Descrierea de mai sus, a primelor zile de război, trebuie coroborată cu o scrisoare privată adresată unui redactor din presa militară rusă de un locotenent-colonel rus. Acesta se plânge de atitudinea arogantă și superficială a unor ofițeri români: „Intrând în acțiune, românii credeau că vor salva Antanta, și mai cu deosebire, Rusia. Mândria lor n-avea margini. Noi, aici, la București, trebuia să înghițim tot felul de prostii, tot atât de ridicole, pe cât de jignitoare pentru demnitatea noastră națională. Ni se afirma pretutindeni, chiar în cercurile ofițerilor superiori, că România a mai salvat o dată Rusia, în 18[77-]78 și că acum ea va salva țara noastră încă o dată, însă de o primejdie infinit mai gravă decât primejdia turcă. În primele zile ale intrării în acțiune, ofițerii români priveau trupele noastre cu un dispreț măreț și o condescendență revoltătoare. Se ghicea lesne ce gândeau ei despre ofițerii noștri: Voi, amicii mei, ați fost bătuți de mai multe ori, dar așteptați puțin, noi vă vom salva în curând”. În aceste condițiuni, cum voiți ca ofițerii noștri să nu se bucure de înfrângerea de la Turtucaia? Evident interesele comune primează, dar trebuie să fii rus și să trăiești în România pentru a înțelege toată mulțumirea secretă când vedem pe ofițerii români trecând cu nasul în jos și cu aerul ceva mai puțin impertinent ca mai înainte” (Vilensky, pp. 39-40).
* * *
Ce a urmat? Inițial, s-a încercat Manevra de la Flămânda. Cinci divizii române trebuiau să traverseze Dunărea lângă Giurgiu și să pice în spatele armatei bulgare din sudul Dobrogei. Cum exact atunci au început atacurile germano-austro-ungare pe Valea Oltului, manevra a fost anulată.
În luna octombrie, o dată cu creșterea presiunii pe trupele române din trecători, bulgarii au reluat ofensiva în Dobrogea. Ca și în luptele anterioare, au beneficiat de sprijinul militarilor germani și turci (de altfel, comanda supremă a trupelor din regiune o avea mareșalul August von Mackensen). Turcii au fost cei care au dat peste cap Divizia 61 rusă, în flancul drept al apărării. Situația era periculoasă, pentru că apărătorii, învăluiți pe Dunăre, riscau să rămână izolați, cu spatele la Marea Neagră. În mod contrar comportamentul de până atunci, Zaioncikovski a ordonat „rezistență cu orice preț”. Aceasta nu a mai fost posibilă. Cavaleria bulgară a început să preseze flancul de pe litoral, unde lupta Divizia 9 română, care a început să se retragă. Constanța a fost abandonată. În zilele următoare, toată calea ferată Cernavodă-Constanța a căzut în mâinile adversarilor, după care înaintarea inamică a scăzut în intensitate. O parte din trupele bulgare și germane au fost retrase de von Mackensen, în vederea realizării unei forțe de șoc care să pătrundă în Muntenia, traversând Dunărea la Zimnicea.
La jumătatea lunii octombrie, generalul rus Andrei Zaioncikovski a fost schimbat din funcție cu generalul Vladimir Saharov. O ceruse regele Ferdinand... Era târziu. Dobrogea nu a mai putut fi salvată și, de aceea, a fost abandonată treptat.
