Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha

Ultima luptă a Regimentului 7 Artilerie Antiaeriană. Ploiești, 25-31 august 1944

Importanța strategică a orașului Ploiești, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, este foarte cunoscută. Rafinăriile sale au furnizat milioane de tone de combustibil natural armatei germane. Din acest motiv, Ploiești a fost o țintă predilectă a aviației Statelor Unite, care l-a bombardat de 21 de ori.

Primul raid american a avut loc la 12 iunie 1942 (Misiunea „HalPro”). Pentru că au intrat pe teritoriul României numai douăsprezece bombardiere B-24, pagubele materiale nu au fost prea mari. Consecințele au fost însă spectaculoase. Românii și germanii au realizat că americanii pot lovi un centru vital și s-au pregătit pentru alte atacuri. Apărarea comună, aflată sub conducerea generalului Alfred Gerstenberg, a fost îmbunătățită. S-a extins sistemul de alarmare și a fost sporit (cu mult) numărul de avioane și tunuri.

La momentul raidului american din iunie 1942, în România existau șase regimente de artilerie antiaeriană, dar niciunul nu avea ca misiune apărarea zonei petrolifere. Aceasta se afla în responsabilitatea germanilor (totuși, au fost momente, în 1941, când unele baterii au fost scoase din sistemul defensiv al Capitalei și trimise la Ploiești). Intrarea americanilor în ecuație a schimbat datele problemei...

La 1 iulie 1942, din ordinul Marelui Stat Major român s-a înființat Regimentul 7 Artilerie Antiaeriană, având ca misiune apărarea orașului Ploiești. La comanda regimentului a fost numit colonelul Gheorghe Turtureanu, un bucovinean care provenea din defuncta armată austro-ungară. Unul dintre motivele pentru care a fost ales era acela că vorbea foarte bine limba germană.
 Pentru apărarea Câmpinei, a fost înființat Regimentul 9 Artilerie Antiaeriană.

Desigur, și germanii și-au întărit forțele din zona petroliferă. La sfârșitul anului 1942 a fost adusă Divizia 5 Artilerie Antiaeriană, aflată sub conducerea generalului-maior Julius Kuderna. Va avea în compunere Regimentele 180 și 202 Artilerie Antiaeriană (ulterior, în cadrul diviziei, se va forma și o unitate de proiectoare). Tot la Ploiești, germanii mai aveau Brigada 1 Apărare Pasivă, trupe de construcții, jandarmerie de campanie, depozite etc.

Un element aparte era faptul că mulți dintre militarii Regimentului 7 A.A. de la Ploiești nu erau vorbitori de limba română. Ei erau ucraineni și ruși din Basarabia și Bucovina. Ajunși la vârsta încorporării, nu au fost trimiși să lupte pe Frontul de Est, unde ar fi fost tentați să dezerteze, ci la diferite unități aflate în țară. La multe dintre bateriile regimentului, numai comandantul de tun era etnic român, restul fiind minoritari din Est.

Regimentul 7 AA a fost înzestrat cu tunuri germane de 88 mm. Mai exact, germanii din Regimentul 180 și-au cedat pozițiile românilor, iar ei și-au stabilit poziții noi, încadrând bateriile române. Această situație va avea consecințe tragice după 23 august 1944...
 Pentru că, din 1943, în Reich a crescut permanent nevoia de forțe destinate apărării spațiului aerian, au fost luați artileriști germani experimentați de la Ploiești și trimiși în țară. Golurile au fost completate cu soldați români din Regimentul 7 A.A.

În anii 1943-1944 relațiile dintre artileriștii români și cei germani s-au cimentat în focul luptei. Orașul Ploiești era cel mai bine apărat obiectiv strategic de pe teritoriul României: dintre cele 1.411 tunuri antiaeriene aflate – în vara anului 1944 – în zona de sud a țării (inclusiv Dobrogea), 573 se aflau în regiunea petroliferă Moreni-Ploiești-Băicoi-Câmpina. În mâna germanilor se aflau 24 de piese de calibrul 128 mm și 24 de calibrul 105 mm. Românii și germanii mai aveau: 204 tunuri de calibrul 88 mm, 90 de calibrul 37 mm și 231 de calibrul 20 mm.
Într-o bună măsură, rețeaua telefonică era comună, iar restul acesteia se afla întinsă pe aceiași stâlpi pe care îi utilizau germanii. A fost ușor pentru viitorul inamic să o scoată din funcțiune.

