Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha

Portret de aviator: Ioan Milu. Mărturii din arhivele M.Ap.N și C.N.S.A.S.

În 1945 s-a încheiat Al Doilea Război Mondial. Eroii s-au întors acasă și au găsit o țară care nu mai era a lor. În scurtă vreme, veteranii Frontului de Est au început să fie arătați cu degetul și s-au trezit într-un nou război, în care fiecare era singur – războiul cu propriul trecut.

Celor care înfruntaseră moartea în Răsărit, purtând uniforma militară, li s-a dat de înțeles că niciodată viața lor nu va mai valora ceva. Erau damnații de care nimeni nu avea nevoie...

Istoria i-a transformat în umbre. Au învățat să trăiască cu ușile închizându-li-se în față, cu semeni întorcându-le spatele, umiliți de aluzii, vânați de priviri cu subînțeles, distruși de închisori, măcinați de boli... Printre ei – faimoșii gladiatori ai Flotilei 1 Vânătoare: Dan Scurtu, Tudor Greceanu, Mircea Șenchea, Ioan Milu, Horia Agarici, Ioan Di Cesare.

Timpul a trecut și lumea și-a văzut de mersul ei. Eroii au fost tot mai puțini. Începuseră să moară: Milu și Agarici în 1982, Șenchea în 1984... Calvarul lui Tudor Greceanu s-a încheiat în 1994, iar Di Cesare a trăit până în 2012. Dacă nu am avea fotografii și hârtii din arhive, îngălbenite de vreme, nici nu am crede că au existat cu adevărat.

*

*    *

Unul dintre așii aviației militare române din cel de-al Doilea Război Mondial a fost Ioan Milu. O fotografie celebră de război îl înfățișează alături de Alexandru Șerbănescu, Constantin Cantacuzino, Tudor Greceanu și Ioan Di Cesare, toți purtând pe piept Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, cea mai râvnită decorație de război românească. Se întâmpla la sfârșitul lunii august 1943, pe un aerodrom din Ucraina.

Dintre cei cinci menționați, Ioan Milu este cel mai puțin cunoscut. De aceea, articolul de față își propune să aducă informații noi și relevante despre el, împletind datele din arhivele militare cu cele din dosarul său de la C.N.S.A.S., cu accent pe acesta din urmă.

Atunci când te anchetează Securitatea, spui și unde ai făcut grădinița. Sau, cel puțin, Milu a simțit nevoia s-o facă. După ce a declarat că s-a născut la Dârste, lângă Brașov, la 14 august 1907, în familia numeroasă, cu șapte copii, a muncitorului forestier Ion Milu (mama a fost casnică), el a adăugat că a făcut „grădinița de copii la unguri, două clase primare la unguri și două clase primare la români”, toate în comuna Dârste. Referirea nu are legătură cu apartenența Transilvaniei la Austro-Ungaria sau România, din moment școala primară a urmat-o în anii 1914-1918. Mai degrabă, este vorba de limba în care a făcut cursurile.

În anii 1918-1922 a făcut patru clase de liceu (cursul inferior) la Brașov, la „Dr. Ioan Meșotă”. Despre perioada respectivă a notat: „în vacanțele școlare munceam la morile lui Czell din Dârste, pentru a-mi câștiga banii necesari la școală, conduceam boii de ștreang, pliveam sfeclă pe câmp, spălam butoaiele de bere” (Arhiva C.N.S.A.S., Dosar R-9703).  Într-un alt document din același dosar găsim informația că a mai muncit și la fabrica de sticlă din Brașov.

În anii 1922-1925, după încheierea celor patru ani de liceu, a fost „funcționar diurnist la CFR Brașov și în gara Brașov, la secretariat”, iar în 1925-1927 îl găsim ca „funcționar inferior la fabrica de mașini și turnătorie / locomotive și vagoane Dumitru Voinea”.

Așadar, de la vârsta de 15 la 20 de ani a fost nevoit să-și câștige singur existența, fapt care și-a pus amprenta asupra sa; a devenit un om modest și muncitor, cu inițiativă, care nu se ferea de greutăți și responsabilități.

La 1 octombrie 1927 a fost încorporat ca elev voluntar la Școala de elevi naviganți de la Tecuci. De aici, legătura cu aviația... La 1 august 1928 a fost brevetat pilot elementar pe avioane Morane 35 și Caudron. Ulterior, a suferit un accident la piciorul stâng și a fost internat la Spitalul Militar Galați. Rana a fost serioasă și, în februarie 1929, îl găsim tranferat la Sanatoriul Băile Herculane.

Depășind urmările accidentului, a revenit la cariera de aviator, fiind trimis – începând cu 1 aprilie 1929 – la Școala de Perfecționare de la Buzău. A fost brevetat pilot de vânătoare la 1 iulie 1929, clasându-se primul din promoția de 40 de elevi-aviatori.

La 1 iulie a fost avansat sergent-major de aviație și angajat pentru un an. A fost repartizat la Flotila 2 Aviație din Cluj (din luna decembrie). Au venit și primele zece zile de arest, pentru că medicul Odiseu Apostol (viitor general și șef al Direcției Medicale din M.Ap.N) i-a întocmit un raport de pedepsire. L-a acuzat că, având unele probleme medicale, nu le-a raportat, ci și le-a tratat singur la infirmeria unității.

