Cum s-a desfășurat viața aviatorului Ioan Milu după război? Cele mai multe informații le avem din dosarul său de la C.N.S.A.S. A mai rămas câteva săptămâni în cadrul aviației de vânătoare, prilej cu care a defilat la parada organizată la 23 august 1945, după care a fost mutat la I.A.R. Brașov, ca pilot recepționer (6 septembrie 1945), rămânând însă ofițer activ.
La Brașov, la 28 octombrie 1946, s-a căsătorit a treia oară. Soția se numea Reveicuța Popovici și era funcționară la Primăria din localitate.
Tot în 1946 a încercat să se pună la adăpost de represiunea roșie ce se arăta la orizont. Nu știm dacă i s-a sugerat sau a fost inițiativa lui de a deveni membru al P.C.R. cert este că a semnat adeziunea, dar aceasta nu a fost acceptată, datorită activității pe frontul antisovietic. Nici măcar nu a intrat în faza verificărilor...
La 1 noiembrie 1947 a fost mutat la Regimentul 6 Aviație Asalt (Brașov), unde a stat până în februarie 1952. A fost instructor de zbor, scoțând la simplă comandă trei serii de piloți.
În această perioadă a fost avansat la gradul de căpitan (30 decembrie 1948), iar la 15 septembrie 1949 a fost numit șef al Serviciului de Informații al Regimentului. Se părea că va reuși să rămână în armată, într-o epoca în care veteranii Frontului de Est erau trimiși să se recalifice ca muncitori sau chiar aruncați în închisoare.
Numai că delațiunile nu s-au lăsat așteptate. La 1 decembrie 1949 Serviciul de Informații al Armatei și-a anunțat structura din teritoriu: „suntem informați că Șeful S.I. [Serviciul Informativ] al Regimentului 6 Aviație (Căpitan MILU) și-a cumpărat un automobil, fapt care este comentat defavorabil de cadrele Regimentului. Cercetați discret, în ce împrejurări și cu ce fonduri a cumpărat mașina și raportați urgent rezultatul”.
La 16 decembrie 1949 s-a primit răspunsul: „Raportez că Cpt. Milu și-a cumpărat în vara acestui an un [Fiat] Topolino de ocazie cu suma de lei 55.000. Ofițerul a reparat mașina (vopsit, tapițerie etc), cheltuind circa 27.000 lei. Ofițerul a avut bani din veniturile proprii. Primește circa 13.000 lei soldă, 3.760 lei [misia pentru] zbor, 1.700 lei misia de instructor de zbor, 2.000 lei pensia soției. Ofițerul este foarte econom și calculat, așa că din banii economisiți și-a cumpărat o mașină”.













