Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha

Civilizații diferite, boli comune. Pandemii care au schimbat peisajul demografic

Civilizații diferite, boli comune. Pandemii care au schimbat peisajul demografic sursa foto: shutterstock.com

Ca ființe efemere, oamenii au fost mereu vulnerabili în fața bolilor.

De la „Ciuma din Atena” (430-427 î.Hr.) și până la pericolele recente de HIV, Ebola sau familia Coronavirus, planeta noastră a fost martoră la numeroase epidemii și pandemii care au schimbat total peisajul demografic.

Prin definiție, epidemia reprezintă o „extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.;” (cf. DEX), iar pandemia o „epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare, cuprinzând mai multe țări, continente” (cf. DEX).

Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) este cea care decretează starea de epidemie sau de pandemie. Cea mai recentă pandemie este cea de COVID-19, anunțată chiar de Directorul General, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Termenul „pandemie”, după spusele sale, trebuie folosit cu atenție. Întrebuințat greșit, poate crea panică sau deznădejdea că lupta este pierdută. Deși este „prima pandemie cauzată de un coronavirus”, este și prima „pandemie care poate fi controlată”.

Oameni uniți, boli comune

Organizarea oamenilor în grupuri mai mari sau societăți a fost imperios necesară pentru dezvoltare, dar a dus și la propagarea mult mai rapidă a virusurilor.  Schimburile comerciale, dezvoltarea rețelelor de drumuri, domesticirea animalelor și turismul au fost etape ale progresului care au ajutat enorm omenirea, dar care au atras și consecințe nefaste.

Pe lângă schimbul de bunuri sau experiențe, țările au „împrumutat” și boli „exotice” de la alte popoare. Cel mai bun exemplu îl reprezintă descoperirea Americilor – când numeroși amerindieni au fost răpuși de virusurile aduse de marii exploratori. Se estimează că peste 90% din populația indigenă a continentului american a decedat de boli venite din afară, până să dezvolte o imunitate sau până să fie vaccinată.

Campaniile actuale care militează pentru statul acasă, cauzate de pericolul COVID-19, sunt bazate pe experiențele globale anterioare. Închiderea granițelor, autoizolarea și diminuarea contactului cu alte persoane sunt măsuri-cheie în oprirea răspândirii virusurilor.  

Vă prezentăm, mai jos, o listă a virusurilor și bacteriilor care au migrat între continente.   

Epidemii și pandemii agresive

1. Variola

Dovezi arheologice din China, India și Egipt, arată că variola ar fi apărut înainte de Hristos, făcând milioane de victime până să fie ținută sub control. „Lumea nouă”, America a cunoscut cel mai bine efectele nefaste ale acestei boli.

Expediția lui Cristofor Columb din 1492 a adus un nou continent pe hărțile vremurilor, dar și consecințe nefaste pentru locuitorii acestuia, care trăiau feriți de pericolele exogene ale societății moderne. Virusurile și bacteriile europene au început să ajungă în Americi o dată cu marii conquistadori, veniți din Spania și Portugalia.

Spaniolii aduc variola pentru prima dată în 1509, pe insula Hispaniola. Începând cu anul 1520, prin mișcările de colonizare a Americii de Sud, ajunge și în Imperiul Aztec și Mayaș. Cele două mari popoare vor fi diminuate semnificativ de boli și vor fi cucerite rapid.

Un secol mai târziu, în 1633, în orașul Plymouth din Massachusetts triburi întregi de indieni americani dispar din cauza acestei boli. Un alt oraș grav afectat din Massachusetts a fost Boston: începând cu anul 1636 a cunoscut șapte epidemii, ultima (1721) fiind cea mai feroce; jumătate din populație a fost infectată, iar restul au fugit de spaimă, răspândind virusul pe tot continentul.

În  1796 apare vaccinul, dar boala continuă să facă milioane de victime până în 1967, când Organizația Mondială a Sănătății impune vaccinarea în masă.

În 2019 s-au sărbătorit 40 de ani de la eradicarea totală a virusului.

 

2. Ciuma

„Moartea neagră” rămâne cea mai feroce pandemie cu care s-a confruntat populația planetei. Cu un apogeu între 1347 și 1351, ciuma bubonică a înjumătățit populația Europei și a ucis alte milioane de oameni la nivel global. Bacteria Yersinia pestis pare să fi fost cauza principală a acestei boli. Era transmisă prin șobolani sau alte rozătoare infectate cu paraziți. O altă ipoteză spune că provine din China, fiind adusă în Vest pe Drumul Mătăsii. Pandemii au continuat să apară frecvent până în secolul al XVII-lea, contabilizând alte milioane de victime.

