Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha
Moartea unui soldat bătrân sursa foto: Revista Cavaleriei

Gheorghe Donici (1848-1916)

Ordin de Zi pe Armată No. 34 din 05.04.1917:

Sergentul voluntar de război Donici Gheorghe din Regimentul 9 Roșiori a murit [cu] moarte de Erou. Deși în vârstă de 68 de ani, a cerut cu insistență, la începutul ostilităților, să fie primit în rândurile luptătorilor. În ziua de 10 noiembrie 1916 escadronul din care făcea parte a pornit la atacul artileriei inamice ce ocupa o poziție lângă Robănești.

Sergentul Donici a șarjat cu avânt și a murit ca un adevărat viteaz cu fața la dușman.

Dat la Marele Cartier General, astăzi 5 aprilie 1917
FERDINAND

Gheorghe Donici s-a născut în 1848, în vremuri revoluționare, într-o familie boierească din Moldova cu vederi conservatoare. Totuși, în copilărie, a văzut cum rudele sale mai în vârstă erau conectate la mișcarea politică unionistă și a fost impresionat de entuziasmul acestora (Costache Negri a fost unchiul său). În adolescență a mers pentru studii la Paris, unde a venit în contact cu cele mai radicale idei liberale din Europa. A ales să rămână la valorile conservatoare ale familiei și, la încheierea studiilor, a activat în alături de Lascăr Catargiu.

La intrarea României în Războiul de Independență, Gheorghe Donici, care avea 29 de ani, s-a înrolat ca voluntar în Regimentul 8 Călărași, la Escadronul Bacău, unde era comandant căpitanul Arcadie Șeptilici.

Botezul focului l-a primit la Oltenița, când artileria otomană a zărit patrula lui Donici. Ulterior, a mai fost bombardat la Turtucaia.

Brigada de cavalerie Roznovanu, din care făcea parte Regimentul 8 Călărași, a fost printre primele mari unități române care au trecut Dunărea la Turnu-Măgurele. „Cu ocazia trecerii Dunării, fiind de gardă, intră în conflict cu comandantul diviziei, generalul Manu. Tânărul voluntar și comandantul diviziei nu înțeleg la fel consemnul. Voluntarul nu este încă destul de pătruns de forma exterioară a disciplinei, comandantul diviziei este acrit, căci tocmai atunci i se luase comanda. Rezultat: cinci zile de arest pentru voluntar, pedeapsă ridicată ulterior” (Radu R. Rosetti)

La Plevna, Brigada Roznovanu s-a aflat într-un sector relativ liniștit. Nu a fost însă o misiune lipsită de peripeții. Într-o zi, a primit ordinul de a duce un document care trebuia să ajungă urgent la destinatar. Pentru a ajunge pe calea cea mai scurtă, a trecut în galop prin fața unei tranșee inamice. Turcii au deschis focul, dar nu l-au nimerit și lui Donici i-a fost acordată o primă decorație.

„La un moment dat, brigada lui Roznovanu bivuaca alături de brigada de cazaci a lui Tutulmin. Călărașii noștri se plângeau mereu că vecinii ruși nu cultivau cinstea și că veșnic le lipsea din echipament câte ceva. Într-o zi, lipsesc opt șei din escadronul lui Șeptilici, care raportează lui Roznovanu, zicându-i că prea considerau soldații țarului averea noastră ca proprietate comună. Vedeți că și atunci rușii practicau un soi de comunism. Roznovanu îl repezi, zicându-i să facă și călărașii la fel. Zis și făcut. Ulterior, veni Tutulmin să se plângă că rușilor le lipseau treizeci de șei” (Radu R. Rosetti).

Pentru câteva zile, regimentul lui Donici a luat parte la Bătălia Rahovei, apoi a revenit la Plevna. După capitularea lui Osman Pașa, 8 Călărași a fost trimis către Vidin. La Smârdan a fost prins într-un contraatac otoman dar, din cauza ceții, nu a înțeles mare lucru din lupta care s-a desfășurat.
După război, a revenit la moșia sa de la Valea Seacă, jud. Bacău. Își petrece timpul administrându-și domeniul, vizitându-și vecinii și mergând la vânătoare. A rămas activ și în politică, fiind ales deputat, apoi senator pe listele Partidului Conservator.