23 AUGUST 1944

Când, în seara zilei de 23 august 1944, regele Mihai a anunțat formarea unui nou guvern, peste bateriile de la Ploiești s-a lăsat liniștea. Situația era foarte complicată: pozițiile române și germane erau intercalate, punctele de comandă ale divizioanelor erau comune, în unele baterii germane se aflau militari români... În plus, colonelul Turtureanu știa bine că, sub aspectul luptei de infanterie, germanii erau superiori. Ei aveau armament automat și grenade, românii nu. Arma de bază a artileriștilor din 7 A.A. era vechea pușcă Mannlicher, pe care România a achiziționat-o din Austro-Ungaria cu două decenii înainte de Primul Război Mondial. Unele baterii aveau câteva mitraliere vechi Schwartzlose, adaptate pentru trageri antiaeriene. Acestea au fost puse în dispozitiv pentru trageri terestre.
 Mai era un aspect care invita la liniște. Lupta dusă până atunci împotriva aviației americane crease relații de camaraderie între ofițerii din cele două tabere. De aceea, românii își doreau ca germanii să se retragă spre nord fără luptă; germanii plănuiau păstrarea Ploieștiului cu orice preț.

Erau două motive pentru care nemții nu doreau să abandoneze orașul. Primul era legat de controlul celor zece rafinării și a pădurii de sonde aflate la vest de oraș.
În al doilea rînd, Ploieștiul era situat pe ruta vitală Brașov-București și de aici se putea organiza un atac fie asupra Capitalei, fie în direcția Văii Prahovei.
Primul gest făcut de Kuderna după ce a aflat de arestarea lui Antonescu a fost să-și alarmeze unitățile și să ordone dezarmarea militarilor românilor aflați la bateriile germane. Printre aceștia din urmă erau și vreo 340 care se instruiau la bateriile de 105 mm, statul german pregătindu-se să le tranfere către aliatul de la Dunăre.
Apoi, Kuderna l-a contactat pe Gerstenberg, care se afla la București, pentru a primi ordine. I s-a spus să aștepte, pentru că urma să se constitue un guvern nou, cu orientare politică pro-Berlin. Precaut, generalul-maior Julius Kuderna a dat dispoziție ca, preventiv, personalul auxiliar feminin pe care îl avea în subordine să fie transferat în Ungaria.

Regimentul 7 A.A. depindea, sub aspectul apărării terestre, de Corpul 5 Teritorial, care acoperea județele Prahova și Dâmbovița. Era comandant de generalul de divizie Vasiliu-Rășcanu și avea comandamentul la Breaza.
 Colonelul Turtureanu a contactat acest eșalon și a raportat că germanii se mișcau liberi și că transferau depozitele din oraș către centrele de rezistență aflate în formare. I s-a răspuns să nu întreprindă nimic împotriva germanilor, dar să dubleze paza, pentru o mai bună apărare în cazul unui atac nocturn. A fost însă liniște...

Într-adevăr, germanii s-au organizat în liniște. Ei au constituit mai multe centre de rezistență, cel mai important fiind acela al generalului Kuderna din pădurea Păulești, la 8 km nord-vest de Ploiești (apărat de cca 5.000 de militari).
 A doua grupare a fost aceea din pădurile Buda și Filipești, sub comanda generalului Appel. Era sprijinită de un tren blindat format din două locomotive și 14 vagoane, aflat în gara Buda. Trenul avea și șase piese A.A. de 128 cm. În timpul bombardamentelor americane a avut misiunea să ocupe poziții pentru deschiderea focului pe ruta Băicoi-Găgeni.
În sfârșit, un al treilea punct de rezistență important s-a format la vest de oraș, la Crângu lui Bot și pe aerodromul Târgșor. Pe aerodrom se aflau avioane germane Messerschmitt 109 și 110, constituind principala forță de vânătoare a germanilor de la sud de Carpați. Toată forța aceasta a fost pusă sub comanda maiorului aviator Harder, pentru că Eduard Neumann, comandantul vânătorii germane din România, a continuat să rămână la punctul său de comandă de la Otopeni până pe 26 august, după care s-a retras pe aerodromul Mizil.

