În aprilie 1950 a venit o sesizare anonimă, adresată, nici mai mult, nici mai puțin, ministrului forțelor armate. O prezentăm exact așa cum a fost scrisă, într-un stil obositor și agramat:
„Domnule Ministru,
prin prezenta vă aduc la cunoștință următoarele fapte ale unui cunoscut ofițer care până acum nu sa luat nici o măsură contra lui și nu știu datorită cărui fapt. Este Căp[itanul] de aviație Milu Ioan din Brașov, care nu i sar mai cuveni să mai poarte haina militară a Republicei noastre. A fost decorat cu crucea de fier cls I și II de la germani, are [Ordinul] Mihai Viteazul cls. III, are pământ, astea fincă a luptat pe frontul de răsărit după cum vă arăt în alăturatul document, ia vedeți fotografiat cu un prizonier rus și acum este mare cominist spune el. Se mai face vinovat de bunurile [furate] din U.R.S.S. care lea dăruit la biserica din Dârste ca icoane, sfejnice, și bani căl strigă popa că ie sfânt și că să facem ca el să dăruim, ca el lucru furate.
Este adevărat, să întrebați la biserică pe popa Bârsan, iar dacă ar ști tatăl lui că eu lam spus pe ficioru sau mar tăia că el a dus odoarele la biserică. Așa Domnule Ministru este adevărat că așa a făcut și acum este decorat și de rus asta fincă a făcut atâta bravură la ei.
Îmi fac datoria către Republică că așa am învățat eu, din cărțile lui Stalin”.
De ce a trimis cineva – nu foarte școlit – o așa mizerie? Ce putea aștepta denunțătorul? Cu siguranță, scoaterea din armată a lui Milu și chiar arestarea sa. Anonima aparținea cuiva care îi cunoștea familia (știe că Milu-tatăl l-ar tăia...), și era familiarizat și cu satul Dârste (popa Bârsan, tatăl lui Milu), dar – posibil – și cu viața militară (știa ce sunt Crucea de Fier și Ordinul Mihai Viteazul). Se adresează ministului, dar știe că nota va ajunge la Securitate (cuvintele „să întrebați la biserică pe popa Bârsan” nu erau o sugestie pentru ministru, ci erau destinate celor care urmau să facă cercetări). A prezentat și o decupătură dintr-o revistă apărută în anii războiului (probabil în vara anului 1944), în care Milu adopta o poziție provocatoare față de un aviator rus căzut prizonier, sub privirele camarazilor săi din Grupul 9 Vânătoare.
Cei care au cercetat cazul au descoperit că pe sfeșnice era scris „Norblin i S-ka. Warschawa”. Așadar, proveniența era poloneză, și nu rusească.
Foștii camarazi au fost solicitați să dea referințe despre căpitanul Milu. Vasile Gavriliu, fost camarad în Grupul 7 Vânătoare, a scris: „Cu populația civilă [Milu] a avut o comportare exemplară, nu și-a însușit nimic din bunurile acestei populații. Știu precis că nu a luat nimic de pe front ca să aducă în țară. A avut o atitudine lăudabilă nu numai față de populația civilă, dar chiar și față de prizonieri. În această privință, îmi aduc aminte de un caz concret. Eram la Tecuci, de unde acționam pe frontul de la Iași. Într-o luptă aeriană lângă Roman căzuse un avion Boston din care au sărit cu parașuta membrii echipajului. Slt. Milu, care era în Escadrila 56, pe care o comandam, s-a dus cu un avion Fieseler Storch, a aterizat în apropierea pădurii unde căzuse avionul și i-a căutat pe cei ce săriseră cu parașuta. L-a găsit pe mitralior, l-a adus la noi, la escadrilă. Se numea Ivan. Acesta a luat masa cu noi, a dormit la noi la escadrilă și deveniserăm prieteni foarte buni. Toți i-am acordat o grijă părintească. Slt. Milu, mi-aduc aminte precis, a afirmat că să-l ținem ascuns, să nu încapă pe mâna nemților. În cele din urmă, Ivan a fost chemat la Corpul Aerian pentru cercetări. Acesta este numai un caz care ilustrează suficient comportarea pe care a avut-o slt. Milu pe Frontul de Est și ca acesta sunt nenumărate.” Laurențiu Manu, un alt camarad din escadrilă, a completat tabloul aducerii lui Ivan la Escadrila 56, spunând că Milu, atunci când prizonierul a fost luat pentru interogatoriu, la eșalonul superior, i-a dat țigări și bani.
Și de data aceasta, Milu a reușit să se salveze.
