Astfel, Alexandr Pecerski a atras atenția celor care pregăteau evadarea... La prima discuție, deși le-a făcut impresie puternică, nu a inspirat prea multă încredere, pentru că nu vorbea idiș, ceea ce era neobișnuit pentru un evreu din Răsărit. De aceea, discuția s-a purtat în limba rusă.
Organizatorii – majoritatea fiind evrei polonezi – l-au tratat cu rezervă, așa cum îi tratau și pe evreii veniți din Occident (Germania, Franța, Olanda), pe care nu i-au anunțat de evadare decât în ultima clipă.
În discuțiile următoare, Pecerski le-a câștigat încrederea, iar Leon Felhendler i-a dezvăluit secretul: Dorim să evadăm, pe cât posibil, cât mai mulți. Poate vă întrebați de ce nu am făcut-o încă. Credeți-mă, ne gândim la evadare de mult timp, dar nu știm cum să o organizăm. Dumneavoastră sunteți ofițer, deci ar trebui să știți cum ar trebui să procedăm. În ceea ce ne privește, vom face așa cum ne veți cere să facem.
Pecerski a cerut timp de gândire. El și ceilalți militari sovietici plănuiau deja să sape un tunel. Dacă ar fi acceptat propunerea evreilor polonezi, trebuiau corelate planurile... Asta ar fi însemnat însă ca șansele de a fi descoperiți să crească. Și totuși, în ziua următoare le-a spus polonezilor că acceptă. Un motiv a fost acela că tunelul trebuia săpat într-o zonă îmbibată de apă, ceea ce îl expunea pericolului de surpare.
Discuțiile au continuat în baraca femeilor, pentru a nu da de bănuit. De altfel, ofițerul sovietic a fost atent să fie văzut des în preajma unei evreice din Germania, Gertrude Popert.
Indiferent de varianta discutată, un lucru era cert: înainte de a întreprinde ceva, trebuiau omorâți S.S.-iștii, pentru a le lua uniformele și armele. Apoi, militarii sovietici se îmbrăcau în uniformele negre și îi încolonau pe deținuți, escortându-i în afara lagărului, ca și când i-ar scoate la muncă. Se spera că așa vor fi păcălite gărzile ucrainene.
Din păcate, nu puteau fi ajutați evreii care lucrau în zona crematoriului și a camerelor de gazare. Aceștia erau complet separați de restul lucrătorilor, pentru a nu putea da detalii despre munca lor. De asemenea, SS-iștii care îi păzeau nu puteau fi uciși...
În 1985, Pecerski și-a amintit în timp ce era intervievat în locuința sa de la Rostov: O vreme am discutat planul numai cu prietenul meu, Lajtman. Îl știam ca fiind un om discret, puternic și inteligent. După ce l-am gândit îndelung și în detaliu, ne-am decis să-l prezentăm lui Felhendler și câtorva membri ai echipei sale. Prima condiție pe care am pus-o a fost ca uciderea cadrelor S.S. să o facă oamenii pe care îi alegeam eu. Voiam ca ei să fie eliminați de echipe de două persoane, cu un militar sovietic șef al echipei. Eram conștient că dacă cineva ezita în ultimul minut, sau dacă i-ar fi tremurat mâna, întreaga acțiune putea eșua. Un singur țipăt ar fi fost suficient pentru a cauza isterie, după care reinstaurarea clamului în lagăr ar fi fost imposibilă. A doua condiție pe care am pus-o a fost: voi discuta cu voi numai ceea ce consider că trebuie să știți. Voi lua în considerarea părerile voastre, dar eu voi avea ultimul cuvânt. După ce stabilesc cum vom proceda, așa vom proceda.