O apariție ceva mai recentă, patru secole mai târziu de la marea pandemie, a dus la crearea „Bălții Albe”, o poreclă pusă cartierului bucureștean pe vremea fanarioților. Epidemia de ciumă care a cuprins Bucureștiul în 1813-1814, cunoscută și ca „Ciuma lui Caragea” (domn era Ioan Gheorghe Caragea), a șters din existență peste 50.000 de locuitori. „Șters” la propriu, deoarece toate cadavrele erau aruncate și topite într-o groapă cu var. Când ploua, groapa se umplea cu apă, formând o mare baltă albă.

Totuși, anumite dovezi spun că bacteria ar fi apărut cu mai mult timp în urmă. Între 541–542 î.Hr. Imperiul Bizantin s-a confruntat cu Ciuma Iustiniană care a redus populația cu 40%.  Boala a continuat să reapară până în secolul VII, strângând milioane de victime.

Ciuma din Atena (430-427 î.Hr.) a fost o altă perioadă grea pentru umanitate. Pornită în al doilea an al Războiului Peloponesiac (431–404 î.Hr.), această pandemie a ucis aproape 100.000 de locuitori, războinici și personalități, cum ar fi Pericle. Pe lângă ciumă, anumiți cercetători afirmă că victimele ar fi fost răpuse și de tifos.

Deși pandemiile au încetat să mai apară, iar boala este acum ținut sub control, bacteria Yersinia pestis există și în zilele noastre. Răspândită printre animale, prin purici, căpușe sau alți paraziți, poate ajunge și la om, rămânând inactivă pe corpul-gazdă și provocând epidemii ani mai târziu.

Cazuri izolate mai există, încă, în Africa; în special pe teritoriul Subsaharian. Formele manifestate sunt bubonice sau pneumonice. Primul caz are o rată a mortalității de până la 60%, în timp ce a doua duce la o moarte sigură dacă rămâne netratată. Între 2010 și 2015 au fost raportate 3248 de persoane infectate, dintre care 548 nu au supraviețuit. Tratamentul cu antibiotice s-a dovedit a fi foarte eficient, dar este necesară și o diagnosticare rapidă pentru a avea succes.

Deși există un vaccin, O.M.S. recomandă ca acesta să fie administrat doar grupurilor cu risc major, cum este în cazul medicilor sau al personalului de laborator – persoane expuse constant pericolului de contaminare.

 

3. Gripa spaniolă (1918)

Gripa din 1918 a provocat mai multe daune la finele Primului Război Mondial decât au făcut-o armele. În doar un an, a infectat aproape 500 de milioane de oameni, lăsând în urmă între 50 și 100 de milioane de victime (cifre exacte nu au fost raportate până în prezent).

Deși a produs aproape 8 milioane de victime în Spania, porecla de „ gripa spaniolă” provine din mass-media. Cenzura vremii impunea anumite restricții severe în presă, interzicând să se vorbească în detaliu despre ororile de pe front. Cum spaniolii erau printre puținii care nu s-au implicat în război, aveau libertatea de a scrie despre evenimentele sângeroase care se petreceau în lume. Subiectul gripei a prins amploare după ce Regele Alfonso XIII s-a îmbolnăvit cu acest virus. Cum celelalte popoare apelau la ziarele din Spania pentru informații, au presupus că Peninsula Iberică este sursa acestei boli. Un detaliu ironic este faptul că spaniolii au denumit-o „Gripa Franceză”.

Se pare că a venit în două valuri, al doilea fiind cel mai letal. După această nouă apariție, doctorii au fost mult mai pregătiți, iar episoade noi au încetat să mai apară.

 

4. Febra galbenă

Febră, frisoane, pierderea apetitului, greață, dureri musculare și cedarea anumitor organe. O altă boală „exotică” ajunsă pe continentul american, prin intermediul sclavilor aduși din Europa sau direct din Africa. Orașe întregi au fost devastate de această molimă.

Virusul își are originea pe continentul Africa, unde locuitorii începuseră deja să dezvolte o imunitate la această boală. „Lumea Nouă”, pe de altă parte, nu era pregătită.

Peste 25 de epidemii majore au pornit pe teritoriul Americilor, printre care: insulele Barbados, (1647), peninsula Yucatan (1648) și teritoriul actualei Brazilia (1685). În Cuba, boala are două apariții agresive, în 1762 și 1900. Indiile de Vest (insule aparținând de America, precum Antile, Caraibe sau Bahamas) ajung, în scurt timp, să fie cunoscute pentru numeroasele boli tropicale, care mai târziu au devenit endemice (boli locale).

