Comandorul Mihail Romanescu era uimit! Stătea în biroul său de la Pipera și citea un raport de trei rânduri: „În noaptea de 16 spre 17 ianuarie 1943, după ce au consumat băuturi alcoolice, adjutanții stagiari Gheorghe Scordilă și Dumitru Encioiu l-au bătut pe patronul restaurantului Floarea României, pe chelnerii acestui restaurant, pe gardienii publici care au intervenit și pe un subcomisar de poliție”.
Romanescu îi cunoștea bine pe cei în cauză. Erau doi aviatori foarte tineri din flotila sa. Cu ceva timp în urmă, ceruseră să plece pe front. Atunci, Romanescu le spusese, cu accentul său moldovenesc: „Unde să vă trimit, măi? La Stalingrad? Păi, voi știți ce prăpăd e acolo? Nici nu știu dacă se mai întoarce vreunul. Vedeți-vă de treabă, o să vină și rândul vostru să plecați pe front”. Acum, cei doi făcuseră un scandal de pomină care sigur va ajunge la urechile mareșalului Antonescu. Trebuia să-i scoată din București în următoarele ore.
Câteva minute mai târziu, cei doi adjutanți stagiari au intrat în birou și au luat poziția de drepți. Romanescu i-a privit. Scordilă era un bărbat foarte înalt, cu umerii lați; ușa din spatele lui nu se mai vedea... „Este mai masiv și decât Bâzu. Cum dracu’ încape în Messerschmitt?” se întrebă Romanescu. Iar Encioiu era mic de înălțime. Știa despre cei doi că sunt prieteni la cataramă.
Amintindu-și de scandal, comandorului Mihail Romanescu îi veni să râdă. Dar nu se cădea să manifeste indulgență față de cei doi subordonați. „Ceea ce ați făcut voi este inacceptabil! Curtea Marțială vă mănâncă! Vă ascult, domnilor. Explicați!”. Cum privirea i s-a oprit asupra lui Scordilă, acesta a început: „Permiteți să raportez! Noi am venit la dumneavoastră și v-am rugat să ne trimiteți pe front... Acum, dacă ajungem în Curtea Marțială...”. Scordilă s-a oprit din explicații. Își dădea seama că orice ar fi spus era de prisos. Nu era clar ce se întâmplase și de ce?
Romanescu îl știa pe Encioiu mai dezghețat. S-a uitat la el și i-a cerut să povestească tot ce s-a întâmplat. Ca să-l încurajeze, i-a spus pe un ton părintesc: „Hai, las-o dracului, n-o să vi se întâmple nimic. Vă apăr eu. Dar vreau să știu totul”.
Adjutantul stagiar Dumitru Encioiu știa că Romanescu se va ține de cuvânt. Era apreciat de generalul Jienescu, comandantul aeronauticii, de mareșalul Antonescu... Îl cunoștea și regele Mihai, care îl decorase în mai multe rânduri... S-a gândit că cel mai bine ar fi să povestească scandalul cu toate detaliile pe care și le amintea. Cu o seară în urmă, tinerii aviatori erau la cârciumă, la Floarea României. Scordilă îi cunoștea pe chelneri și pe patron, pentru că locuia la mansarda clădirii. Au băut vin... nu își mai amintesc câte pahare... La un moment dat, Scordilă a zis: „Mitrică, dacă o facem lată, Romanescu ne trimite pe front. Îl vezi pe ăla de la masă, lângă fereastră?
Du-te și dă-i o palmă!” „Gata, nene Gicule!” Și așa a început scandalul...
Doi chelneri au intervenit și au mâncat bătaie. A venit patronul, care a fost și el lovit, apoi ceilalți chelneri... Când au apărut gardienii publici, aviatorii s-au ascuns după tejghea de unde au aruncat cu sticle și sifoane. Așa că numărul răniților a crescut...
Pe Encioiu au pus mâna și l-au scos afară în șuturi. Nu se știe cum a scăpat de cei doi gardieni care îl țineau. Și nu se știe cum de mai avea un sifon în mână... A fugit în dreptul vitrinei de lângă tejghea și a strigat: „Stai, nene Gicule, că vin și eu acum!” A aruncat cu sifonul în vitrină și a făcut-o țăndări. Apoi, prin spărtură, a revenit la tejghea. Văzând că nu o scot la capăt cu ei, gardienii și chelnerii i-au rugat să facă pace. Aviatorii au fost de acord. Erau obosiți... Scordilă a urcat la mansardă, să doarmă, iar Encioiu a plecat în oraș, unde avea gazda. Câteva ore mai târziu, când Scordilă a coborât în sala de mese, chelnerii, plini de vânătăi, încă mai măturau și reparau mese și scaune. Aviatorul le-a zis pe un tot prietenos: „Mă, băieți, nu mi-ați găsit cordonul de la veston? Cred că l-am pierdut aseară”.
Encioiu a terminat de povestit. Romanescu s-a oprit în fața lui Scordilă și l-a fixat cu privirea: „Cum de ai îndrăznit să lovești un subcomisar de poliție?” În sfîrșit, Scordilă a prins curaj: „Ăsta m-a enervat cel mai tare, domnule comandor. A zis că aviatorii nu știu să se bată!”
Până la prânz, Gheorghe Scordilă a primit ordinul de a pleca la Grupul 7 Vânătoare, pe Frontul de Est. Dumitru Encioiu a fost trimis la Escadrila 53, la Ploiești...
