ani muncă silnică, sub învinuirea că ar fi săvârșit crime contra umanității. Pentru executarea pedepsei a fost internat în lagărul din localitatea Vorkuta, situată la cercul polar de nord.

După 11 ani și 4 luni de captivitate și detenție, în baza unui decret de amnistie dat de statul sovietic, Movilă Dinu a fost eliberat în decembrie 1955 și repatriat.

Încercările inițiate de cel în cauză, îndată după repatriere, de a i se clarifica situația militară și a i se acorda o pensie sau un serviciu corespunzător cu pregătirea sa de licențiat al Facultății de Drept și cunoscător al limbilor franceză și germană nu au dat rezultat pozitiv, de fiecare dată răspunzându-i-se că cele solicitate nu i se pot rezolva favorabil, doarece a fost condamnat pentru crime contra umanității.

Adresându-se în anul 1962 Tribunalului Suprem al U.R.S.S., acesta i-a comunicat prin Tribunalul Municipiului București că, în urma revizuirii dosarului penal, sentința din 19 decembrie 1947 a Tribunalului militar al trupelor M.A.I. din regiunea Gorki și decizia din 2 ianuarie 1948 a Tribunalului militar al trupelor M.A.I. din Regiunea Moscova, au fost anulate, fiind achitat de orice penalitate pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de care a fost învinuit.

În baza acestei hotărâri judecătorești, Ministerul de Interne i-a redat gradul de căpitan avut la data căderii în captivitate.

La scurt timp după repatriere s-a încadrat în muncă, lucrând ca muncitor în uzină și apoi în diferite funcții administrative de execuție la diverse instituții, unde a dovedit în mod constant atitudine justă și corectitudine.

În anul 1973, la împlinirea vârstei de 62 de ani, s-a pensionat pe linia asigurărilor sociale de stat, primind o pensie care în prezent este de 1.464 lei lunar, plus 160 de lei pensie suplimentară.

După pensionare, a continuat să lucreze cu o jumătate de normă până la 1 ianuarie 1978, dată de la care nu mai ocupă niciun serviciu, deoarece nu mai are drept la muncă, fiind în vârstă de 67 de ani.

Solicită găsirea unei posibilități de majorare a pensiei la un cuantum cu care să poată acoperi cheltuielile de întreținere necesare familiei sale compusă din trei persoane.

Menționăm că în limitele dispozițiunilor actualei legislații a pensiilor, o eventuală majorare a pensiei pe care o primește în prezent nu este posibilă.

Movilă Dinu descinde dintr-o familie ai cărei urmași au luptat pentru înfăptuirea idealurilor Revoluției de la 1848, unii dintre ei fiind protagoniști de seamă ai actului Unirii Principatelor Române.

În decursul activității sale a fost un excelent elev, student și militar, modest, corect și cu comportări bune.

Întrucât Movilă Dinu a fost victima unei grave erori judiciare de pe urma căreia a suferit pe nedrept fizic și moral, fiind lovit în drepturile și posibilitățile normale de afirmare oferite de societatea noastră și ținând seama că este un om al muncii a cărui activitate a fost apreciată pozitiv de toate colectivele de muncă pe unde a lucrat, iar în prezent are vârsta înaintată și este bolnav de mai multe afecțiuni medicale, am întocmit alăturatul proiect de decret prezidențial privind stabilirea pensiei în cuantum de 2.500 lei lunar, cu începere de la 1 august 1978. Dacă sunteți de acord cu acest proiect, vă rugăm a-l aproba.

Propunem ca, după adoptare, decretul să nu fie publicat în Buletinul Oficial al R.S. România, urmând să fie difuzat Ministerului de Interne și Ministerului Muncii”.

Așadar, pentru că legislația nu prevedea o altă posibilitate, i se cerea șefului statului să aprobe o pensie specială și binemeritată.

Pe solicitarea care a însoțit această expunere de motive, Nicolae Ceaușescu a pus următoarea rezoluție: „Nu este cazul de o pensie specială”.

Cum se explică acest refuz? Să fi fost vorba de teama că un răspuns pozitiv ar fi produs o invazie de cereri asemănătoare? În acest sens vorbește și propunerea de a nu se publica în B.O. decretul, în caz că ar fi fost aprobat...

Totuși, un an mai târziu, a mai existat o cerere asemănătoare, care s-a aprobat. Este vorba de situația generalului de armată Constantin Vasiliu-Rășcanu (Dosar 8/1979, ff.168-170), veteran al ambelor războaie mondiale, aflat la vârsta de 92 de ani. La 23 august 1944 era comandantul Corpului 5 Teritorial, care – având comandamentul la Breaza – a eliminat prezența germană în zona petroliferă Prahova. După război, a fost unul dintre ofițerii români promovați de partidul comunist.