În timpul războaielor napoleoniene (1803-1815), mii de soldați britanici și francezi trimiși în America și-au găsit sfârșitul răpuși de febra galbenă. Franța deținea încă din anul 1699 teritoriul statului Louisiana, pe care îl cedează ulterior Spaniei. Începând cu 1800, Napoleon recuperează acest spațiu și pornește o amplă mișcare de reinstaurare a coloniilor franceze pe continentul american. După ce o treime din trupele trimise acolo sunt afectate de boli, francezii renunță în 1803 la teritorii și le vând Statelor Unite.

O epidemie semnificativă a fost cea din Istmul Panama – regiune cunoscută pentru bolile sale tropicale. Peste 12.000 de oameni au murit pe durata construcției căii ferate (un proces amplu, plin de numeroase obstacole, desfășurat între 1838-1855) și alți 22.000 la construirea Canalului Panama; mare parte dintre ei au murit din cauza malariei și febrei galbene.

Prima încercare de construire a Canalului Panama a aparținut francezilor (1881-1894), prin proiectul lui Ferdinand de Lesseps, constructorul Canalului Suez. Relieful periculos și bolile tropicale au zădărnicit acest proiect. În 1894 o companie franceză pornește o a doua inițiativă, dar eșuează în scurt timp. Americanii preiau proiectul, dar întâmpină numeroase obstacole și boli.

Un fizician din armata S.U.A., Generalul Walter Reed, a luat inițiativa de a căuta cauzele epidemiei de febră galbenă. W. Reed a descoperit că virusul se transmitea prin mușcătura de țânțar (Aedes aegypti), dar și prin contactul direct cu hainele celor infectați. Maiorul William Crawford Gorgas, responsabil cu salubrizarea și igienizarea din Havana, citește descoperirile lui Reed și reușește să eradicheze febra galbenă din tot orașul cubanez, prin stârpirea țânțarilor Aedes aegypti. După acest succes, este însărcinat în anul 1904 cu aceeași misiune și la construcția Canalului Panama unde, mulțumită lui, canalul este finalizat cu succes în anul 1914.

Astăzi, febra galbenă nu este eradicată complet. Conform O.M.S., în anul 2017 se lansează inițiativa EYE (Eliminate Yellow fever Epidemics), un parteneriat la nivel global care ajută 40 de țări din Africa, America de Sud și America Centrală să prevină, să detecteze și să ia măsuri în legătură cu această boală – astfel împiedicând răspândirea la nivel mondial.

Vaccinarea și eliminarea țânțarilor rămân cele mai eficiente metode de prevenire. O.M.S. afirmă că o singură doza de vaccin poate asigura imunitate pe toată durata vieții.

 

5. Tuberculoza

Datând din cele mai vechi timpuri (urme de bacterii regăsindu-se și pe mumiile antice), „boala sărăciei” a venit în numeroase valuri, provocând multe victime până la apariția streptomicinei din 1943. În 1944 deja se începe tratarea cu acest nou antibiotic.

Înaintea Revoluției industriale se credea că stoarcerea de vlagă și moartea lentă pricinuite de această boală erau cauzate de vampiri.

Din cauza multitudinii de simptome și efecte nefaste, tuberculoza nu a fost identificată drept boală unică până în anii 1920.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, un sfert din populația lumii a fost infectată cu bacteria Mycobacterium tuberculosis, dar nu toți au dezvoltat tuberculoză; peste 90% din cazuri erau asimptomatice. Bacteria poate rămâne pe corpul gazdă o perioadă mai lungă de timp. Există anumite tulpini de tuberculoză care au devenit imune la medicamente, îngreunând misiunea de eradicare. Răspândită prin aer, bacteria reprezintă un pericol și în zilele noastre.

În anul 2018 au fost raportate 10 milioane de cazuri de tuberculoză, lăsând în urmă 1.5 milioane de victime. În 2017, numărul celor răpuși de acest pericol a fost de 1,6 milioane. Îmbucurător este faptul că rata apariției acestei boli este cu 2% mai mică în fiecare an.   

 

6. Malaria

Malaria, la fel ca febra galbenă este foarte răspândită prin ciupiturile de țânțari. Femela de țânțar anofel este vectorul principal de propagare (cu peste 400 de specii Anopheles diferite).