Germanii au realizat și izolarea orașului, prin scoaterea unor tunuri din baterii punerea lor de-a lungul șoselelor, constituind baraje pe drumurile care legau Ploieștiul de restul țării.
Coerența cu care nemții au acționat până în zori trezește suspiciunea că au avut pregătit din vreme un plan pentru o atare situație.

24 AUGUST 1944

Pe 24 august dimineața, o coloană militară a plecat din Ploiești spre București. Se afla sub conducerea lui generalului-locotenent Alfred Gerstenberg și era formată din vreo 2.000 de oameni. Misiunea ei era aceea de a ocupa Capitala României. Generalul avea însă o mare problemă: trupele sale erau de strânsură și aveau o pregătire de luptă limitată. Erau unități de jandarmerie de campanie, trupe de pază din Luftwaffe, transmisioniști aero, artileriști antiaerieni, trupe de aprovizionare... Speranța îi era într-un nucleu – nu prea numeros – format din câteva subunități SS și din vânători de tancuri.

La Podul Băneasa, coloana a fost așteptată de trupele române. Forțarea intrării în București a început la 8.30 și, după trei ore, atacul a fost respins. Gerstenberg a realizat că avea nevoie de întăriri...
 A contactat Înaltul Comandament al Wehrmacht-ului și a aflat că îi vor sosi în ajutor, pe calea aerului, elemente din Divizia Brandenburg, care se afla în Iugoslavia. De asemenea, a aflat că la comanda trupelor care atacau Bucureștiul a fost numit generalul Stahel, aflat în acel moment la Varșovia, unde conducea represiunea împotriva polonezilor revoltați.
Atacul terestru a fost dublat de unul aerian, cu 150 ieșiri-avion, care a vizat Palatul Regal, Președinția Consiliului de Miniștri și Palatul Telefoanelor.

Ce s-a întâmplat, în ziua de 24 august, la Ploiești și la Câmpina? A continuat să fie liniște. Artileriștii A.A. au stat în bateriile lor, dispuse circular în jurul celor două orașe, și și-au supravegheat reciproc mișcările.
Însă tensiunea a început să se acumuleze. Se știa că la București se duceau lupte. În plus, românii au aflat că germanii au izolat Ploieștiul, controlând toate comunicațiile, și că de pe front au început să apară subunități răzlețe din Wehrmacht, aflate în retragere.
Pe deasupra zburau avioane de informații din Luftwaffe, care încercau să stabilească dacă se apropiau grupări însemnate de trupe ostile.
Intuind că starea de fapt putea degenera în orice moment, colonelul Turtureanu a ordonat ca, în cazul oricărei manifestări ostile a germanilor, să se încerce rezolvarea pe cale amiabilă dar, dacă situația o cerea, să se răspundă cu foc.

Fiind în exteriorul localității și fiind ținuți sub observație de către germani, artileriștii antiaerieni nu puteau veni în ajutorul Ploieștiului. Amenințarea care plutea asupra orașului era însă contracarată din interior de trei batalioane de infanterie (două de instrucție și unul de garnizoană) și de un divizion de cavalerie. Aceste trupe, aflate sub comanda colonelului Oprescu, au trecut la capturarea germanilor din oraș, au ocupat rafinăriile și au constituit un perimetru de apărare circulară a localității.
La ora 13.00, generalul Moșteoru, comandantul Detașamentului 18 Pază, l-a sunat pe generalul-maior Kuderna și l-a întrebat dacă intenționează să plece spre Ungaria, caz în care ar putea fi ajutat și cu unele mijloace auto puse la dispoziție de români. Kuderna i-a răspuns că „un general german care a sângerat pentru România nu poate pleca în aceste condiții”.

