În această idee am adus la cunoștința Domniilor Voastre cele de mai sus și cu onoare vă rog să binevoiți a aprecia dacă nu este cazul să i se aducă ofițerului de echipaj Milu Ioan o mențiune din partea Domniilor Voastre, pe Corpul Aerian, pentru că și-a salvat camaradul și comandantul atunci când a fost în pericol.

Comandantul Flotilei 1 Vânătoare Op.

Căpitan-comandor av.

                                    Romanescu Mihail

Notă: rezoluția comandantului Corpului Aerian Român a fost următoarea: Cazul va fi adus la cunoștința unităților printr-un ordin circular. Într-adevăr, ofițerul de echipaj Milu, prin hotărârea ce ia, cu riscurile ce decurg, face tot ce i-a fost posibil ca să-și salveze comandantul. Cazul merită să servească de exemplu!

Această perioadă a fost cu adevărat excepțională pentru Grupul 7 Vânătoare, care a fost creditat cu peste o sută de avioane inamice doborâte. Aviatorii români au acționat pe aerodromul Novocerkask până la 25 iulie 1943, când a început contraofensiva sovietică, după ce ofensiva germană de la Kursk a eșuat.

În august 1943, pe aerodromul Mariupol, Ioan Milu a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul cls. a III-a, alături de Alexandru Șerbănescu, Constantin Cantacuzino, Tudor Greceanu și Ioan Di Cesare. Foarte interesant, în propunerea de decorare figurau numai ultimii patru menționați. Este posibil ca mareșalul Antonescu să fi decis – la solicitarea generalului Jienescu, comandantul aeronauticii – să-l adauge și pe Milu pe listă, ca urmare a acelei intervenții soldate cu salvarea vieții comandorului Romanescu. Ce revanșă pentru Milu, care cu șase ani în urmă a fost atât de puțin apreciat de Jienescu, pe atunci comandant al Flotilei 1 Vânătoare!

În toamna anului 1943, în urma pierderilor suferite și a oboselii acumulate, Grupul 7 Vânătoare a fost înlocuit pe front de Grupul 9 Vânătoare. Ioan Milu și o parte din camarazi au revenit în țară, inițial pe aerodromul Roșiorii de Vede, apoi pe Pipera.

Alți veterani ai Grupului 7 rămas pe front, fiind încadrați în Grupul 9, care a cunoscut o retragere continuă: Dnepropetrovsk, Nikolaev, Kerson, Odessa, Tecuci, Buzău (pe acest din urmă aerodrom au sosit la 5 august 1944).

Totuși, pentru această perioadă (toamna 1943-vara 1944), mai sunt câteva repere care merită menționate: la sfârșitul lunii octombrie 1943 a fost notat de căpitanul Șerbănescu, comandantul său de escadrilă, astfel: „[Milu este] un glorios pilot de vânătoare, cu o formidabilă putere de muncă și judecată, exemplu de curaj, vitejie și o vastă cultură”. Avea 300 de misiuni la inamic și 90 de lupte aeriene, în care doborâse 25 de avioane, dintre care 19 cu martori.