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în 2018 au fost raportate 231 de milioane de cazuri de malarie (405.000 victime, 272.000 fiind copii sub 5 ani), iar în anul 2017 alte 228 de milioane (416.000 victime); majoritatea erau din Africa.

Malaria a produs victime în 1906 la construcția Canalului Panama (împreună cu febra galbenă), a răpus soldați în al Doilea Război Mondial și a șters din existență papi, împărați romani, și personalități importante, cum au fost Dante, Caravaggio sau Lord Byron

 

7. Holera

Cu origini din Gange, holera a produs șase pandemii majore începând cu secolul a IX-lea. A șaptea, cea mai recentă, a izbucnit în Asia de Sud în 1961, a ajuns în Africa în 1971 și în America în 1991. Această ultimă pandemie încă nu a fost stopată. În multe țări a devenit locală, „endemică”, cu apariții periodice. O bombă cu ceas care poate „exploda” oricând, cauza principală fiind igiena necorespunzătoare și lipsa accesului la apă curată.

  • Prima pandemie (1817–1824) apare în Bengal, Calcutta și se extinde în toată India, Orientul Mijlociu, Europa și Africa de Est.
  • A doua (1829–1837) face ravagii uriașe în Rusia (100.000 victime), Egipt (130.000) și Marea Britanie (55.000 victime în Londra), reduce și mai mult populația amerindiană și creează probleme în toată Coasta Pacifică a Americii de Nord.
  • Al treilea val (1846–1860) ucide 1 milion de ruși, creează isterie în marile orașe din Irlanda, Wales și Anglia și ajunge din nou în America, prin intermediul britanicilor și irlandezilor care au emigrat. Președintele S.U.A., Zachary Taylor este răpus de această boală; continentul american suferă 150.000 de pierderi în această perioadă.
  • Al patrulea episod mondial de holeră (1863–1875) pornește tot din Gange, propagându-se prin intermediul pelerinilor islamici porniți spre Mecca. În primul an, aproape 90.000 de pelerini cad pradă bolii. Ajunge din nou în Orientul Mijlociu, Rusia, Africa, America de Nord și Europa, unde ia viețile a sute de mii de oameni. În 1867, numărul deceselor din Italia s-a ridicat la 113.000.
  • A cincea pandemie (1881–1896) ucide 250.000 de europeni, 50.000 de locuitori ai Americilor, 267.000 de ruși, 120.000 de spanioli, 90.000 japonezi și 58.000 de egipteni, plus alte zeci de mii de persoane la nivel mondial.
  • Pandemia cu numărul 6 (1899–1923) face mai puține ravagii în Europa (datorită îmbunătățirii sistemului de sănătate), dar Rusia înregistrează peste 500.000 de victime; India pierde peste 800.000 de locuitori, iar Filipine 200.000.

Boala se transmite pe cale orală, prin mâncare sau apă contaminată cu bacteria Vibrio cholerae. Produce deshidratare gravă și diaree și este tratată cu succes prin săruri sau alte soluții de rehidratarea orală. Cazurile mai grave necesită administrarea intra-venoasă de fluide și antibiotice.

Estimativ, în fiecare an sunt infectate între 1,3 și 4 milioane de persoane, provocând peste 100.000 de victime. Ținerea sub control se poate realiza prin vaccinare, asigurarea apei potabile, întreținerea igienei și mobilizarea socială.

 

8.    Tifosul

Denumirea provine de la cuvântul grecesc typhos, care înseamnă „încețoșare”. Deși are simptome similare, este diferit de „febra tifoidă”. Tifosul este răspândit, de regulă, prin paraziții animalelor, în timp ce febra tifoidă pătrunde în organism pe cale orală, prin alimente contaminate.

Primele atestări ale bolii ar fi din 1489, în Spania, în timpul luptelor cu maurii, cu simptome de febră, pete roșii, delir, pierderea concentrării și cangrene. În timpul asediului orașului Granada, 17.000 de spanioli au fost răpuși de boală.

„Febra foametei” sau „febra închisorii” apare în lipsa igienei corespunzătoare în locurile aglomerate. În 1759 autoritățile din Anglia au estimat că, anual, un sfert din populația închisorilor moare din această cauză.

Tifosul a făcut mari ravagii și pe timpul Marii Foamete din Irlanda (1845-1849), provocând peste 100.000 de victime. Lipsa alimentelor, sărăcia și igiena precară au dus la propagarea rapidă a bolii. În 1847, din pricina acestui eveniment, au loc emigrări în masă, iar bacteria ajunge și pe continentul American; Canada pierde 20.000 de locuitori.

