Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha

Cum l-a jignit generalul Militaru pe Ceaușescu în fața lui Brejnev

Cum l-a jignit generalul Militaru pe Ceaușescu în fața lui Brejnev Wikipedia.org

„Spion” – este cuvântul pe care românii îl folosesc de cele mai multe ori atunci când vine vorba despre generalul Nicolae Militaru.

S-o spunem de la început: el nu a fost spion sovietic! Nu avea cum. Conform legilor de atunci și de astăzi, dacă un cetățean român furnizează altui stat informații clasificate, el trădează. În interiorul granițelor țării, spionaj fac numai străinii.

A fost trădător? Dacă a devenit agent al G.R.U., probabil nu vom afla niciodată. Dacă, totuși, a fost, atunci de ce l-ar fi expus sovieticii, într-un loc public, unde să poată fi ușor urmărit și filmat? 

A avut simpatii pro-sovietice? Faptele sale și anturajul din decembrie 1989 ne îndreptățesc să credem că da. Însă una este să trădezi, alta este să aștepți la cutie un vânt prielnic pentru a-ți pune în practică ambițiile personale.

Așadar, cine a fost generalul Militaru și cum a trădat în 1978, când a pierdut comanda Armatei a II-a? Acum, la 30 de ani de la crimele Revoluției din 1989, este timpul să judecăm fără patimă. Să căutăm mai multe dovezi, apoi să tragem concluzii.

De aceea, vă propun o mărturie care aduce o perspectivă nouă. Este vorba de un fragment dintr-un interviu realizat în anul 2008 cu generalul Mircea Mocanu (1926-2016), fost comandant al apărării antiaeriene în anii 1975-1990.

Mircea Mocanu a fost menținut de către Nicolae Ceaușescu timp de 15 ani în funcția respectivă. Era văzut în epocă drept un om al regimului, un „antisovietic”, care se opunea presiunilor ca Moscova să controleze spațiul aerian al României în cazul unui război care ar fi angajat Tratatul de la Varșovia.

După cum veți citi în interviu, el a răspuns de finalizarea planului de operații pe linie aeriană, dar l-a tergiversat până în 1989, din ordinele lui Ceaușescu. Motivele sunt foarte interesante și, printre altele, au dus la decăderea lui Militaru.

În interviul de mai jos, Mocanu se îndoiește că Militaru a trădat, prezentând argumente logice. De asemenea, susține că a fost schimbat din funcție pentru că l-a umilit pe Ceaușescu de față cu Brejnev. Iar Mocanu, un general care – indiscutabil – a avut un rol important în a ține Uniunea Sovietică la distanță în ultimii ani de comunism, nu avea de ce, la momentul interviului, să încerce să-l spele de păcate pe Militaru, dacă l-ar fi considerat vinovat.

Înainte de a vă invita la lectură, simt nevoia să menționez că materialul de față nu-și propune să găsească justificări pentru comportamentul brutal din decembrie 1989 al generalului Militaru. Pe mâinile lui a rămas sângele colonelului Gheorghe Trosca și al celorlalți membri ai USLA, chemați să fie uciși la minister. Militaru nu a fost o victimă a lui Nicolae Ceaușescu, ci un oponent al său. Unul foarte periculos și răzbunător...


Sorin Turturică: ...nu am vorbit nimic, atunci când am făcut referire la cei cu studii în Uniunea Sovietică, despre Nicolae Militaru.

Mircea Mocanu: Pe Nicolae Militaru îl chemase de fapt, Militaru Lepădatu. A fost lepădat când era mic şi a fost găsit de un militar care l-a dus la orfelinat. Şi ăia, acolo, i-au zis Militaru Lepădatu. Ulterior, şi-a schimbat numele... (o pauză mai lungă) Teoria că generalul Militaru, pe o terasă, la un restaurant, ar fi transmis secrete militare unei femei care reprezenta K.G.B.-ul este o invenţie, o făcătură a Securităţii. Nu avea ce să transmită U.R.S.S.-ului. Nu avea ce să ştie. Una la mână: ce a comandat el? El a fost comandant la Armata de la Bucureşti. Ori, armata asta era pusă unde se găsea de către sovietici. După război, ei au stabilit locul fiecărui regiment. Doi la mână: în fiecare primăvară, anual, până în 1989, se trimiteau, de la Marele Stat Major, la Moscova, la Comandamentul Unificat, text, hartă şi tabele cu Forţele Armate Române. Iar tehnica de luptă, nu numai că o aveam de la ei, dar veneau periodic să-i verifice capacitatea de luptă. Şi atunci, ce secrete ştia el? Eu ştiu ce secrete vindea Militaru femeilor. Că-i plăceau femeile! Era un bărbat bine, un bărbat deştept, un cuceritor de primă clasa. Toată lumea ştia lucrul acesta.

Sorin Turturică: Şi atunci de unde i s-a tras?

