ST: Tocmai căzuse, cu câteva zile mai devreme, căpitanul Alexandru Şerbănescu, comandantul Grupului 9, iar Bâzu îl înlocuise...
IDC: Am lăsat avionul în grija mecanicilor şi am plecat și eu la restaurant. Când m-au văzut, au început să râdă: Ce faci Di Cesare, ai venit şi tu? Am mâncat cu ei şi ne-am întors la aerodrom. Tocmai atunci se apropia de noi aviaţia sovietică de asalt. Vedeam că atacau o poziţie românească dincolo de Roman. Vreo zece dintre noi au decolat şi s-au luptat cu sovieticii. Când a venit rândul patrului mele să decoleze, am fost opriţi. Venise ordin de la Bucureşti să ne deplasăm imediat la Tecuci. Am aşteptat să se întoarcă din misiune avioanele şi am plecat la Tecuci. În dimineaţa zilei de 23 august eram acolo. Țin minte că am făcut o misiune pe la Vaslui. Acolo ajunseseră sovieticii şi eu, cu o patrulă, am făcut protecţia unor bimotoare româneşti de asalt. Reîntorşi la Tecuci, vine un nou ordin de la căpitanul Pretorian, care era adjunctul generalului Ermil Gheorghiu, din Comandamentul Forţelor Aeriene, să ne mutăm pe Focşani.
ST: Venise o telegramă?
IDC: Nu, prin telefon. Eu am răspuns la telefon – Scurtu şi Bâzu nu erau atunci în punctul de comandă – şi zic: Nu e bine la Focşani, este un aerodrom nepotrivit pentru Messerschmitt. Mergem mai bine la Râmnicu Sărat. Pretorian a zis că revine. Şi, când a sunat din nou, la 4 după-amiaza, zice: Vă duceţi direct la Cioara-Doiceşti. Şi am decolat unde ni s-a ordonat.
ST: Comuna Cioara-Doiceşti se numeşte astăzi Bărăganul, este în sudul judeţului Brăila. Ce aţi găsit atunci acolo?
IDC: Acolo era un aerodrom mare cu o pădure chiar în mijloc. De o parte a pădurii era un grup german de asalt care era înzestrat cu avioane Henschel 129, iar de partea cealaltă eram noi, cei cu Messerschmitt-urile. Foloseam pădurea pentru camuflaj. Băgam avioanele cu cozile printre copaci. Seara, am plecat în comună să ne încartiruim. Ne-am găsit gazde printre ţărani. Aveam un pachet cu mâncare, am mâncat şi m-am culcat. Era pe la 9 seara. Peste vreo două ore, mă trezeşte ţăranul la care stăteam: Domnule ofiţer, vă caută un camarad. Eu spun: Păi, să vină înăuntru! Dar ţăranul: Nu, zice să vă îmbrăcaţi şi să vă duceţi afară. M-am îmbrăcat şi am ieşit. Era Costăchel Agarici care a venit să mă anunţe că fierarul la care el se cazase avea radio – că nu erau televizoare pe atunci – şi a auzit mesajul regelui Mihai de la ora 22, cum că nu mai luptăm alături de nemţi. Vestea s-a dus din casă în casă şi am plecat toţi la aerodrom, vreo trei kilometri pe jos. Am ajuns la aerodrom. Acolo, soldaţii care făceau de pază ne-au somat: Stai că trag! Am răspuns: Ce să tragi, mă, du-te-n mă-ta! Ce, eşti nebun? Nu vezi că suntem români? I-am întrebat dacă au văzut mişcări la nemţi, soldaţii au zis că nu... Am intrat pe aerodrom, am dat ocol... era linişte peste tot. Fiecare pilot s-a dus la avionul lui şi a aşteptat. S-a făcut ziuă. Era şase dimineaţa. Tot linişte. Pe la şase jumătate apare un căpitan german, care era ofiţer de legătură cu unitatea noastră. Venise cu un carneţel în mână ca să scrie câte avioane şi câţi piloţi sunt disponibili pentru ziua aceea.