În perioada Primului Război Mondial, tifosul provoacă numeroase victime. În 1922 boala ajunge în Rusia, unde infectează peste 25 de milioane de locuitori.

Vaccinul apare în Al Doilea Război Mondial și reușește să tempereze boala.

Astăzi este eradicată în multe țări civilizate, dar cazuri izolate continuă să apară sporadic; cele mai recente au fost în Los Angeles, 2018.

 

9. HIV/SIDA

Apărut în anii 80’, virusul HIV a infectat 75 de milioane de oameni; 32 de milioane au pierdut lupta de supraviețuire. Acest virus este răspândit prin schimbul de fluide corporale (cel mai adesea prin sex neprotejat) și provoacă SIDA (Sindromul Imunodeficienței Dobândite) – o boală care distruge progresiv sistemul imunitar, iar organismul nu mai poate lupta cu bolile.

În anul 2018 s-a estimat că, la nivel global, între 32,7 și 44 de milioane de oameni trăiau cu acest virus în organism. Răspândirea a fost favorizată, în primul rând, de drogurile injectabile și de dezvoltarea rețelelor de prostituție.

În prezent nu există un antidot ce poate elimina total virusul din organism, dar pacienții pot beneficia de medicamente pentru încetinirea efectelor și îmbunătățirea calității vieții. Persoanele cu HIV pot trăi o viață normală datorită tratamentului antiretroviral, care reduce încărcătura virală, scăzând semnificativ posibilitatea transmiterii virusului.

Singura armă împotriva acestei boli rămâne prevenția.

 

10. Poliomielita

Denumită și paralizie infantil㸠boala afectează în general nou născuții, dar și copiii mai mari. Provoacă paralizia capului, a membrelor sau chiar a aparatului respirator, obligând gazda să trăiască o viață conectată la aparate. Calea de transmitere este orală, prin poliovirus – un enterovirus ce se poate regăsi în mâncare sau apă.

Efectele sale datează încă din Egiptul Antic, dar abia în 1789 începe să fie atestată prin lucrări de specialitate. La începutul secolului al XX-lea încep să apară epidemii în Europa și S.U.A. Numărul bolnavilor crește excesiv în primul sfert al secolului, declanșând o pandemie în Europa, America de Nord, Noua Zeelandă și Australia. În 1950, în Statele Unite, vârsta medie a copiilor infectați începe să crească, ridicând riscul unei paralizii mai grave.  

Cea mai gravă epidemie din istoria Americii a pornit în 1952, iar 3.145 din 58.000 de bolnavi au murit de această boală. Peste 20.000 de pacienți au rămas cu paralizie totală sau parțială, mulți fiind nevoiți să supraviețuiască cu un aparat de respirat artificial.

În prima parte a anilor 1950 începe să se perfecționeze un vaccin împotriva poliomielitei. Astăzi, boala este ținută sub control cu ajutorul acestuia, dar încă nu este eradicată definitiv.              

 

11. Ebola

Este o boală infecțioasă, de multe ori fatală, care provoacă febră și hemoragie. La fel ca virusul HIV, se transmite prin schimbul de fluide din corp (cum ar fi sângele). Media de supraviețuire este de 50%, anumite epidemii înregistrând o rată a mortalității de până la 90%. Se poate transmite de la om sau animal.

De la prima epidemie din 1976, peste 2.300 de cazuri au fost raportate, soldate cu 1.590 de morți. Cazurile sunt întâlnite, de regulă, în regiunea africană de sub deșertul Sahara, dar din 2014 au fost raportate apariții și în S.U.A., Marea Britanie și Spania, transmise de doctori, preoți sau voluntari veniți din Africa.

Nu există un tratament exact pentru această boală sau un vaccin pentru prevenire, dar se pot trata simptomele pe măsură ce apar: febra, lipsa de energie, durerile musculare, de cap și de gât. În anumite cazuri, este greu de deosebit de alte infecții virale, ca malaria, febra tifoidă sau meningita.

 

12. Meningita

Afectează creierul și măduva spinării, iar cauzele sunt numeroase: bacteriană, virală, fungică, parazitară sau neinfecțioasă. Poate fi contactată la naștere, sau prin mușcături de țânțar, sau ca urmare a complicării anumitor boli.

Prima epidemie apare la Geneva, în anul 1805. În Africa izbucnește în 1840, urmând să fie o boală des întâlnită pe acest teritoriu în tot secolul XX; între 1905-1908, face ravagii în Ghana și Nigeria.