Mircea Mocanu: Vă spun eu de unde! Când a venit ultima oară Brejnev la Bucureşti, după ce a coborât din avion, a salutat garda, s-a cântat imnul... A trecut la strâns mâini. Au fost întâi Comitetul Central şi guvernul, câţiva activişti, după ei urmând reprezentanţii Armatei. Eram aşa: primul, generalul Militaru, reprezentând armata de uscat; al doilea, generalul Mocanu, reprezentând apărarea antiaeriană; al treilea, generalul Zărnescu, reprezentând aviaţia militară; şi al patrulea, contraamiralul Dinu – el era la Direcţia de Informaţii a Armatei, dar era îmbrăcat marinar şi reprezenta marina. Ceauşescu îl însoţea pe Brejnev. Brejnev abia îşi târa picioarele, abia dădea mâna cu noi. Era terminat, consumat! Între ultimul din guvern şi generalul Militaru era cam un metru şi jumătate. Când Brejnev a ajuns în dreptul lui Militaru, Militaru a salutat şi a zis în limba rusă: ,,Să trăiţi, tovarăşe mareşal al Uniunii Sovietice!” Ceauşescu a făcut ochii mari. Dar a trecut mai departe, a plecat, s-a terminat vizita. În scurt timp, Militaru a fost eliberat din funcţia de comandant al Armatei de la Bucureşti şi numit în funcţia de adjunct al ministrului Construcţiilor Industriale.

Sorin Turturică: A fost tras pe linie moartă…

Mircea Mocanu: Chiar aşa! Noua funcţie a prestat-o în uniformă. De unde toată tărăşenia asta? Eu, când am luat comanda Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, în 1975, în Forţele Armate Unite ale Tratatului de la Varşovia funcţiona un nou statut la război, care era deosebit de statutul de până atunci. Eu am condus toate aplicaţiile comune ale Pactului, cu trupe, cu avioane, cu ţinte reale, cincisprezece ani, fără ca statutul la război al Forţelor Armate Unite să fie semnat de către România, de fapt, de către Nicolae Ceauşescu! În punctul de comandă, unde veneau generali sovietici, nu venea ministrul Apărării Naţionale, şeful Marelui Stat Major, nu venea nimeni din conducerea statului, pentru că nu se semnase statutul. Iar statutul nu fusese semnat pentru două motive. Primul: lui Ceauşescu nu-i convenea faptul că în statut se spunea că, la război, comandantul Forţelor Armate Unite este secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Iar Brejnev fusese avansat mareşal după ce toate celelalte ţări au semnat Statutul la Război al Tratatului de la Varşovia. Adică, Militaru l-a recunoscut pe Brejnev de comandant suprem. 

Sorin Turturică: Înseamnă că Ceauşescu s-a simţit umilit de Militaru în faţa lui Brejnev. Eu, şeful statului, nu te recunosc pe tine ca şef, dar te recunoaşte generalul meu şi te salută ca atare!

Mircea Mocanu: Tocmai. Ceauşescu a zis: ,,Nu! Pentru Armata Română, eu sunt comandantul suprem!” Acest lucru nu-i convenea lui Ceauşescu, dar nici nouă, armatei.

Sorin Turturică: Şi al doilea motiv?

Mircea Mocanu: A doua prevedere care îl nemulţumea: trecerea trupelor terestre, aeriene şi maritime ale unui stat pe teritoriul, spaţiul aerian şi cel maritim al altui stat membru se face la hotărârea comandanţilor militari ierarhici. Ceauşescu dorea modul de trecere să se stabilească prin convenţii guvernamentale bilaterale. Asta nu se poate! Când este război, nu mai stai de convenţii. Dar, asta le-a cerut el. Din 1975 şi până în 1989, anual am avut câte două-trei întâlniri cu delegaţii de la Moscova, să încheiem doar planul operativ şi planul de cooperare măcar pe linie aeriană. Nici pe acestea nu le-am încheiat, am rămas de ne-au apucat aşa evenimentele din decembrie 1989. Mi-a sărit în ochi faptul că ceea ce pretindea Ceauşescu de la sovietici era ceea ce a pretins Carol I, prin '877, tot de la ruşi. (...) Din 1975, până în 1989 inclusiv, anual aveam câte două-trei întâlniri cu sovieticii ca să acceptăm şi să semnăm, măcar pe linie de apărare antiaeriană două documente: Planul de Cooperare şi Planul Operativ... 


Notă: generalul Mircea Mocanu face, totuși, o confuzie. Militaru nu a pierdut calitatea de comandant al Armatei a II-a „în scurt timp”. Între vizita lui Brejnev de la București (noiembrie 1976) și schimbarea lui Militaru din funcție (iunie 1978) au trecut un an și jumătate. Mărturia generalului Mocanu merită însă toată atenția, pentru că el a fost unul dintre puținii oameni informați de la vârful armatei în epoca respectivă.

Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Ultima modificare Duminică, 15 Martie 2020 18:01

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.