De aceea, Vasiliu-Rășcanu i s-a adresat lui Nicolae Ceaușescu scoțându-și în evidență atât meritele militare, cât și pe cele politice: „Sunt general de armată în rezervă Vasiliu Rășcan (sic!) Constantin, membru al Partidului Comunist Român și mă consider ilegalist (membru P.C.R. înainte de 23 august 1944 – n.a.), situație de care am amintit și prin cererea depusă la Registratura C.C. al P.C.R., sub nr. 45734 din 6 aprilie 1978.

Sunt Erou al Muncii Socialiste, fost ministru al apărării naționale în guvernul dr. Petru Groza, de la 6 martie 1945, în prezent vicepreședinte al Comitetului Organizatoric al Veteranilor de Război Antifasciști.

Sunt pensionar al armatei cu o pensie de 5.427 lei, pentru anii serviți în activitate, pensie care este cu mult sub nivelul pensiilor ce s-au acordat și se acordă acum generalilor-locotenenți sau [generalilor]-colonei ieșiți din armată și care nu au avut o activitate la nivelul aceleia ce am avut-o eu.

De mai mult timp, starea sănătății mele s-a înrăutățit, iar pentru menținerea și ameliorarea ei mi-au fost și-mi sunt necesare cheltuieli suplimentare modului obișnuit de viață al meu și al familiei mele.

Datorită acestui fapt, rog ca în limitele posibilităților să mi se acorde și mie o sporire a pensiei de astăzi la un nivel care se va aprecia.

Toată activitatea mea este bine cunoscută și nu voiesc a vă inoportuna cu descrierea diverselor fapte petrecute înainte sau după 23 august. Țin însă să menționez că în tot timpul vieții mele am fost și sunt însuflețit de sentimentul iubirii de patrie, spirit socialist, adept al comunismului și am luptat pe front pentru independență, suveranitate și progresul patriei noastre care astăzi ați ridicat-o la un nivel atât de înalt, cum nu a mai fost vreodată.

În școli, instituții de stat, U.T.C., prin conferințele și cuvântările mele, permanent am căutat a întări și dezvolta în inimile auditorilor dragostea de patrie și de partid, înfăptuirea în totul a prevederilor Congresului al XI-lea al P.C.R. și, în special, a îndrumărilor date de tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului nostru, Președintele Republicii Socialiste, prin cuvântările sale precum și grija ce o poartă progresului și bunăstării poporului nostru.

Dezarmarea, încetarea cursei înarmărilor, libertatea, progresul economico-social, tehnic, cultural, precum și pacea și buna conviețuire între popoare, sunt principiile sale susținute și răspândite în toate țările lumii.

Am fost și rămân continuu devotat îndrumărilor partidului nostru, a principiilor susținute de tovarășul Nicolae Ceaușescu,

General de armată în rezervă,

Vasiliu Rășcan Constantin

Erou al Muncii Socialiste”.

            Pe raportul care a însoțit această solicitare și care prevedea ridicarea pensiei la 6.500 lei, Nicolae Ceaușescu a scris, sec: „Da!”. De ce a făcut-o? Probabil că nu din considerente umanitare. Dacă ar fi avut o latură umană dezvoltată, aceasta ar fi funcționat – mai ales – în cazul lui Dinu Movilă. Probabil, Ceaușescu se vedea pe sine ca pe un lider al unei țări dominate total de partid, iar meritele politice ale solicitanților, bine scoase în evidență de Vasiliu-Rășcanu, precum și modul laudativ de a i se adresa, au avut ponderea decisivă.

La 9 mai 1978 a avut loc premiera filmului „Pentru Patrie”, inspirat de participarea armatei române la războiul din 1877-1878. Filmul a fost regizat de Sergiu Nicolaescu și i-a avut în distribuție pe unii dintre cei mai importanți actori români ai epocii.

Nouă zile mai târziu, la 18 mai 1978, un reprezentant al Ambasadei române de la Ankara a fost convocat la Ministerul de Externe turc, unde l-a întâlnit pe Ertuğrul Čirağan, directorul Departamentului Cultural al instituției. Čirağan era purtătorul unui mesaj de nemulțumire din partea ministrului A.G. Ökçün legat de filmul menționat mai sus.

Șeful diplomației turce considera pelicula ca fiind jignitoare. Comandanții turci de la Plevna erau prezentați „ca niște barbari, lași și avizi de bani, la adresa lor vorbindu-se cu o pronunțată nuanță peiorativă”. Un exemplu de barbarie gratuită era uciderea cu baioneta a unui medic turc care, inițial, căzuse prizonier la români. Trimis înapoi la ai săi, ca parlamentar, medicul a fost acuzat de trădare și asasinat. Într-o altă secvență, niște soldați turci au fost acuzați de comandanții lor că au fraternizat cu românii și au fost împușcați.