Indisciplina aceasta nu a avut alte urmări. La 1 iulie 1930 a fost avansat plutonier și reangajat, pentru cinci ani, cu repartizare la aceeași Flotilă din Cluj. În această perioadă a urmat școlile de instructori de zbor de noapte de la București-Pipera și pe cea de instructor de tir de la Mamaia.

În intervalul 1 noiembrie 1931 – 1 noiembrie 1937 s-a aflat la Flotila 1 Aviație Iași, unde se mutase „din cauza mizeriilor făcute de căpitanul Corneliu Ionaș”.

Mutarea aceasta i-a adus și o schimbare în viața personală. În ziua de Crăciun a anului 1932, Ioan Milu s-a căsătorit cu Maricica Holicela, fiica șefului mecanic de la Fabrica de zahăr Ripiceni-Botoșani, venit din Cehoslovacia și devenit cetățean român. Cei doi au avut o fată, Victoria-Silvia, născută la 11 august 1936.

Sub aspect profesional, în „perioada Iași” cea mai importantă realizare este legată de avionul I.A.R.-14, un produs al colectivului Carafoli de la Uzinele I.A.R. Brașov. Prototipul a fost testat inițial de un pilot francez, care l-a considerat periculos. Milu – din orgoliu local, poate? – a cerut să-l testeze și el. De aici, lucrurile sunt un pic neclare (informația nu este completă). Probabil că lucrurile au evoluat astfel: pilotul din Dârste a zburat cu el și i-a făcut un raport favorabil. Radu Irimescu, șeful aviației militare și civile din România, i-a cerut colonelului inginer Gheorghe Negrescu, director al Arsenalului Aeronautic, să-și spună părerea. Negrescu l-a recomandat ca fiind util pentru aviația de vânătoare, iar Uzinele I.A.R. Brașov au primit o comandă de 20 de aparate.

I.A.R. Brașov i-a întors serviciul și, în 1936, l-a angajat pe unul dintre frații săi, Andrei Milu (în vârstă de 13 ani), ca ucenic.

O ultimă mențiune pentru „perioada Iași” este avansarea la gradul de adjutant-șef (1 aprilie 1936). Flotila din Moldova era însă o unitate de observație, iar Ioan Milu – pilot de vânătoare – își dorea să activeze într-o unitate de profil.

Cea mai bună soluție pentru el era să se mute la București, unde pe aerodromul Pipera se înființase Flotila 1 Vânătoare. A făcut un raport care s-a aprobat și, la 1 noiembrie 1937, adjutantul-șef Ioan Milu a fost mutat în capitala României.

A fost numit la o muncă de birou, ca șef serviciu Adjutantură și Registratură, calitate în care venea des în contact cu comandantul Flotilei, comandorul Gheorghe Jienescu. De altfel, cu Jienescu nu s-a înțeles prea bine: „cu acest comandant nu m-am împăcat de la început, fiind insultat de el, pentru motivul că nu stau și noaptea la serviciu. Am fost întrebuințat la maximum în acest serviciu, pentru interesele lui personale, scriindu-i lucrări la mașină pentru Școala de Război etc”.

Informația de mai sus trebuie coroborată cu declarațiile unui alt aviator din aceeași flotilă, Horia Agarici. Pentru perioada respectivă (anul 1937), Agarici a scris cu sarcasm: „Șefii, care lucrau la teme militare și schițe de aplicații până amețeau, găsiseră o metodă de a face, practic, un fel de întrecere care e mai breaz, punându-ne pe noi, cei mici în grad, să le scriem după-amiaza și noaptea – schițe, hărți pe hârtie subțire, scheme și toate hârțoagele din lume, care de care mai chisnovate și mai bazate pe teorii de când bunica. Când au vrut să mă prindă și pe mine la așa ceva, am spus-o politicos și limpede: La serviciu, lucrez. Acasă, nu! Timpul meu, pentru mine și sufletul meu de om care nu are avere și nu umblă după vanități, nu-l dau nimănui! Mi s-a dat a înțelege că, dacă țin la avansări, ar trebui să mă ocup [de schițe și hărți], mai ales că făceam desene foarte meticuloase și exacte” (Arhiva C.N.S.A.S., Fond Informativ, Dosar 260089).

În 1939 Milu a participat la trei concursuri de înaltă acrobație, fiind membru al patrulei acrobatice a flotilei. A câștigat trei premii în bani. La unul dintre concursuri – de tragere în țintă mobilă – a fost premiat de regele Carol al II-lea.

Încurajat de realizările profesionale, a susținut – fără succes – examenul de ofițer de echipaj (echivalent gradului de sublocotenent). Mai târziu, anchetat de Securitate, a scris: „în anul 1940 m-am prezentat la examenul de ofițer, dar fără ca să fiu învoit cel puțin o zi pentru a mă prepara. La toate rugămințile mele de a fi învoit, mi se răspundea de către col. Jienescu că nu am nevoie să mă pregătesc, căci voi reuși sigur. Eram foarte bine pregătit și profesional, și general, însă la examen am fost primit de generalul Vasiliu Gheorghe (ca șef de comisie), cu ură, căci 20 de minute am fost foarte grav insultat, spunându-mi că mă voi face eu ofițer când el se va face popă.”