25 AUGUST

La București, în zori, germanii au declanșat un nou atac și au înaintat până la Arcul de Triumf. Forțele române au revenit cu un contraatac puternic și, la prânz, au aruncat inamicul dincolo de Băneasa, punând stăpânire și pe aeroport. A fost un contraatac în care s-au remarcat parașutiștii români, care aveau o foarte bună pregătire în lupta apropiată.

În regiunea Ploiești-Câmpina a continuat să fie liniște până după-amiaza târziu. Apoi, a izbucnit confruntarea. A fost un caz clasic în care un foc de armă, tras când nervii cedează, poate declanșa o bătălie în toată regula.
Pulberea s-a aprins la Câmpina, unde germanii începuseră să pătrundă în pozițiile mai izolate ale românilor și să facă prizonieri. Către ora 17.00, Bateria românească nr. 156 a deschis focul asupra unui avion german. Drept răspuns, o baterie germană a tras asupra bateriei românești și, curând, alte baterii germane au făcut la fel. A fost scânteia care a aprins Valea Prahovei. Focul s-a întins de la baterie la baterie, până la Ploiești. Au fost cazuri în care o baterie trăgea în mai multe direcții și primea foc din mai multe direcții.
Concomitent, liniile telefonice au fost întrerupte de către germani. Românii au pierdut legătura între ei.

Pentru moment, germanii dispuneau de superioritate numerică și tehnică. Mai multe subunități de veterani ale Wehrmacht-ului care au fost oprite să treacă pe Valea Prahovei au revenit la Ploiești și au intrat în dispozitivul lui Kuderna. Generalul german știa însă că timpul nu era în favoarea sa. Raportul de forțe se va schimba pe măsură ce românii vor aduce în zonă noi trupe, în special dinspre Târgoviște și Buzău. Iar sosirea sovieticilor la Ploiești era numai o chestiune de zile...
Colonelul Turtureanu, comandantul Regimentului 7 Antiaerian, știa și el că timpul era de partea românilor; de aceea, înainte ca inamicul să întrerupă legăturile telefonice, a ordonat ca bateriile să reziste până la ultimul cartuș.

26 AUGUST

La București, coloana Gerstenberg a fost încercuită. Dinspre vest au venit trupe proaspete de la Târgoviște, iar dinpre est subunități ale Diviziei 9 Infanterie, aflată în Dobrogea.
Și germanii au primit, pe calea aerului, întăriri și muniție, ceea ce le-a permis să reziste încă două zile. Astfel, în seara zilei de 25 august și în dimineața următoare, mai multe avioane Messerschmitt Gigant au aterizat pe Otopeni și, din ele, au coborât 470 de militari de elită, majoritatea fiind din Divizia Brandenburg.
Tot în această zi a avut loc și schimbarea comenzii. Generalul-locotenent Stahel a venit din Polonia și și-a asumat conducerea grupării.

În zona petroliferă, germanii au ocupat Târgșorul, dezarmând și împrăștiind trupa Flotilei 2 Vânătoare române, care își avea sediul la aerodrom.
Drept răspuns, o baterie românească de douăsprezece tunuri AA de 88 mm (transformată în baterie mare prin unficarea a trei baterii obișnuite, nr. 57, 58 și 79) a deschis foc terestru asupra aerodromului și a făcut prăpăd. Germanii au pierdut nouă avioane. Trenul blindat german – separat în două garnituri, una în gara Crângu lui Bot, cealaltă în gara Buda – a deschis foc asupra B.M. 57/58/79, însă fără a reuși să-i determine pe români să înceteze tragerea asupra aerodromului.

Comandantul german de la Târgșor, maiorul Harder, a cerut instrucțiuni de la Mizil, unde tocmai sosise colonelul Neumann, comandantul aviației germane de vânătoare din România. Lui Harder i s-a spus să procedeze cum credea de cuviință.
Un atare ordin oferea o libertate de acțiune nesperat de mare (Hitler ordonase ca orașul Ploiești să fie menținut cu orice preț). Harder a decis să părăsească Târgșorul și să treacă munții. A plecat pe drumul Buzăului cu o coloană motorizată, de unde a s-a îndreptat spre Transilvania. La opt zile de la părăsirea Târgșorului, a ajuns cu 1.200 militari și 300 femei din serviciul auxiliar în liniile germane.