O altă sursă de indignare a fost o secvență în care românii erau chemați la luptă cu îndemnul că „acela care va omorî mai mulți turci va fi declarat erou”.

Reprezentantul Ambasadei României a mai transmis în țară: „M.A.E. turc – a continuat interlocutorul – analizând sesizarea ambasadei sale din București, apreciază că, în condițiile când între cele două țări au loc vizite la nivel înalt, sunt semnate documente pentru colaborare în toate domeniile și se vorbește despre prietenia dintre cele două țări și popoare, prezentarea pe ecrane a unor astfel de filme nu poate servi la întărirea raporturilor bilaterale. M.A.E. turc este cu atât mai surprins cu cât filmul este prezentat publicului în preajma vizitei în România a președintelui Turciei. (...) De altfel, ambasada turcă [de la București] crede că filmul ar putea crea reacții negative la adresa poporului turc în rândul tinerei generații din România. Am fost rugat să transmit cât mai repede posibil demersul M.A.E. turc, cât și rugămintea ca filmul să fie scos de pe ecrane sau să i se aducă rectificările necesare.

(...)

I-am exprimat lui E. Čirağan că ziua de 9 Mai are o profundă semnificație în istoria poporului român, fiind data obținerii Independenței sale de Stat, care se aniversează în fiecare an, că independența noastră a fost obținută prin lupta poporului, cum și Turcia modernă a fost creată prin lupta poporului turc. Am rugat ca M.A.E. turc să aibă în vedere că filmul a fost prezentat cu prilejul acestei aniversări, care este marcată cu regularitate în fiecare an și faptul nu trebuie legat de apropiata vizită a președintelui Korotürk.

Directorul general m-a întrerupt și pe un ton politicos mi-a spus că nu are mandat să comenteze acest lucru, ci numai să-mi comunice cele de mai sus, rugându-mă să le transmit la București.

Audiența a durat 15 minute”.

În România s-a făcut o analiză a mesajului și s-a ajuns la concluzia că niciuna dintre secvențele indicate ca fiind ofensatoare nu se regăsește în filmul „Pentru Patrie”. În schimb, toate secvențele pe care turcii le-au reclamat au putut fi identificate într-un alt film dedicat Războiului de Independență, anume în serialul de televiziune „Eroi au fost, eroi sunt încă”.

În nota de răspuns, Ministerul român de Externe nu a făcut nicio referire la serial și la confuzia creată. A menționat numai faptul că „în filmul Pentru Patrie nu sunt secvențe și nu se folosesc expresii jignitoare la adresa poporului turc sau a comandanților turci prezentați.

Înțelegem preocuparea pe care M.A.E. turc o are față de această problemă. În același timp, și partea română manifestă aceeași grijă față de necesitatea cultivării relațiilor bilaterale dintre cele două țări și dezvoltarea continuă a acestora.  

În urma vizionării atente a filmului Pentru Patrie, M.A.E. apreciază că surprinderea exprimată în legătură cu prezentarea filmului pe ecranele românești, ca și aprecierea că acest lucru ar fi contrar spiritului de cooperare stabilit între cele două țări, nu se justifică”.

 

Bibliografie: Arhiva MAE, Fond 1978, Dosar 2884  

Latest Tweets

De la Brașov la Essendon. O aventură aeriană insolită Un articol in memoriam ing. Traian Tomescu https://t.co/wxE26ZEp1m
Senyera - de la moartea unui conte în război la banderola lui Messi Senyera este unul dintre cele mai vechi steagur… https://t.co/JaRBBKcRj9
Un inamic al religiei: jocul de șah "Cum, adică? Să fie regina – o femeie! – cea mai puternică piesă dintr-un joc a… https://t.co/MIRPTWE3Ch
Follow Culorile Trecutului on Twitter

Articole recente

Doi veterani de război și dubla măsură a lui Ceaușescu

Filmul românesc „Pentru Patrie” – motiv de supărare la Ankara

Interkosmos, 1981: de ce a fost desemnat Prunariu, iar Dediu a rămas la sol

Un document zguduitor: cum s-au desfășurat luptele din Basarabia în vara anului 1941

Evaziuni aeriene 1944-1948: recuperarea avioanelor românești ajunse în Turcia

De ce septembrie este luna a noua din calendar și nu a șaptea, așa cum îi este denumirea

Banderola lui Messi

Cum s-au pierdut, în vremuri de război, primele trei petroliere ale României

Cronologia unui schimb cultural eșuat: sabia lui Sinan Pașa pentru spada lui Ștefan cel Mare

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.