În ultimul an de pace pentru România, Flotila de la Pipera a fost înzestrată cu avioane performante, fie britanice – Hawker Hurricane (Escadrila 53), fie cu avioane germane Heinkel 112 (Escadrilele 51 și 52) sau Messerschmitt Bf-109 E (Escadrilele 56, 57 și 58). Milu a fost repartizat la Escadrila 56, aflată sub comanda căpitanului Constantin Gheorghian.

Toate escadrilele menționate mai sus s-au aflat pe front în vara-toamna anului 1941. Au luptat în jumătatea de sud a Basarabiei și la Odessa. Căpitanul Gheorghian a fost doborât și a căzut prizonier, iar comanda Escadrilei 56 a fost luată de locotenentul Ioan Bozero, care l-a recomandat – din nou – pe adjutantul-șef Milu pentru examenul de ofițer. Îndeplinise 91 de misiuni de luptă, doborând trei avioane sovietice de vânătoare de tipul Polikarpov I-16 Rata (la 9 iulie, 27 iulie și 23 august 1941).

A așteptat examenul până în vara anului următor. A așteptat în zadar...

La 1 august 1942, Grupul 7 Vânătoare (din care făcea parte și Escadrila 56) a plecat pe frontul de la Stalingrad. Milu a făcut numai trei misiuni și a primit ordinul de a se întoarce la București. I s-a aprobat susținerea examenului de ofițer de echipaj cls. a III-a...

A revenit în țară la 15 septembrie și a fost admis (ca șef de comisie l-a avut pe generalul de escadră aeriană Emanoil Ionescu, un apropiat al piloților de vânătoare pe tot parcursul războiului). A urmat cursurile condensate pentru noul grad până la 15 noiembrie. Și ce nevoie ar fi fost de el la Stalingrad în toată această perioadă, dar birocrația românească nu a știut să folosească perioada de nouă luni de liniște dintre cele două campanii (Odessa și Stalingrad)...

Pe front s-a întors când sovieticii realizaseră marea încercuire a trupelor germane și române, în urma străpungerii apărării la Cotul Donului și în Stepa Calmucă. Avea vin și carne de porc pentru aviatorii Grupului 7 (cadou de la conducerea Flotilei 1 Vânătoare), dar aerodromul lor căzuse în încercuire... Așa că a așteptat pe aerodromul Morozovskaia, până când Grupul 7 s-a retras la Novorcerkask.

În ziua de Crăciun a anului 1942, piloții Grupului 7 au fost redislocați pe aerodromul Melitopol, unde au stat până în februarie 1943. De acolo, ofițerul de echipaj cls. a III-a Ioan Milu (avansat la acest grad la 1 ianuarie 1943) a fost trimis cu încă patru piloți la Zaporoje, pentru a intra în serviciul de alarmă al unui aerodrom ocupat de germani. Acolo a participat și la opt misiuni de atac la sol.

După cum se știe, în martie 1943, Grupul 7 Vânătoare (cu 21 de piloți) a fost integrat în Flotila germană 3 Vânătoare Udet. Aviatorii au făcut trecerea pe varianta G a aparatului Bf-109, apoi au început lupte. Pentru Milu, era o perioadă extrem de dificilă. Soția era bolnavă de cancer în fază terminală, iar fetița avea șase ani neîmpliniți.

Decesul soției a survenit la 31 iunie 1943. Nu avem informații dacă Ioan Milu a primit o permisie de câteva zile pentru a fi alături de ea în ultimile clipe de viață și de a o conduce pe ultimul drum.   

Cert este că în prima decadă a lunii iulie Milu se afla din nou în luptă cu Grupul 7, care acum era integrat în Corpul Aerian Român. Un document din arhivele militare prezintă o faptă de excepție: Milu și-a salvat comandantul Flotilei de la moarte sigură. Iată despre ce este vorba:

= RAPORT =

Nr. 1005

din 12 iulie 1943

Comandantul Flotilei 1 Vânătoare

către

CORPUL AERIAN

Domnul General Comandant

           

            Am onoarea a vă raporta următoarele:

            În ziua de 6 iulie a.c., ora 9,40, am decolat de pe aerodromul Mariupol-Vest, două avioane Me-109 G, [eu] în celulă cu ofițerul de echipaj av. Milu Ioan, pentru a executa o misiune de vânătoare liberă în zona frontului Isium.

