ST: Ce modifica trenul scos la performanţele avionului?

IDC: Nu mai aveai viteză şi nu mai puteai să faci acele evoluţii pe care le făceai când atacai.

ST: Ce aţi făcut în zilele următoare?

IDC: La Popeşti Leordeni am venit pe 24 august seara. Pe 25 nu am zburat, alţii au fost în alarmă... Am zburat pe 26 august, avându-l coechipier pe sublocotenentul Ştefan Ciutac, care era pilot la mine în escadrilă. Am decolat la alarmă, nemţii continuau să bombardeze Capitala. Am atacat un bombardier Heinkel 111 şi l-am doborât. A fost ultima mea victorie din activitatea mea de aviator.

ST: Nu aţi mai luptat şi în Vest?

IDC: Nu! După 23 august eu am rămas pe Pipera. Nu am mai plecat pe front. Iar în martie 1945 am ieşit din armată. Mă chemase Romanescu şi mi-a zis că se auzea că cei care luptaseră în Est vor fi  arestaţi de sovietici. Ca să mi se piardă urma, am făcut un raport, pe care Romanescu l-a aprobat imediat, pentru trecere în rezervă. Am motivat că nu mă recuperasem complet după operaţia la coloana vertebrală.

NOTĂ: Interviul a fost realizat în perioada mai-iunie 2011 și a apărut inițial în revista „Tactica și strategia” nr.3/2015