ST: Am studiat Jurnalul de Operaţii al Flotilei 1 Vânătoare. Grupul 7 a îndeplinit în 1941 toate tipurile de misiuni. De la însoţirea aviaţiei de bombardament şi vânătoare liberă, până la misiunile mai puţin potrivite vânătorilor, de atac la sol, interdicţie aeriană sau obţinerea de informaţii din teritoriul inamic...
IDC: În luptele pentru Basarabia am fost superiori sovieticilor, ale căror avioane erau mai slabe decât ale noastre. După care, s-a pus problema trecerii dincolo de Nistru. Eu ştiu că a fost în felul următor... Lângă Chişinău, într-un tren de comandament, a avut loc o întrunire a comandanţilor armatei române, fiind de faţă, bineînţeles, regele Mihai şi generalul Antonescu. S-a discutat dacă trebuie sau nu să trecem Nistrul. Au fost două păreri. Una era să ne oprim, pentru că ne-am făcut datoria şi ne-am atins obiectivele. Cealaltă, susţinută de Antonescu şi de unii comandanţi de la trupele terestre, era că nu trebuia să ne părăsim atunci aliaţii germani. Şi s-a decis să trecem Nistrul, de am ajuns până la Odessa şi apoi la Stalingrad... Eu cred că nu era rău dacă ne opream atunci, fiindcă realizasem ce era important pentru noi. Dar condiţiile politice nu depindeau de părerea unora sau a altora, ci de a comandanţilor mari... La discuţia respectivă, din tren, a fost şi locotenent-comandorul Popişteanu. S-a întors la noi cu o cutie mare de icre negre, oferită de Antonescu aviatorilor care apărau Chişinăul. Ne-a chemat în cortul lui de comandă şi ne-a povestit ce s-a discutat şi [că s-a luat] hotărârea de a merge mai departe.
ST: Popişteanu a murit câteva săptămâni mai târziu, în luptă aeriană. A fost doborât de sovietici la 21 august 1941.
IDC: Da, şi din ordinul lui Antonescu trupul său a fost dus în ţară. Se făcea o excepţie, pentru că cei care cădeau erau înmormântaţi în cimitirele create pe front. Iar la slujba de la Tighina au participat şi regele, şi Antonescu.
ST: În timpul luptelor purtate în 1941 aţi fost creditat cu trei victorii aeriene, dintre care două au fost obţinute în aceeaşi zi. Este vorba de întâlnirea cu aviaţia sovietică din ziua de 18 august. Era cu trei zile înainte să moară comandantul Popişteanu.
IDC: Îmi amintesc, era spre seară. Această luptă aeriană a fost urmarea unei alarme pe care au dat-o trupele terestre, care erau bombardate. Am decolat două celule şi am intrat în luptă. Nu eram la o înălţime mare, cred că aveam sub două mii de metri. S-a format un fel de circ aerian şi într-o asemenea situaţie contează cine este mai abil să-şi găsească repede adversarul, să-i cadă în spate şi să tragă. Trebuia să ai grijă ca cel pe care îl atacai să fie izolat de restul avioanelor inamice, altfel te trezeai că trăgea în tine coechipierul celui pe care îl atacai. Eu aveam răbdare să mă apropii şi deschideam focul de aproape. Aşa am reuşit atunci să dobor două avioane. Pe atunci, noi zburam la Odessa, vedeam că aerodromurile lor erau goale şi ne gândeam că ţin avioanele ascunse pe sub pământ... Ulterior am aflat că, de fapt, piloţi sovietici decolau de pe aerodromurile din Crimeea.
ST: A mai fost şi episodul Ruspoli. Erau nişte piloţi sosiți din Italia.
IDC: Îmi amintesc. Când eram dincolo de Nistru, în timpul campaniei de la Odessa, au venit patru avioane de vânătoare Macchi, pilotate de nişte fraţi de origine nobilă, Ruspoli. Erau doi fraţi şi încă doi piloţi italieni. Mai aveau cu ei şi un avion de transport, care le cărase bagajele. Şi avioanele lor erau aşezate chiar pe linia avioanelor noastre, care erau la marginea aerodromului. Acolo era o lizieră şi noi le camuflam, băgându-le cu coada printre pomi. Şi, într-o dimineaţă, nişte avioane sovietice de asalt au atacat chiar zona aceasta. Avioanele lor au luat foc şi, nemaiavând cu ce să zboare, fraţii Ruspoli au plecat acasă. Era înainte să cadă Odessa...