            La câteva minute după decolare și la cca 600 m înălțime, pe când mă găseam în zbor spre inamic, avionul pilotat de subsemnatul a luat foc din cauza defecțiunii motorului. La un moment dat, a intrat fum alb în carlingă, care îmi [afecta] în parte respirația și total vederea. Am comunicat prin radio ofițerului de echipaj Milu Ioan că am fum în carlingă, la care îmi răspunde pe aceeași cale să arunc cabina și să sar cu parașuta, deoarece avionul este în flăcări. Am virat cu avionul spre aerodrom și, până să execut mișcările de largare a cabinei și de dezlegare din centuri, am pierdut din înălțime atât încât nu mai era cazul să sar cu parașuta. În această situație, aproape în imposibilitate să mai respir, fără să mai am controlul avionului, din cauză că fumul și flacăra mă împiedicau să văd, am fost tot timpul condus prin radio de către ofițerul de echipaj Milu Ioan, care îmi spunea să pic sau să cabrez, după mișcările ce le executa avionul, până în momentul cînd am luat contact cu pământul.

            După șocul cu pământul, ofițerul de echipaj Milu Ioan, virând deasupra avionului subsemnatului și văzându-mă în carlingă, fără să părăsesc avionul, deoarece eram în stare de inconștiență, nu a mai ținut seama de nimic, a aterizat cu avionul pe burtă lângă mine și a alergat pentru a mă scoate din avionul fumegând.

            Fapta ofițerului de echipaj Milu Ioan este un act de camaraderie pe câmpul de luptă și de devotament față de comandantul său, care îl situează la înălțimea oamenilor ce pot fi dați exemplu camarazilor.

            În această idee am adus la cunoștința Domniilor Voastre cele de mai sus și cu onoare vă rog să binevoiți a aprecia dacă nu este cazul să i se aducă ofițerului de echipaj Milu Ioan o mențiune din partea Domniilor Voastre, pe Corpul Aerian, pentru că și-a salvat camaradul și comandantul atunci când a fost în pericol.

Comandantul Flotilei 1 Vânătoare Op.

Căpitan-comandor av.

                                    Romanescu Mihail

Notă: rezoluția comandantului Corpului Aerian Român a fost următoarea: Cazul va fi adus la cunoștința unităților printr-un ordin circular. Într-adevăr, ofițerul de echipaj Milu, prin hotărârea ce ia, cu riscurile ce decurg, face tot ce i-a fost posibil ca să-și salveze comandantul. Cazul merită să servească de exemplu!

 

Această perioadă a fost cu adevărat excepțională pentru Grupul 7 Vânătoare, care a fost creditat cu peste o sută de avioane inamice doborâte. Aviatorii români au acționat pe aerodromul Novocerkask până la 25 iulie 1943, când a început contraofensiva sovietică, după ce ofensiva germană de la Kursk a eșuat.

În august 1943, pe aerodromul Mariupol, Ioan Milu a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul cls. a III-a, alături de Alexandru Șerbănescu, Constantin Cantacuzino, Tudor Greceanu și Ioan Di Cesare. Foarte interesant, în propunerea de decorare figurau numai ultimii patru menționați. Este posibil ca mareșalul Antonescu să fi decis – la solicitarea generalului Jienescu, comandantul aeronauticii – să-l adauge și pe Milu pe listă, ca urmare a acelei intervenții soldate cu salvarea vieții comandorului Romanescu. Ce revanșă pentru Milu, care cu șase ani în urmă a fost atât de puțin apreciat de Jienescu, pe atunci comandant al Flotilei 1 Vânătoare!

În toamna anului 1943, în urma pierderilor suferite și a oboselii acumulate, Grupul 7 Vânătoare a fost înlocuit pe front de Grupul 9 Vânătoare. Ioan Milu și o parte din camarazi au revenit în țară, inițial pe aerodromul Roșiorii de Vede, apoi pe Pipera.

Alți veterani ai Grupului 7 rămas pe front, fiind încadrați în Grupul 9, care a cunoscut o retragere continuă: Dnepropetrovsk, Nikolaev, Kerson, Odessa, Tecuci, Buzău (pe acest din urmă aerodrom au sosit la 5 august 1944).

Totuși, pentru această perioadă (toamna 1943-vara 1944), mai sunt câteva repere care merită menționate: la sfârșitul lunii octombrie 1943 a fost notat de căpitanul Șerbănescu, comandantul său de escadrilă, astfel: „[Milu este] un glorios pilot de vânătoare, cu o formidabilă putere de muncă și judecată, exemplu de curaj, vitejie și o vastă cultură”. Avea 300 de misiuni la inamic și 90 de lupte aeriene, în care doborâse 25 de avioane, dintre care 19 cu martori. 

La 13 februarie 1944 căpitanul Alexandru Șerbănescu a preluat comanda Grupului 9 Vânătoare. Exact în această zi, Ioan Milu se afla la București pentru că... se recăsătorea. Pe mireasă o chema Maria Cristescu și era din Capitală.

Nunta a avut loc la Cercul Militar, în Sala de Marmură. Însă Milu divorțat numai după o săptămână, „din cauză că [soției] nu-i convenea copilul, pe care nu-l iubea”.

Probabil că șocul divorțului l-a făcut pe Ioan Milu să-și doreacă revenirea pe front. La 24 februarie a devenit membru al grupului 9 Vânătoare și, din acest moment, el și Șerbănescu sunt aproape nedespărțiți. Au luptat împreună împotriva sovieticilor, dar și americanilor, până la 8 august 1944, când brașoveanul a fost doborât. S-a salvat cu parașuta și a fost internat în spitalul Floreasca din București cu mâna stângă fracturată și rănit grav la piciorul stâng.

