Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha

Cine au fost muschetarii regelui Franței? Cine a fost D’Artagnan?

„Toți pentru unul, unul pentru toți!”


Cine au fost Les Mousquetaires du Roi? Pe scurt, au fost o unitate din brigada de garda regelui Franței. Se numeau muschetari (cu „s”, nu cu „ș”) pentru că purtau muschete, un tip de arme de foc. Bine, or fi avut și mușchi, dar ideea e că denumirea venea de la arme.

Erau, de asemenea, spadasini renumiți, așa cum îi știm din cărți și din filme. Pentru că, trebuie spus de la început, nu oricine era acceptat în rândurile lor. Originea nobiliară ajuta, dar nu era obligatorie, ca în celelalte unități de gardă. În schimb, îndemânarea în mânuirea rapierei și în echitație erau condiții esențiale de admitere. Ulterior, recrutul învăța utilizarea muschetei. De asemenea, un aspect fizic robust și plăcut era de dorit.

În filme, muschetarii sunt bărbați în toată firea, puternici și experimentați. În realitate, ei erau foarte tineri. Admiterea în compania muschetarilor se făcea pe la 16-18 ani. Rămâneau în această unitate de gardă până găseau o poziție mai importantă în ierarhia militară. Corpul muschetarilor era, de fapt, o pepinieră pentru viitorii ofițeri, mulți dintre ei ajungând, cu timpul, la gradul de general.

Recruții primeau o instrucție serioasă. La urma urmei, îl apărau pe rege. Prin exerciții dure și prelungite, tinerii deveneau experți în folosirea armelor. Și mai trebuie spus ceva: camaraderia era, într-adevăr, la mare cinste. Nu întâmplător, din cartea lui Alexandre Dumas ne-a rămas celebra expresie: „toți pentru unul, unul pentru toți”!

Hainele erau viu colorate. Purtau celebra cazacă albastră, cu margini albe și căptușeală roșie. Pe cazacă se afla crucea albă a muschetarilor, cu brațele mărginite de o floare de crin aurie. Din unghiurile formate de brațele crucii ieșeau raze de soare, aurii sau roșii. Cămașa și pantalonii erau împodobiți cu dantelă. Cizmele, din piele, până sub genunchi, aveau, bineînțeles, pinteni.

Să mai adăugăm părul lung, mustața subțire și pălăriile cu boruri mari, cu panaș în toate culorile. Ca arme, pe lângă rapieră și muschetă, mai aveau unul sau două pistoale.

Prima companie de muschetari a fost înființată în 1622 de regele Ludovic al XIII-lea, strict pentru protecția sa. Era formată din 100 de militari și, în alaiul regal, se afla în fruntea tuturor celorlalte unități de gardă.

O parte erau călare, luptând cu spada, iar ceilalți erau pe jos, având muscheta la îndemână. Regele era căpitan al acestei companii. Dar avea și un locțiitor, cu gradul de căpitan-locotenent (comandant de facto al companiei). La un moment dat, sub Ludovic al XIV-lea, această funcție a fost îndeplinită de Charles de Batz de Castelmore D’Artagnan.

După tată, D’Artagnan provenea dintr-o familie de negustori, recent înnobilată, posesoare a domeniului Castelmore din sud-vestul Franței. Prin mamă, avea în vene sângele mult mai nobil al familiei de Montesquiou, ramura D’Artagnan. Și, cu acest nume matern mai important, el a plecat la Paris, pentru a intra în compania de muschetari ai regelui.

Sosirea lui D’Artagnan în capitala Franței a avut loc pe la 1630, când era, probabil, în vârstă de 17-18 ani. Ce a găsit în corpul muschetarilor? O gașcă de puștani scandalagii, care tocmai descoperiseră femeile, băutura și duelurile.

Exista și o mare rivalitate între muschetarii regelui Ludovic al XIII-lea și garda cardinalului Richelieu, care era și prim-ministru. Garda acestuia din urmă purta haine roșii, inspirate de culoarea robei de cardinal. O întâlnire între războinicii imberbi, albaștri și roșii, începea cu insulte și continua cu scoaterea rapierelor din teacă. În treacăt fie spus, în Franța, duelul era interzis din 1609. Fostul rege Henric al IV-lea a luat această decizie pentru că sute de bărbați piereau anual în urma unor astfel de confruntări. În loc să moară în război, pentru gloria suveranului...