Când a izbucnit Primul Război Mondial, a simțit că România se va afla, la un moment dat, în conflict. Spre deosebire de mulți dintre colegii conservatori, a susținut curentul filofrancez. Și-a cumpărat un cal potrivit pentru campanie, și-a confecționat o uniformă și mers în mai multe rânduri la Ministerul de Război pentru a se asigura că, în caz de mobilizare, va fi primit ca voluntar.
 Cum de a fost primit în rândurile armatei un bărbat în vârstă de 68 de ani? Simplu: colonelul Radu R. Rosetti, șeful Biroului Operații din Marele Stat Major era un vechi prieten de familie al lui Donici. El a scris ordinul ca, la mobilizare, boierul moldovean să fie acceptat cu gradul de sergent în Regimentul 9 Roșiori din București. Donici a ales acest regiment pentru că în cadrul acestuia se aflau doi nepoți de-ai săi, la Escadronul 3 (căpitan Filitti).

Cu acest regiment, a luptat, pentru scurtă vreme, pe Valea Oltului, apoi a fost trimis în regiunea Craiovei. Aici, a venit momentul Robănești.

Era 10 noiembrie 1916. Trupele Puterilor Centrale invadaseră Oltenia și armata română se afla în retragere. Brigada 2 Roșiori, formată din Regimentele 4 „Regina Maria” și 9, ambele din București, erau angajate în luptă la sud de șoseaua Craiova – Balș. Regimentul 4 lupta descălecat pe flancul drept, iar 9 înainta călare pe cel stâng. La un moment dat, Regimentul 9 a intrat sub focul unei baterii germane. În acel moment, comandantul a transmis ordinul ca un escadron să șarjeze poziția de artilerie. Nu specifica ce escadron, dar s-a oferit căpitanul Alexandru Filitti să îndeplinească acest ordin.

Donici și-a mânat calul lângă Filitti: „Ce ordine aveți pentru mine, domnule căpitan?” Filitti i-a răspuns cu o altă întrebare: „Domnule sergent, mergeți în șarjă alături de mine?” Bătrânul boier zis scurt: „Sunt gata! Vă mulțumesc!”

În secundele nebune care au urmat, escadronul s-a evaporat, iar Filitti a căzut grav rănit. A fost ridicat de nemți și trimis la spitalul din Craiova. A supraviețuit rănilor și lagărului de prizonieri, a reintrat în armata română și a ajuns general.

moartea unui soldat imagine robanesti 1916 romania eroica

În 1931, Alexandru Filitti și-a amintit astfel celebra șarjă: „S-a lăsat o impresionantă tăcere. Un prim semnal al comandantului. Oameni și cai se orânduiesc; mișcări repezi, căci dușmanul este aproape. (...) Un nou ordin și, cât ai clipi, un ropot nebun, fantastic, vrăjitor, te răpește în vâltoare. Uiți de toate și de tine însuți! Rândurile se seceră, oameni și cai cad grămadă. Glonțul orb taie firul vieților. La vreo patruzeci de metri de linia trăgătorilor dușmani, când, rănit, privii înapoi o ultimă dată, nu mai văzui decât un singur cal, fără călăreț. Îmi pierise escadronul; cu el pierise, prin moartea de erou și bătrânul voluntar Gheorghe Donici. Căutase și găsise cel mai frumos apus de soare al zilelor unei vieți, pline de dragoste fierbinte pentru țara pe care o mai slujiseră atâți strămoși ai săi!”

Optsprezece roșiori, răniți, s-au întors în liniile românești. Din 110!


Bibliografie:

Revista Cavaleriei, 1925-1931.

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Ultima modificare Luni, 24 Februarie 2020 18:01

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Latest Tweets

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus... https://t.co/R3rI4P8QzF
Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească: https://t.co/H7BX7KLSmH
De la „Ciuma din Atena” (430-427 î. Hr.) și până la pericolele recente de HIV, Ebola sau familia Coronavirus, plane… https://t.co/4ra0P4wT92
Follow Culorile Trecutului on Twitter

Articole recente

„Vladimirescu era patriot român!” Karl Marx despre ruși, eteriști și revolta pandurilor din 1821

Sfârșitul anului 1978. Occidentul crede că Pactul de la Varșovia pregătește invadarea României

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus

Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească

Carol I văzut de adjutanții regali Paul Angelescu și Gheorghe P. Georgescu

Civilizații diferite, boli comune. Pandemii care au schimbat peisajul demografic

Un testament al conștiinței lui Titulescu. Scrisoare către Ion Antonescu (noiembrie 1940)

Interviu cu ing. Ioan Avram, fost ministru al construcțiilor de mașini (1969-1984)

Artileria antiaeriană română în Campania din Ungaria (1919)

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.