Zece zile mai târziu, căpitanul Șerbănescu, prieten și comandant al Grupului 9 Vânătoare, și-a pierdut viața în luptă cu aviația de vânătoare americană.

O vreme, Milu a stat internat. La 1 decembrie 1944 a fost trimis de la Floreasca la sanatoriul medical din Băile Herculane, unde a stat două luni, în convalescență. S-a întors pe front la 23 februarie 1945, fiind încadrat în Grupul 1 Vânătoare. A acționat pe terenurile Miskoltz, Lucenec, Zvolen și Piestiany. Despre această perioadă, a scris: „Am acționat în misiuni de vânătoare liberă, dar majoritatea au fost de protecție a bombardierelor, care executau misiuni de bombardament asupra pozițiilor inamice din Munții Tatra și pe Valea Moravei. (...) La începutul lunii mai 1945, într-o misiune de vânătoare sondă spre Brno, am fost surprins de o formație de vânătoare germană, de care am fost salvați de vânătoarea sovietică, care ne-a venit în ajutor. Am stat opt zile la un grup de vânătoare sovietic de lângă Viena, din cauză că am fost lovit în acea luptă aeriană în motor, unde m-am bucurat de cel mai frumos și sincer tratament”.

La scurt timp de la încheierea războiului – mai exact, la 16 iunie 1945 – a fost avansat la gradul de ofițer de echipaj cls. a II-a (locotenent).

A revenit în țară la 1 august 1945. Pe front a acumulat 535 misiuni, 250 lupte aeriene și 43 de avioane doborâte, devenind al treilea as al aviației militare române, după Constantin Cantacuzino și Alexandru Șerbănescu.

A primit următoarele decorații:

  • Ordinul Mihai Viteazul (fără brevet);
  • Ordinul Steaua României, Clasa a V-a, cu spade;
  • Ordinul Virtutea Aeronautică, Clasa Ofițer;
  • Ordinul Virtutea Aeronautică, Clasa Cavaler, cu două barete;
  • Ordinul Virtutea Aeronautică, Clasa Crucea de Aur, cu două barete;
  • Crucea Serviciul Credincios, cls.1, cu spade;
  • Crucea de Fier, cls. I (germană);
  • Crucea de Fier, cls. a II-a (germană);
  • Insigna de aur pentru 500 de misiuni.

Cum s-a desfășurat viața aviatorului Ioan Milu după război? Cele mai multe informații le avem din dosarul său de la C.N.S.A.S. A mai rămas câteva săptămâni în cadrul aviației de vânătoare, prilej cu care a defilat la parada organizată la 23 august 1945, după care a fost mutat la I.A.R. Brașov, ca pilot recepționer (6 septembrie 1945), rămânând însă ofițer activ.

La Brașov, la 28 octombrie 1946, s-a căsătorit a treia oară. Soția se numea Reveicuța Popovici și era funcționară la Primăria din localitate.

Tot în 1946 a încercat să se pună la adăpost de represiunea roșie ce se arăta la orizont. Nu știm dacă i s-a sugerat sau a fost inițiativa lui de a deveni membru al P.C.R. cert este că a semnat adeziunea, dar aceasta nu a fost acceptată, datorită activității pe frontul antisovietic. Nici măcar nu a intrat în faza verificărilor...

La 1 noiembrie 1947 a fost mutat la Regimentul 6 Aviație Asalt (Brașov), unde a stat până în februarie 1952.  A fost instructor de zbor, scoțând la simplă comandă trei serii de piloți.

În această perioadă a fost avansat la gradul de căpitan (30 decembrie 1948), iar la 15 septembrie 1949 a fost numit șef al Serviciului de Informații al Regimentului. Se părea că va reuși să rămână în armată, într-o epoca în care veteranii Frontului de Est erau trimiși să se recalifice ca muncitori sau chiar aruncați în închisoare.

Numai că delațiunile nu s-au lăsat așteptate. La 1 decembrie 1949 Serviciul de Informații al Armatei și-a anunțat structura din teritoriu: „suntem informați că Șeful S.I. [Serviciul Informativ] al Regimentului 6 Aviație (Căpitan MILU) și-a cumpărat un automobil, fapt care este comentat defavorabil de cadrele Regimentului. Cercetați discret, în ce împrejurări și cu ce fonduri a cumpărat mașina și raportați urgent rezultatul”.

La 16 decembrie 1949 s-a primit răspunsul: „Raportez că Cpt. Milu și-a cumpărat în vara acestui an un [Fiat] Topolino de ocazie cu suma de lei 55.000. Ofițerul a reparat mașina (vopsit, tapițerie etc), cheltuind circa 27.000 lei. Ofițerul a avut bani din veniturile proprii. Primește circa 13.000 lei soldă, 3.760 lei [misia pentru] zbor, 1.700 lei misia de instructor de zbor, 2.000 lei pensia soției. Ofițerul este foarte econom și calculat, așa că din banii economisiți și-a cumpărat o mașină”.

