În 1945 s-a încheiat Al Doilea Război Mondial. Eroii s-au întors acasă și au găsit o țară care nu mai era a lor. În scurtă vreme, veteranii Frontului de Est au început să fie arătați cu degetul și s-au trezit într-un nou război, în care fiecare era singur – războiul cu propriul trecut.
Celor care înfruntaseră moartea în Răsărit, purtând uniforma militară, li s-a dat de înțeles că niciodată viața lor nu va mai valora ceva. Erau damnații de care nimeni nu avea nevoie...
Istoria i-a transformat în umbre. Au învățat să trăiască cu ușile închizându-li-se în față, cu semeni întorcându-le spatele, umiliți de aluzii, vânați de priviri cu subînțeles, distruși de închisori, măcinați de boli... Printre ei – faimoșii gladiatori ai Flotilei 1 Vânătoare: Dan Scurtu, Tudor Greceanu, Mircea Șenchea, Ioan Milu, Horia Agarici, Ioan Di Cesare.
Timpul a trecut și lumea și-a văzut de mersul ei. Eroii au fost tot mai puțini. Începuseră să moară: Milu și Agarici în 1982, Șenchea în 1984... Calvarul lui Tudor Greceanu s-a încheiat în 1994, iar Di Cesare a trăit până în 2012. Dacă nu am avea fotografii și hârtii din arhive, îngălbenite de vreme, nici nu am crede că au existat cu adevărat.
*
* *
Unul dintre așii aviației militare române din cel de-al Doilea Război Mondial a fost Ioan Milu. O fotografie celebră de război îl înfățișează alături de Alexandru Șerbănescu, Constantin Cantacuzino, Tudor Greceanu și Ioan Di Cesare, toți purtând pe piept Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, cea mai râvnită decorație de război românească. Se întâmpla la sfârșitul lunii august 1943, pe un aerodrom din Ucraina.
Dintre cei cinci menționați, Ioan Milu este cel mai puțin cunoscut. De aceea, articolul de față își propune să aducă informații noi și relevante despre el, împletind datele din arhivele militare cu cele din dosarul său de la C.N.S.A.S., cu accent pe acesta din urmă.
Atunci când te anchetează Securitatea, spui și unde ai făcut grădinița. Sau, cel puțin, Milu a simțit nevoia s-o facă. După ce a declarat că s-a născut la Dârste, lângă Brașov, la 14 august 1907, în familia numeroasă, cu șapte copii, a muncitorului forestier Ion Milu (mama a fost casnică), el a adăugat că a făcut „grădinița de copii la unguri, două clase primare la unguri și două clase primare la români”, toate în comuna Dârste. Referirea nu are legătură cu apartenența Transilvaniei la Austro-Ungaria sau România, din moment școala primară a urmat-o în anii 1914-1918. Mai degrabă, este vorba de limba în care a făcut cursurile.
În anii 1918-1922 a făcut patru clase de liceu (cursul inferior) la Brașov, la „Dr. Ioan Meșotă”. Despre perioada respectivă a notat: „în vacanțele școlare munceam la morile lui Czell din Dârste, pentru a-mi câștiga banii necesari la școală, conduceam boii de ștreang, pliveam sfeclă pe câmp, spălam butoaiele de bere” (Arhiva C.N.S.A.S., Dosar R-9703). Într-un alt document din același dosar găsim informația că a mai muncit și la fabrica de sticlă din Brașov.