Era duelul interzis? Și care era problema? Puțin le păsa unor tineri cu capul fierbinte! Ei au continuat să se bată, mai mult sau mai puțin discret. De exemplu, Athos, personajul care l-a inspirat pe Dumas, a murit, în realitate, în 1643, la vârsta de 29 de ani, în urma unui duel. În destinul său literar, va muri mult mai târziu, de singurătate și tristețe.

Și, apoi, regele Ludovic al XIII-lea era încântat când afla că oamenii săi i-au pus pe fugă pe apărătorii cardinalului. Și se supăra când se întâmpla invers...

După un deceniu de la sosirea lui D’Artagnan la Paris, vremurile s-au schimbat. În 1642, a murit Richelieu, iar în anul următor a plecat la cele sfinte Ludovic al XIII-lea.

Prim-ministru a devenit cardinalul Mazarin, în vreme ce rege era un copil de cinci ani cu numele de Ludovic al XIV-lea. Mai târziu i se va spune Regele Soare...

Mazarin nu privea cu ochi buni corpul muschetarilor regali și l-a desființat în 1646. Garda sa o privea cu ochi buni, deci, n-a desființat-o. Muschetarii roșii au rămas, cei albaștri s-au răspândit în cele patru puncte cardinale.

D’Artagnan a rămas în anturajul micuțului rege și al văduvei lui Ludovic al XIII-lea, Ana de Austria. Au fost ani grei pentru casa Regală. Nobilii se revoltau, iar cardinalul și micul rege au fost în pericol. Într-o noapte rece de ianuarie, regele minor a fost obligat să fugă din palat, împreună cu mama sa speriată. S-a ales cu traume pentru tot restul vieții; sentimentul de neîncredere în oameni l-a însoțit pînă la finalul lungii sale domnii.

D’Artagnan a fost alături de rege, dar a îndeplinit și unele misiuni secrete pentru Mazarin. În plus, a luat parte la războiul Franței cu Spania, luptând la Stenay, Landrecies și Saint-Ghislaine, în 1654-1655.

În 1654 regele Ludovic al XIV-lea a devenit major și a fost încoronat. Cardinalul Mazarin a continuat să rămână cel mai puternic om din Franța. Trei ani mai târziu, el a aprobat reînființarea companiei de muschetari ai regelui. Bucuros, D’Artagnan s-a întors în companie, cu gradul de locotenent (echivalat gradului de locotenent-colonel din armata obișnuită).

În 1661 Mazarin a decedat. Cu un an înainte să moară, i-a oferit propria gardă cadou regelui. De acum, vor fi două companii de muschetari regali, care se vor deosebi după culoarea cailor. Prima va avea caii suri, cea de-a doua caii negri.

La moartea cardinalului, Ludovic al XIV-lea a anunțat că nu va mai numi un alt prim-ministru. Nu dorea să mai existe persoane care să-i umbrească influența. Totuși, mai era cineva în Franța, mai puternic decât regele: superintendentul de finanțe, Nicolas Fouquet. Care se aștepta să fie numit prim-ministru...

Fouquet își ridicase un superb castel pe domeniul său din sud-estul Franței, la Vaux-de-Vicomte. Vanitatea îi era atât de mare, încât i-a întunecat judecata. Blazonul familiei, care reprezenta o veveriță roșie pe un scut alb, avea ca motto: „există vreo înălțime pe care n-o poate atinge?”

Ca să-și etaleze forța financiară, l-a invitat pe regele Ludovic al XIV-lea la un ospăț la castel. Evenimentul a avut loc la 17 august 1661. Tânărul suveran a fost uluit de bogățiile văzute. El nu avea la palat ce avea superintendentul acasă la el. Ce intenționase gazda, să-l umilească? A înțeles că Fouquet se servise din plin din visteria regală (așa cum, interesat, îl informase Colbert, viitorul ministru de finanțe) și a decis să-l elimine. Nu putea s-o facă imediat. Știa că Fouquet cumpărase oameni influenți din Franța, iar regele se temea că și printre militarii săi erau mulți care ar fi sărit în apărarea superintendentului. În plus, oameni de litere, ca Molière și La Fontaine, vorbeau în favoarea sa, prezentându-l drept un mare protector al culturii. O acțiune în forță putea duce la război civil. Trebuia să procedeze cu tact...