În aprilie 1950 a venit o sesizare anonimă, adresată, nici mai mult, nici mai puțin, ministrului forțelor armate. O prezentăm exact așa cum a fost scrisă, într-un stil obositor și agramat:

Domnule Ministru,

prin prezenta vă aduc la cunoștință următoarele fapte ale unui cunoscut ofițer care până acum nu sa luat nici o măsură contra lui și nu știu datorită cărui fapt. Este Căp[itanul] de aviație Milu Ioan din Brașov, care nu i sar mai cuveni să mai poarte haina militară a Republicei noastre. A fost decorat cu crucea de fier cls I și II de la germani, are [Ordinul] Mihai Viteazul cls. III, are pământ, astea fincă a luptat pe frontul de răsărit după cum vă arăt în alăturatul document, ia vedeți fotografiat cu un prizonier rus și acum este mare cominist spune el. Se mai face vinovat de bunurile [furate] din U.R.S.S. care lea dăruit la biserica din Dârste ca icoane, sfejnice, și bani căl strigă popa că ie sfânt și că să facem ca el să dăruim, ca el lucru furate.

              Este adevărat, să întrebați la biserică pe popa Bârsan, iar dacă ar ști tatăl lui că eu lam spus pe ficioru sau mar tăia că el a dus odoarele la biserică. Așa Domnule Ministru este adevărat că așa a făcut și acum este decorat și de rus asta fincă a făcut atâta bravură la ei.

            Îmi fac datoria către Republică că așa am învățat eu, din cărțile lui Stalin”.

De ce a trimis cineva – nu foarte școlit – o așa mizerie? Ce putea aștepta denunțătorul? Cu siguranță, scoaterea din armată a lui Milu și chiar arestarea sa. Anonima aparținea cuiva care îi cunoștea familia (știe că Milu-tatăl l-ar tăia...), și era familiarizat și cu satul Dârste (popa Bârsan, tatăl lui Milu), dar – posibil – și cu viața militară (știa ce sunt Crucea de Fier și Ordinul Mihai Viteazul). Se adresează ministului, dar știe că nota va ajunge la Securitate (cuvintele „să întrebați la biserică pe popa Bârsan” nu erau o sugestie pentru ministru, ci erau destinate celor care urmau să facă cercetări). A prezentat și o decupătură dintr-o revistă apărută în anii războiului (probabil în vara anului 1944), în care Milu adopta o poziție provocatoare față de un aviator rus căzut prizonier, sub privirele camarazilor săi din Grupul 9 Vânătoare.

Cei care au cercetat cazul au descoperit că pe sfeșnice era scris „Norblin i S-ka. Warschawa”. Așadar, proveniența era poloneză, și nu rusească.

Foștii camarazi au fost solicitați să dea referințe despre căpitanul Milu. Vasile Gavriliu, fost camarad în Grupul 7 Vânătoare, a scris:  „Cu populația civilă [Milu] a avut o comportare exemplară, nu și-a însușit nimic din bunurile acestei populații. Știu precis că nu a luat nimic de pe front ca să aducă în țară. A avut o atitudine lăudabilă nu numai față de populația civilă, dar chiar și față de prizonieri. În această privință, îmi aduc aminte de un caz concret. Eram la Tecuci, de unde acționam pe frontul de la Iași. Într-o luptă aeriană lângă Roman căzuse un avion Boston din care au sărit cu parașuta membrii echipajului. Slt. Milu, care era în Escadrila 56, pe care o comandam, s-a dus cu un avion Fieseler Storch, a aterizat în apropierea pădurii unde căzuse avionul și i-a căutat pe cei ce săriseră cu parașuta. L-a găsit pe mitralior, l-a adus la noi, la escadrilă. Se numea Ivan. Acesta a luat masa cu noi, a dormit la noi la escadrilă și deveniserăm prieteni foarte buni. Toți i-am acordat o grijă părintească. Slt. Milu, mi-aduc aminte precis, a afirmat că să-l ținem ascuns, să nu încapă pe mâna nemților. În cele din urmă, Ivan a fost chemat la Corpul Aerian pentru cercetări. Acesta este numai un caz care ilustrează suficient comportarea pe care a avut-o slt. Milu pe Frontul de Est și ca acesta sunt nenumărate.” Laurențiu Manu, un alt camarad din escadrilă, a completat tabloul aducerii lui Ivan la Escadrila 56, spunând că Milu, atunci când prizonierul a fost luat pentru interogatoriu, la eșalonul superior, i-a dat țigări și bani.

Și de data aceasta, Milu a reușit să se salveze.

