Evacuarea aerodromului Karpovka
ST: Aveţi informaţii despre cum a căzut Karpovka?
IDC: Tancurile sovietice erau ţinute la marginea aerodromului de artileriştii antiaerieni, dar nimeni nu ştia pentru cât timp. Ordinul era să ia în primul rând piloţii care nu aveau avioane. Dar, când avionul a aterizat, mulţi s-au îngrămădit să se urce. În această situaţie, un pilot român, Constantin Rozariu, a scos pistolul şi a tras în aer câteva focuri. El a cerut să se urce întâi piloţii, apoi, dacă mai erau locuri, mecanicii sau alţi oameni foarte utili pentru misiunile următoare. După ce s-au urcat cei vizaţi şi avionul se pregătea să decoleze, s-a întâmplat următorul lucru: oamenii fiind disperaţi, doi soldaţi s-au agăţat de coada avionului. Unul era cu faţa în sensul de mers al avionului şi unul cu spatele. Cel care a fost cu faţa a fost izbit de curentul de aer şi dat jos în momentul în care avionul a luat viteză. A căzut, dar n-a murit. Celălalt a ajuns la Tacinskaia, bineînţeles îngheţat. A fost dat jos şi dus la un punct sanitar. A supravieţuit...Tot prin piloţii Junkersului 52 şi prin neamţ s-a transmis ordinul generalului Gheorghiu ca toată lumea să plece de la Karpovka. Primii care au încercat să plece au fost mecanicii, în frunte cu locotenentul Gheorghe Simonetta. Nu au putut să spargă încercuirea şi s-au întors. Sigur, aviatorii care aveau avioane au început să pornească motoarele şi să plece spre Tacinskaia. Printre primii care au încercat să decoleze a fost adjutantul Iolu. Acesta însă, ca să-l salveze pe ofiţerul mecanic al grupului, pe Simonetta, a renunţat la paraşută. Simonetta s-a urcat în cabină, iar Iolu s-a aşezat în braţele lui. A închis cabina şi a pus motorul în plin. Dar tancurile sovietice erau la marginea aerodromului şi trăgeau în avioanele care încercau să plece. O rafală l-a lovit pe Simonetta, care a murit pe loc. Din cauza aceasta, Iolu nu a mai putut să controleze cum trebuie şi a accidentat avionul. A fost rănit şi evacuat cu Junkersul, care încă nu plecase. A fost operat şi a trăit şi după război. Simonetta a rămas acolo, la Karpovka... Al doilea avion care a avut probleme a fost acela al căpitanului Alexandru Şerbănescu. El era în cabină deja, iar soldatul era urcat pe plan şi da la manivelă să-i pornească motorul. Soldatul a fost împuşcat şi a căzut. Un mecanic a sărit pe aripă, i-a pornit motorul şi aşa Şerbănescu a putut să decoleze. Adjutantul Tiberiu Vinca a scos aparatura radio din burta avionului şi în locul ei a băgat un mecanic. Pe al doilea l-a înghesuit în spatele scaunului de pilotaj, unde era loc pentru micul bagaj. L-a băgat cu picioarele acolo şi i-a ţinut corpul cu umerii. Şi, în poziţia asta chinuită, Vinca a decolat şi a ajuns cu ei la Tacinskaia. Ceilalţi piloţi au decolat, fiecare cu avionul personal, dacă-l avea, sau au venit cu Junkers-ul 52. Timp de câteva zile mai zbura câte un Junkers de la Tacinskaia la Karpovka. Echipajele lor erau însoţite de oameni de la Grupul 7, care făceau legătura între comandant şi cei rămaşi pe aerodromul de lângă Stalingrad. Au zburat mai ales sublocotenenţii Liviu Mureşanu, care era din Cluj, şi Ion Simionescu, care era din Buzău. Amândoi făceau parte din Escadrila 58. Puiu Mureşanu, cum îi spuneam noi, era un om bine dezvoltat, bine educat şi un pilot de vânătoare foarte bun, ştiu asta pentru că a fost coechipierul meu în perioada lui de antrenament. Cei care au rămas pe Karpovka au reuşit, la un moment dat, să treacă prin liniile sovieticilor şi să ajungă la Stalingrad, pe aerodromul Pitomnik. După nu mai ştiu câte zile şi nu ştiu în ce fel, o parte dintre ei au ajuns la Tacinskaya. Printre ei se afla şi ordonanţa mea, care mi-a adus lada personală. Mi-a cerut scuze că i-a fost foame şi a mâncat pâinea pe care a găsit-o în ladă...
ST: Cum l-aţi descrie pe căpitanul Grigore Crihană? Despre el nu se mai vorbeşte astăzi...
IDC: Era un moldovean foarte serios şi un bun gospodar. A fost un bun comandant în acea perioadă critică şi grea pe care am trăit-o la Stalingrad. Era şi pilot de vânătoare, dar nu la nivelul celor mai tineri.