Avea nevoie de experiența lui D’Artagnan, care devenise omul său de încredere. Lui i-a cerut să-l aresteze pe Nicolas Fouquet. Este, probabil, cel mai important rol istoric jucat de acest soldat care începea să îmbătrânească.

La începutul lunii septembrie, regele și cabinetul de miniștri se aflau la Nantes, pentru inaugurarea Parlamentului Bretaniei. În seara zilei de 4, suveranul l-a chemat pe D’Artagnan și i-a înmânat ordinul scris de a-l aresta, în secret, pe Fouquet. Superintendentul nu se aștepta la așa ceva și nu și-a asigurat gărzi de corp. Acest fapt a ușurat arestarea.

Lucrurile s-au desfășurat diferit față de cum le prezintă Dumas în „Vicontele de Bragellone”. În carte, totul este fantezie. În realitate, a fost simplu. După ce a primit ordinul scris de a-l aresta, D’Artagnan a luat 40 de muschetari pe care i-a distribuit în interiorul și împrejurul castelului din Nantes, unde urma să aibă loc o ședință a regelui cu miniștrii săi. Știa de la rege că, sub un pretext oarecare, îl va mai reține la final pe Fouquet, ca acesta să fie singur când va ieși. Ceea ce s-a și întâmplat. Fouquet a fost abordat de D’Artagnan noaptea pe stradă, în fața catedralei locale. I-a transmis ordinul regelui de arestare și, cu ajutorul unei trăsuri speciale, din metal, muschetarii l-au scos în cel mai mare secret din oraș.

Peste 19 ani, moartea îl va găsi pe Fouquet în închisoare. Castelul său din Vaux, arhitecții, decoratorii și pictorii, îl vor inspira și ajuta pe rege în realizarea marelui palat de la Versailles.

D’Artagnan și-a găsit sfârșitul pe câmpul de luptă. În 1672, a început războiul cu Olanda. Un an mai târziu, în iunie 1673, francezii asediau orașul Maastricht. La asediu participau și muschetarii, conduși de legendarul D’Artagnan. În timpul unei lupte, care s-a desfășurat la 25 iunie, el a fost împușcat. Cadavrul lui D’Artagnan a rămas în apropierea zidului orașului, fără ca muschetarii să-l fi observat când s-au retras. Cei care s-au întors să-l caute au fost, la rândul lor, uciși.

Nu se știe unde a fost înmormântat trupul neînsuflețit al comandantului unității de muschetari.

BIBLIOGRAFIE

R. Chartrand „French Musketeer 1622-1775”, Osprey Publishing

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Ultima modificare Luni, 27 Ianuarie 2020 16:15

2 comentarii

  • Sorin
    Link la comentariu Sorin Joi, 12 Martie 2020 22:06

    DEX - Rapieră = spadă cu lama fină și lungă, folosită în dueluri.

  • diana_napoca
    Link la comentariu diana_napoca Duminică, 09 Februarie 2020 17:52

    Rapiere???Poate spade,vroiaia sa scrii.Rapier este un termen englez
    echivalentul pentru epee,adica spada.

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Latest Tweets

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus... https://t.co/R3rI4P8QzF
Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească: https://t.co/H7BX7KLSmH
De la „Ciuma din Atena” (430-427 î. Hr.) și până la pericolele recente de HIV, Ebola sau familia Coronavirus, plane… https://t.co/4ra0P4wT92
Follow Culorile Trecutului on Twitter

Articole recente

Inundațiile din 1970. Amintirile comandorului (ret.) Vasile Iurașcu, elicopterist militar

„Vladimirescu era patriot român!” Karl Marx despre ruși, eteriști și revolta pandurilor din 1821

Sfârșitul anului 1978. Occidentul crede că Pactul de la Varșovia pregătește invadarea României

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus

Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească

Carol I văzut de adjutanții regali Paul Angelescu și Gheorghe P. Georgescu

Civilizații diferite, boli comune. Pandemii care au schimbat peisajul demografic

Un testament al conștiinței lui Titulescu. Scrisoare către Ion Antonescu (noiembrie 1940)

Interviu cu ing. Ioan Avram, fost ministru al construcțiilor de mașini (1969-1984)

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.