În aceeași perioadă (9 iulie 1950), o notă clasificată „Strict secret” a Serviciul Informații al Diviziei 2 Aviație îl caracteriza astfel: „Are relații de prietenie cu cadrele din unitate, precum și cu civilii din Brașov și comuna Dârste. Nu se cunosc relații intime de prietenie. Este cunoscut de mare parte a populației civile a Brașovului și de totalitatea cadrelor vechi din aviație. (...) Nivel politic ridicat. Participă activ la viața politică a unității. În cadrul lecțiilor de marxism-leninism, ia parte activă, punând întrebări juste. Din discuțiile la care participă, se poate trage concluzia că ofițerul studiază materialul ideologic și este preocupat de ridicarea nivelului politic. S-a observat că ia regulat notițe asupra problemelor dezbătute în cadrul ședințelor de pregătire politică. (...) Părți pozitive: element foarte muncitor, combativ, ajută linia de comandă în orice ocazie. Părți negative: uneori, întrebuințează expresii prea tari, referindu-se la abaterile săvârșite. Câteodată exagerează calitățile profesionale ale unora din cadre (este posibil, totuși, ca aprecierile ofițerului să fie juste, având în vedere pregătirea sa profesională, în baza căreia poate aprecia calitățile profesionale, mai bine decât oricare altul). Are, de asemenea, unele înclinații spre familiarism, pe care caută continuu să le remedieze” (Arhiva C.N.S.A.S., Dosar R-9703).

Probabil Milu încerca să evite scoaterea din aviația militară și chiar arestarea sa, motivate de activitatea sa din război și încerca apropierea de comuniști. Vom vedea însă că, de fapt, își datora rămânerea în armată numai excepționalei sale pregătiri profesionale.

După ce la 3 noiembrie 1950 a fost numit ajutor al șefului de stat major al Regimentului 7 Aviație, în februarie 1952 a fost mutat la Divizia 68 Asalt, ca ajutor al șefului de stat major pentru trageri și lupte aeriene.

Radiat de la zbor, Milu se scufundă în depresie. Incapabil să înțeleagă acest lucru, în ianuarie 1953, un ofițer al Diviziei 68 a scris o nouă notă informativă agramată: în perioada războiului Anti-Sovietic, ziarul Aviației arăta faptele de armă ale acestui ofițer preamărindul pentru victoriile omologate asupra aviației Sovietice, iar pe o pagină a revistei „aripi românești” a fost scris și fotografiat cum acesta se uita cu dispreț la un prizonier Sovietic. De când este în această unitate, ofițeru a dat dovadă de delăsare în muncă pentru fapul că a fost radiat de la zbor, de menționat este faptul că ofițeru are frumoase cunoștințe profesionale pe care nu le pune în practică, de aici se vede că nu este devotat clasei muncitoare cu sută la sută.

            Ofițerul se manifestă nemulțumit de faptul că a fost scos din rândul personalului navigant, nemulțumiri pe care le arată față de uni tovarăși de muncă, astfel: în seara zilei de 09.02.1952 s-a exprimat față de un grup de ofițerii, la cabana Aripile R.P.R. cu ocazia concursurilor de schi de pe postăvarul astfel: ce vă pasă vouă schiorilor, stați în aier curat, în libertate, nimeni nu vă f…te la cap, sunteți independenți, nu ca mine, la cazarmă, de care sunt sătul până în gât, of, of, m-am săturat de viața acesta, aici aș vrea să stau și să fiu cioban la oi, că aici este mult mai bine.

În mod neverosimil, la sfârșitul anului 1951, a fost propus să fie avansat la exceptional. Comandantul Diviziei 2 Aviație, locotenent-colonelul Nicolae Conta s-a opus, argumentând:

„1. Ofițerul este provenit din rândul foștilor adjutanți aviator, care numai în baza unor merite deosebite obținute până la 23.08.1944 a fost promovat în rândul ofițerilor.

2. Ofițerul a muncit la fel sau poate mai mult sub vechiul regim, ceea ce i-a adus aproape toate decorațiile existente pe acea vreme, decorații obținute în special în Campania împotriva URSS.

3. Dacă ofițerul nu ar munci acum așa cum trebuie, ar fi fost deja scos din rândul cadrelor active ale armatei R.P.R.”.

Și totuși, la 30 noiembrie 1952, Ioan Milu a fost avansat la gradul de maior. Probabil că se avea în vedere această „favoare” ca un prim pas spre recrutarea sa ca informator al Securității. Să nu îl judecăm greșit! Nu a avut de ales și a trebuit să semneze. Ce i-ar fi adus un refuz? Trecerea în rezervă și, posibil, mulți ani de închisoare...

Așadar, la 17 ianuarie 1953 a fost recrutat ca informator al Securității cu numele conspirativ „Timișul”. Și, din nou, caracterul frumos al lui Ioan Milu învinge meschinăriile vieții, sacrificându-și propria persoană. Pentru că, nefurnizând date compromițătoare despre camarazii săi, a fost considerat ca nefolositor și trecut în rezervă.

Raportul a fost contrasemnat de locotenent-colonelul Eugen Agratini, comandantul Diviziei 68 Asalt și încearcă să nu-l expună, oferind o motivare neutră, obiectivă: „Ofițerul a participat la frontul antisovietic întreaga perioadă, mai puțin patru luni cât a stat în spital. Activitatea de luptă pe frontul antisovietic este explicată de ofițer nu ca o urmare a educației antisovietice primită în armată, ci ca o manifestare a firii sale de luptător. Justifică acest lucru prin faptul că și împotriva americanilor a luptat în același fel, doborând cinci avioane; pe frontul antihitlerist a luptat de asemenea cu curaj. (...) Ofițerul, în funcția actuală, depune interes, însă se resimte de pe urma accidentelor de zbor, fapt care face să nu-și poată exercita atribuțiile în bune condițiuni. În prezent, este radiat de la zbor, ceea ce îl împiedică să pregătească piloții în aer din punct de vedere al tragerilor. Având în vedere cele de mai sus și activitatea ofițerului pe frontul antisovietic, propunem să fie trecut în rezervă.”