ST: Nu ştia nimic?
IDC: Nu ştia. Şi noi ne-am adunat în jurul lui şi ne uitam unii la alţii. Ne întrebam: Ce facem, mă, îi spunem ăstuia, sau nu-i spunem? Hai să-i spunem! Şi Costăchel Agarici l-a întrebat în germană: Domnule căpitan, n-aţi auzit nimic? Şi i-a spus cum stau lucrurile. Germanul a încremenit. Zice: Noi suntem pe punctul de a decola într-o misiune. Şi Agarici i-a zis: Nu vă dăm voie să decolaţi. Avem o patrulă gata de decolare la alarmă. Dacă se aude vreun motor pornit, patrula noastră decolează şi vă face praf.
ST: Dar pentru dumneavoastră, personal, ce a însemnat 23 august? V-a bucurat sau v-a întristat ieşirea României din alianţa cu germanii?
IDC: Nu m-am bucurat, că ştiam că nu s-a terminat războiul. Am decis atunci să decolez şi să ajung la Boteni, unde era punctul de comandă al generalului Ermil Gheorghiu. Am aterizat şi a venit căpitanul Toma Lucian la mine, cu care eram prieten: Di Cesare, ce faci mă? Îi zic: Uite, mă, suntem acolo la Cioara-Doiceşti, nu ştie nimeni de noi, nu avem ordine, nu ştim ce să facem. Dă-mi maşina asta a ta să merg la Titu să vorbesc cu generalul Gheorghiu. Mă ştia foarte bine, mai vorbisem cu el la Stalingrad. Toma zice: Nu-i nevoie, că eu am telefon direct cu el. Mă pune în legătură directă cu el şi îi raportez situaţia. Şi generalul îmi zice cu glas răguşit: Di Cesare, te întorci la Cioara-Doiceşti şi aşteptaţi ordine. Zic: Cum să aşteptăm, că stăm cu nemţii lângă noi. Dacă decolează aia ne fac praf! Zice: Aveţi grijă să nu decoleze sau să vină cu trupa peste voi. Dacă este nevoie, vă bateţi cu ei! Dar nu am mai putut să decolez, că s-a dat alarma la Bucureşti. Era pe 24 august, când ei au bombardat prima dată Calea Victoriei. După încheierea alarmei am decolat spre Bucureşti. Acolo l-am căutat pe Romanescu, care, împreună cu comandorul Anton Marin, a strâns toţi soldaţii şi i-a dispus pe latura de nord a aerodromului, către Băneasa, de unde atacau nemţii. I-am raportat lui Romanescu ce ordine am, dar nu am putut să plec imediat pentru că s-a dat a doua alarmă. Era pe la ora zece şi o formaţie şi mai puternică de avioane germane bombarda Bucureştiul. După încheierea alarmei i-am cerut permisiunea comandantului să plec şi mi-a zis: Du-te, dar zboară la joasă înălţime, să nu te vadă nemţii. Nu comunicam direct cu el, care era cu soldaţii în dispozitiv, ci prin soldatul Dorojan, care era motociclistul Flotilei. M-am întors la Cioara-Doiceşti şi le-am spus care sunt ordinele. Am aşteptat cu toţii acolo şi abia după-amiază a venit la noi căpitanul Pretorian cu un avion Fieseler Storch şi ne-a spus să decolăm şi să aterizăm pe Popeşti-Leordeni, unde era Grupul 6 cu IAR-uri 80, condus de Dan Vizanty. La Popeşti, antiaeriana noastră a început să tragă în noi, crezând că suntem nemţi. Prin radio am vorbit cu Vizanty să le zică artileriştilor să se oprească din tras. El a sărit într-un Ford şi s-a dus la bateria cea mai apropiată şi le-a zis să înceteze focul. Noi scoseserăm trenul de aterizare, să vadă artileriştii că nu veniserăm să atacăm!