Între timp, mai multe baterii românești au fost atacate de trupe de infanterie germane. S-a ajuns la lupte corp la corp și, treptat, românii și-au abandonat pozițiile.
La Câmpina, unde forțele germane erau slabe, românii au devenit stăpâni pe situație.

27 AUGUST

Abia în această zi germanii au înțeles că toată armata română era de partea regelui, iar tentativa de cucerire a Bucureștiului se dovedise a fi fără sens.
Deciși să controleze total zona petroliferă, au trecut la cucerirea localității Ploiești. În după-amiaza zilei, începând cu ora 17.00, nemții au atacat orașul dinspre sud, având sprijin de artilerie și aviație. Atacul a cunoscut succese minore, apoi a stagnat și, în cele din urmă, a fost respins. Germanii au realizat că se aflau într-o capcană, la fel ca și cei din coloana Stahel-Gerstenberg. De fapt, în seara acestei zile, Kuderna a fost înștiințat prin radio că Stahel se va retrage cu oamenii săi spre Ploiești, pentru a întări rezistența. Cum sovieticii erau numai la o zi – cel mult două – distanță, informația nu a bucurat pe nimeni...

28 AUGUST

În noaptea de 27/28 august gruparea Stahel de la Otopeni a declanșat străpungerea spre Ploiești cu ultimii 2.000 de oameni pe care îi mai avea. Deși a reușit să iasă din încercuire, coloana motorizată a fost urmărită prin aer și a căzut într-o nouă ambuscadă a românilor, la Gherghița, unde a capitulat.
În acest timp, sovieticii au ocupat Focșani, apoi Buzău, de unde o avangardă blindată s-a îndreptat spre două direcții: București și Ploiești.

La Ploiești au continuat luptele din sudul orașului. Sporadic, au fost atacuri și asupra acelor baterii ale Regimentului 7 Antiaerian care mai erau active.

29 AUGUST

Cu această zi, deznodământul se apropie... Germanii, în așteptarea sovieticilor, au abandonat toate pozițiile de rezistență, cu excepția a trei:
-Păulești, unde aveau trei linii de apărare, protejate de sîrmă ghimpată și de câteva tancuri dintr-o generație mai veche. Aici, sub comanda lui Kuderna, se afla grosul Diviziei 5 A.A. germane (cca 4-5.000 de oameni). În acest centrul de rezistență se mai aflau generalii Teschner și Brandt.
-Buda, cca 1.000 de oameni sub comanda generalului Appel; se pare că trenul blindat a fost refăcut într-o singură garnitură și staționat în gara Buda;
-Pădurea Țigănească – s-au adunat supraviețuitorii Regimentului 202 și câteva subunități de pompieri.
La sud de Ploiești s-a menținut o parte a detașamentului german care atacase orașul în zilele anterioare.

Generalul de divizie Vasiliu-Rășcanu, comandantul Corpului 5 Teritorial și-a regrupat forțele ca, la apariția sovieticilor, să ordone atacul decisiv. El a creat trei detașamente, unul dintre ele fiind format din supraviețuitorii Regimentului 7 Artilerie Antiaeriană și din resturile unor subunități de infanterie și cavalerie (Detașamentul colonel Turtureanu).

Chiar dacă sovieticii au apărut în această zi la Ploiești, pregătirile românilor nu erau încheiate și atacul a fost amânat cu 24 de ore. Trupele sovietice, cu sprijinul unor trupe române care le însoțeau, au învins forțele de la sud de Ploiești și au intrat în oraș.

30 AUGUST 1944

A avut loc ultima acțiune de luptă a artileriștilor Regimentului 7. Detașamentul Turtureanu a luat cu asalt pădurea Păulești, fiind sprijinit de Detașamentul Moșteoru. Luptele au durat toată ziua, fără a determina slăbirea rezistenței inamicului. Totuși, tunurile au tras fără oprire.
De la Corpul 5 Teritorial s-a primit o baterie de șase tunuri de câmp de calibrul 76,2 (de captură) care a fost pusă sub comanda căpitanului Valentin Gabrielescu (viitor deținut politic, senator P.N.Ț.-C.D. și președinte al Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989).

