Cât el a fost militar, eu n-am călcat pe acolo. Generalul Niculescu a fost responsabil. El i-a organizat apartamentul... tot ce i-a trebuit. Nicu a avut toate condiţiile.
(...)
Au fost două consecințe ale faptului că Nicu a făcut armata la Boboc. Prima a fost plecarea aviației de la C.A.A.T. (...) A doua a fost numirea lui Tudor Postelnicu în funcţia de şef al Departamentului Securităţii Statului.
De unde până unde? Cine era Tudor Postelnicu, când Nicu Ceauşescu era militar? Era prim-secretarul judeţului Buzău... Venea cu maşina şi îl lua: tovarăşu’ Nicu, vă rog să participaţi la o întâlnire cu U.T.C.-iştii. La ceva în genul acesta... Ei, unde îl ducea, ce făcea, nu mai ştie nimeni... După ce a fost numit şef la D.S.S., Postelnicu a stat în funcţie până în 1987”.
Deși atât Niculescu, cât și Mocanu, în interviurile realizate, l-au identificat pe Nicu Ceaușescu drept cel care a intermediat separarea forțelor aeriene, autorul articolului de față a considerat că cei doi – nefiind în anturajul lui Nicolae Ceaușescu – se puteau înșela. O astfel de decizie – crucială pentru politica de apărare a țării – nu putea fi tranșată prin intervenții de familie, ci prin argumente obiective bine închegate. De aceea, la începutul anului 2011 l-am contactat pe fostul ministru al apărării naționale din perioada respectivă, generalul Ion Coman.
În interviul care a avut loc la 12 februarie, în locuința fostului ministru, de pe Calea Victoriei, acesta a confirmat că separarea s-a făcut așa cum au susținut Niculescu și Mocanu: „Era în 1976... Fiind la Nicolae Ceaușescu cu alte probleme, el îmi spune că este o părere – a tovarășei Elena Ceaușescu și a lui Nicu Ceaușescu – ca Comandamentul Aviației Militare să se despartă de C.A.A.T., fiind două arme diferite – aviația și artileria antiaeriană. El a argumentat și faptul că, după război, aviația era separată de artileria antiaeriană. Erau generalul Romanescu la aviație și Doncea la artilerie antiaeriană... A spus: sistemul care este acum este puțin greoi ca să le împaci pe aceste două arme. Și apoi, este dorința lui Nicu, care a făcut Școala de Ofițeri de Aviație la Boboc. Și am înțeles de la Nicu că acest punct de vedere, privind separarea, este îmbrățișat și de cei doi comandanți de armă, generalii Mocanu și Niculescu (în realitate, Mocanu nu a susținut separarea – n.S.T.). Eu i-am spus următorul lucru: Hotărârea vă aparține, dar părerea mea este că va fi greu, până se va reintra în normal. În al doilea rând, vor fi mari cheltuieli. Trebuie două puncte de comandă, două centrale telefonice, două popote. Apoi, sunt unități de artilerie care apără aerodromurile. Cui se vor subordona, [Comandamentului] Aviației sau [celui al] Artileriei Antiaeriene. Adică, vor fi niște greutăți... Ceaușescu a zis: E adevărat, dar, pe plan mondial, se vorbește despre [structuri militare separate pentru] aer – apă – uscat. Eu îmi spusesem părerea, îi vorbisem cum mi se păruse normal, nu putea un ministru să-i respingă teoria. Și mi-a cerut să se facă o documentare în acest sens. La [o secție din] Marele Stat Major era generalul Gheorghe Popescu „Gypsy”, un om foarte capabil, cu care puteai să abordezi orice problemă, nu numai despre aviație. Lui i-am spus să facă documentarea, ordinul venind de la Ceaușescu. Și a făcut-o, prezentând avantajele și dezavantajele [separării]. Nu știu dacă a dat [documentarea] s-o vadă Elena Ceaușescu sau Nicu Ceaușescu. Nu știu dacă a mai consultat pe altcineva... Într-o ședință de Comitet Politic Executiv, Ceaușescu – fără să dea loc la discuții, la cuvântări, la părerea altora – zice: Ne-am gândit ca să despărțim aviația de artilerie antiaeriană, având fiecare misiunea ei, înzestrarea separată ș.a.m.d. Punând problema în felul acesta, că este deja hotărât, toată lumea a fost de acord cu această chestiune. A durat un timp până la despărțirea celor două comandamente, fiind nevoie să se ia o serie de măsuri organizatorice”.
