La intrarea României în Primul Război Mondial apărarea frontului din sud s-a dovedit a fi „călcâiul lui Ahile”. Planul de campanie prevedea ofensivă în Transilvania, cu cea mai mare parte a trupelor, în vreme ce la Dunăre și în Cadrilater rămâneau numai câteva divizii.
Apărarea Dobrogei prevedea următorul dispozitiv: în flancul drept, la Turtucaia, era Divizia 17 Infanterie. La 50 de kilometri est, la Silistra, se afla Divizia 9 Infanterie. În sfârșit, în centrul Cadrilaterului, la Bazargic era Divizia 19 Infanterie, având în fața ei, către frontiera cu bulgarii, Brigada 5 Călărași.
Marile unități menționate erau separate prin goluri extinse pe zeci de kilometri, iar Diviziile 17 și 19 erau trupe de mâna a doua, cu un număr mare de rezerviști și cu armament mai vechi. Așadar, vulnerabilitatea apărării Dobrogei era evidentă. Comandamentul român a considerat că pericolul nu era mare din următoarele două motive:
1. în sprijinul trupelor române vor veni trupe ruse;
2. Bulgaria nu va declara război României pentru că militarii bulgari nu doreau să lupte împotriva fraților ruși.
Într-adevăr, imediat după ce România a declarat război Austro-Ungariei, trupele ruse au intrat pe teritoriul Dobrogei. În seara zilei de 14 august Divizia 3 Cavalerie rusă a trecut pe un pod de pontoane ridicat la Isaccea, după care și-a început marșul spre sud. Apoi, între 16 și 18 august, au fost aduse pe Dunăre și debarcate la Cernavodă Diviziile 61 Infanterie și o divizie formată din etnici sârbi, recrutați în armata-austro-ungară, căzuți prizonieri la ruși și intrați voluntari sub steagul țarului.
După ce România a declarat război Austro-Ungariei, în seara zilei de 14 august 1916, la București a început să plouă cu declarații de război de la aliații Vienei. La 15 august germanii au anunțat că se consideră în război cu românii, iar la 17 august același lucru l-au făcut turcii. Și, surpriză, la 19 august 1916 a sosit și declarația de război a Bulgariei...
Războiul în sud a început printr-un dezastru. Înainte ca rușii să se instaleze pe frontiera Cadrilaterului, a căzut Turtucaia, cu consecințele binecunoscute (demoralizarea Marelui Cartier General român și oprirea ofensivei din Transilvania). Românii și rușii au închegat un nou dispozitiv de rezistență, aproximativ pe vechea frontieră din 1913 (de la lacul Oltina la Mangalia). Toate trupele din regiune se aflau sub comanda generalului rus Andrei Zaioncikovski, o persoană arogantă, cu care ofițerii superiori români aveau probleme în a colabora. De fapt, generalul rus avea un singur obiectiv: să-și retragă trupele cât mai repede din Dobrogea. Considera că românii nu erau pregătiți pentru război și această lipsă de pregătire punea în pericol și diviziile ruse.
La următorul atac al bulgarilor, Zaioncikovski a ordonat o altă retragere. Trupele româno-ruse și-au fixat noua linie de rezistență la sud de calea ferată Cernavodă – Constanța și, cu această mișcare, s-a încheiat prima parte a luptelor pentru apărarea Dobrogei.