Drept urmare, la 12 mai 1954 a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie. Avea 47 de ani și locuia în Orașul Stalin, Str. Constantin Lacea, nr. 23A.

Securitatea i-a mai păstrat, o vreme, calitatea de informator.

În iunie 1955 i-a fost depusă la dosar o notă a unui ofițer care îl avea în grijă operativă. Din această notă – din nou, cititorul va suporta un limbaj agramat în rafale – aflăm că „recrutarea [lui Milu] s-a făcut pe bază de sentimente patriotice. La recrutare, informatorul a arătat unele lipsuri ale ofițerilor din cadrul statului major, iar în momentul în când i-sa (sic!) cerut să colaboreze cu organele C.I., acesta a acceptat fără insistențe să colaboreze. (…) În procesul colaborării cu organele noastre, s-a constatat că informatorul a dat rezultate slabe, deoarece a lucrat fără interes, plăcându-i mult să vorbească despre anumite probleme de mică importanță. Sarcinile primite le ducea la îndeplinire cu mare întârziere și de suprafață, cu toate că are pregătire și cunoaște metodele de a lucra. Nu s-a obținut de la el material informativ de valoare. În prezent, materialul informativ furnizat de informatorul Timiș este slab, însă în urma verificări (sic!) făcute sa (sic!) stabilit că nu a dus în eroare organele C.I. Pe baza materialului furnizat de el până în prezent nu s-au deschis dosare de acțiuni s-au (sic!) să se treacă la măsuri operative concrete, adică să fie trimise elementele respective în justiție. Informatorul [Milu], în timpul colaborării cu organele C.I., până în prezent, a dat dovadă de sustragere de la această muncă, căutând să arate că este foarte ocupat. Este o fire care î-i (sic!) place să vorbească mult și, odată trasată o sarcină, după multe insistențe, caută să o ducă la îndeplinire, însă în mod superficial. Nu este punctual la întâlniri, căutând de nenumărate ori să promită data întâlnirei fixată, însă la întâlnire nu se prezenta. Nu sa (sic!) constatat să fii (sic!) recurs la metode de provocare în îndeplinirea sarcinilor, rezultatele slabe ale informatorului se datoresc faptului că, deși a avut o serie de elemente care î-l (sic!) cunoșteau și aveau încredere în el din cadrul acestei unități, însă [Milu] nu a avut voință, sa (sic!) dovedit a fi un palavragiu și nesincer, atât în neprezentarea la întâlniri, cât și în nerealizarea sarcinilor.

Astfel, din anul 1955, luna noiembrie, până în prezent, cu mare greutate s-a obținut 2 note informative și acestea fără valoare și o notă de relațiile sale.

Din cele arătate mai sus, informatorul necalificat Timișul nu are perspective pentru viitor deoarece s-a dovedit că nu depune interes pentru munca informativă și este un palavragiu, astfel propunem scoaterea lui din rețeaua informativă ca balast.” Nota fost semnată de maiorul Ioan Lucian și locotenentul-major Ioan Silinc.

           

Drept urmare, la 25 martie 1958 Milu a întrerupt colaborarea cu Securitatea, cu următorul angajament: „Întrerup colaborarea cu organele Securității Statului. Îmi i-au angajamentul că nu voi divulga nimănui sarcinile pe care le-am avut de îndeplinit în calitate de colaborator. În cazul divulgării acestui angajament, să fiu pedepsit conform legilor R.P.R.”.

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Ultima modificare Miercuri, 11 Martie 2020 16:49

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Categorii

Latest Tweets

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus... https://t.co/R3rI4P8QzF
Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească: https://t.co/H7BX7KLSmH
De la „Ciuma din Atena” (430-427 î. Hr.) și până la pericolele recente de HIV, Ebola sau familia Coronavirus, plane… https://t.co/4ra0P4wT92
Follow Culorile Trecutului on Twitter

Articole recente

Inundațiile din 1970. Amintirile comandorului (ret.) Vasile Iurașcu, elicopterist militar

„Vladimirescu era patriot român!” Karl Marx despre ruși, eteriști și revolta pandurilor din 1821

Sfârșitul anului 1978. Occidentul crede că Pactul de la Varșovia pregătește invadarea României

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus

Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească

Carol I văzut de adjutanții regali Paul Angelescu și Gheorghe P. Georgescu

Civilizații diferite, boli comune. Pandemii care au schimbat peisajul demografic

Un testament al conștiinței lui Titulescu. Scrisoare către Ion Antonescu (noiembrie 1940)

Interviu cu ing. Ioan Avram, fost ministru al construcțiilor de mașini (1969-1984)

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.