Au apărut și sovieticii pe câmpul de luptă, care au pus la dispoziție patru tancuri pentru atacul asupra Păuleștilor.
Aflând că românii aveau prizonieri germani, trupele sovietice i-au luat cu forța și i-au împușcat (execuții de acest fel au mai fost semnalate pe teritoriul României imediat după 23 august 1944).

31 AUGUST

Pentru Julius Kuderna, singura soluție era străpungerea și retragerea către Brașov. Primul pas a fost să evacueze militarii centrului de rezistență Buda, pe cale ferată, până la Găgeni; aceste elemente urmau să formeze avangarda.
La ora 1.00, la Păulești a început pregătirea de artilerie, iar la 2.15 germanii au atacat și au rupt încercuirea. În timpul acestei faze a luptelor, Kuderna a fost rănit la picior de schije provenite dintr-un proiectil antiaerian.
Coloana, suferind pierderi mari, s-a îndreptat, prin Găgeni, spre Vălenii de Munte, intrând în raza de acțiune a bateriilor române din Băicoi și Țintea, care au produs alte pagube.
În spatele coloanei, până în zori, la contact permanent cu ariergarda, s-a aflat Detașamentul Turtureanu.
Cu această retragere, luptele au încetat în regiunea petroliferă.

Trebuie menționat că, în această ultimă luptă a Regimentului 7, atât tunurile antiaeriene, puse în poziție de tragere terestră, dar și tunurile Bateriei Gabrielescu, au distrus mai multe vehicule germane și, mai ales, trenul blindat, aflat la 300 de metri de gara Buda (documentele cercetate nu lămuresc ora exactă a distrugerii trenului; probabil că lucru s-a întâmplat în primele ore ale zilei de 31 august). Este posibil ca la distrugerea trenului blindat să fi conlucrat și tancurile sovietice.


EPILOG

Care a fost soarta coloanei Kuderna? La Slănic Prahova, germanii au intrat într-o cursă asemănătoare unei potcoave. Kuderna a ordonat ca răniții să fie predați românilor, iar vehiculele distruse. A urmat o nouă tentativă de străpungere în direcția Brașov, peste munți. Din nou, nemții au avut pierderi mari. Cel mult 2.000 dintre acești militari epuizați - și separați în mai multe detașamente care se deplasau independent - au ajuns în liniile germane, undeva în nordul Transilvaniei, în zilele de 8-10 septembrie.
Inițial, Kuderna s-a alăturat marșului, apoi s-a oprit și s-a predat, pentru că rana de la picior i s-a cangrenat (4 septembrie 1944).
Pierderile totale ale germanilor pe Valea Prahovei au fost de circa 1.500 de morți și 9.000 de prizonieri, mulți dintre ei fiind răniți.
Românii au avut 450 de morți și 350 de răniți.

Evaluaţi acest articol
(7 voturi)
Ultima modificare Luni, 03 Februarie 2020 15:42

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Categorii

Latest Tweets

Aventurile temerarului aviator Ionel Ghica: "Avionul a pornit ca din pușcă cu o viteză vertiginoasă. A coborât vale… https://t.co/F6LBZy9xdB
Când și de ce au venit bulgarii în Balcani - Fapte istorice relatate de Culorile Trecutului... https://t.co/ZoGuY2CQur
Te-ai întrebat vreodată: de ce ZIua Forțelor Aeriene este sărbătorită de Sfântul Ilie? https://t.co/CztLoD6JJZ
Follow Culorile Trecutului on Twitter

Articole recente

O ruletă rusească: evadarea din lagărul Sobibor

Aventurile temerarului aviator Ionel Ghica

Când și de ce au venit bulgarii în Balcani

Piața Obor – aspecte necunoscute sau „decolorate” în timp

De ce 20 iulie este Ziua Forțelor Aeriene

Avionul I.A.R.-825, un prototip românesc rămas necunoscut

O ipoteză: Mihai Viteazul nu a plănuit să lupte la Călugăreni

Inundațiile din 1970. Amintirile comandorului (ret.) Vasile Iurașcu, elicopterist militar

„Vladimirescu era patriot român!” Karl Marx despre ruși, eteriști și revolta pandurilor din 1821

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.