Chiar dacă Primul Război Mondial s-a încheiat la sfârșitul anului 1918, armata română s-a aflat în campanie și în anul următor. Unirea cu Basarabia nu a fost recunoscută de Rusia Sovietică; de aceea, pe frontiera răsăriteană, situația a continuat să fie tensionată, de multe ori ajungându-se la confruntări armate între ostașii români și grupurile prosovietice de pe ambele maluri ale Nistrului.
Situația era gravă și în Transilvania, unde cinci divizii române (6 și 7 Infanterie, 1 și 2 Vânători și 2 Cavalerie) și un corp de voluntari transilvăneni se aflau față în față cu trupe maghiare care se pregăteau să atace în regiunea Munților Apuseni. Pentru a întări sectorul românesc al frontului, până la sfârșitul lunii februarie 1919, s-au constituit primele două mari unități transilvănene (Diviziile 16 și 18), care au format rezerva Comandamentului Trupelor din Transilvania.
La 21 martie 1919 s-a instaurat la Budapesta un regim comunist condus de Béla Kun. La ordinul acestuia, în noaptea de 15/16 aprilie 1919, trupele maghiare au atacat armata română care, organizată în două grupări (de Nord și de Sud), a oprit ofensiva maghiară și a trecut la contraofensivă, ajungând, la 1 mai 1919, pe râul Tisa.
Al doilea atac al armatei roșii maghiare a avut loc în dimineața de 20 iulie 1919. După câteva zile dificile, armata română a restabilit situația, revenind la Tisa la sfârșitul lunii iulie. În ziua de 31 iulie trupele române au început să avanseze la vest de râu și au ajuns la Budapesta, pe care au ocupat-o în zilele de 3-4 august. Armata română a rămas în capitala maghiară până la 12 noiembrie 1919.
Diviziile române care au participat la Campania din Ungaria s-au aflat sub conducerea generalului Gheorghe Mărdărescu. Aeronautica militară a sprijinit acțiunea acestora cu un grup de aviație și patru baterii de artilerie antiaeriană (două de autotunuri și două pe calea ferată).
*
* *
Artileria antiaeriană română s-a înființat la 15 august 1916, în prima zi a mobilizării armatei, la intrarea României în Primul Război Mondial. A participat la Campaniile din 1916 și 1917, organizată sub forma unui Corp de Artilerie Antiaeriană. Primul comandant a fost căpitanul Gheorghe Ciurea înlocuit, la 1 februarie 1917, de maiorul Nicolae Opran.
Inițial, bateriile au fost înzestrate cu tunuri de câmp, adaptate pentru trageri antiaeriene la Arsenalul Armatei, la Școala de tragere a artileriei de la Dadilov sau la Garajele Leonida din București. Dintre acestea, doar tunul „sistem Burileanu”, de calibrul 57 mm, a avut o carieră care s-a prelungit dincolo de finalul războiului.
Un salt calitativ important s-a făcut la sfârșitul anului 1916 și în anul următor, când au sosit din Franța tunuri special adaptate pentru trageri antiaeriene, de calibrul 75 mm; acestea au format coloana vertebrală a Corpului de Artilerie Antiaeriană în 1917.