Astăzi, regiunea de sub deșertul Sahara este denumită „Centura Africană e Meningitei” și cuprinde toate țările centrale, de la Est la Vest, precum: Ethiopia, Gambia, Senegal, Guinea, Ghana, Camerun, Nigeria, Sudan, Uganda și Kenya.

În anul 2009, peste 13.000 de locuitori ai continentului african au fost infectați, iar 931 dintre ei au murit.

Meningita poate fi fatală, iar diagnosticul rapid este esențial. Se tratează prin antibiotice, cum ar fi penicilina, ampicilina, cloramfenicol sau ceftriaxonă.

 

Concluzie

După cum se poate vedea pe parcursul lecturii, toate marile pandemii și epidemii au fost cauzate de emigrări, cuceriri sau schimburi comerciale; contacte directe între locuitorii diverselor teritorii.

Dacă este izolată, o boală poate dispărea mult mai rapid. Efortul colectiv este necesar pentru binele populației.

După cum afirmă și Organizația Mondială a Sănătății, declararea „pandemiei” trebuie să se facă cu atenție. Nu este un cuvânt pe care să îl folosim pentru orice răceală sezonieră sau boală a copilăriei, ci un termen ce vine cu anumite responsabilități și reguli de conduită socială.

În încheierea articolului, nu uitați: stați acasă, spălați-vă bine pe mâini, dezinfectați device-ul de pe care citiți acest articol și oferiți sprijin moral celor dragi!

Împreună învingem această criză! Haideți să se vorbească despre noi la timpul prezent și viitor!



Bibliografie:

Surse online:

 

Articole online:

 

Cărți, articole, publicații:

  • Rosen W., Justinian's Flea: Plague, Empire, and the Birth of Europe, Viking Adult, 2007
  • Withington J., Cele mai mari dezastre din istoria omenirii, Polirom, 2014
  • Woodham-Smith C., The Great Hunger – Ireland 1845–1849, Penguin Books, 1991
  • Aylward R., „Eradicating polio: today's challenges and tomorrow's legacy”, Analele de Medicină și Parazitologie Tropicală, 2006
  • Cohn M., „Health and Rise of Civilization”, New Haven: Yale University Press, 1989
  • Hopkins D.R., The Greatest Killer: Smallpox in history, University of Chicago Press, 2002
  • Koplow D.A., „Smallpox: the fight to eradicate a global scourge”, 2003, în Ballard C.C. (ed.), American Disasters: 201 Calamities That Shook the Nation, Berkeley: University of California Press, 2008
  • Li Y., Carroll D.S., Gardner S.N., Walsh M.C., Vitalis E.A., Damon I.K. (2007). „On the origin of smallpox: correlating variola phylogenics with historical smallpox records”, Academia Națională de Științe a S.U.A., 2007 (proceedings)
  • McNeill, J. R. „Yellow Jack and Geopolitics: Environment, Epidemics, and the Struggles for Empire in the American Tropics, 1650–1825” în Organization of American Historians Magazine of History, 01.04.2004.
  • Shchelkunov S.N. „Emergence and reemergence of smallpox: the need for development of a new generation smallpox vaccine”, US National Library of Medicine, 2011
  • Spreeuwenberg P., et al, „Reassessing the Global Mortality Burden of the 1918 Influenza Pandemic”, American Journal of Epidemiology, 2018
  • Trevelyan B., Smallman-Raynor M., Cliff A., „The Spatial Dynamics of Poliomyelitis in the United States: From Epidemic Emergence to Vaccine-Induced Retreat”, 1910–1971. Analele Asociației Geografilor Americani, 2005
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Ultima modificare Joi, 26 Martie 2020 13:29

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Latest Tweets

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus... https://t.co/R3rI4P8QzF
Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească: https://t.co/H7BX7KLSmH
De la „Ciuma din Atena” (430-427 î. Hr.) și până la pericolele recente de HIV, Ebola sau familia Coronavirus, plane… https://t.co/4ra0P4wT92
Follow Culorile Trecutului on Twitter

Articole recente

Inundațiile din 1970. Amintirile comandorului (ret.) Vasile Iurașcu, elicopterist militar

„Vladimirescu era patriot român!” Karl Marx despre ruși, eteriști și revolta pandurilor din 1821

Sfârșitul anului 1978. Occidentul crede că Pactul de la Varșovia pregătește invadarea României

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus

Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească

Carol I văzut de adjutanții regali Paul Angelescu și Gheorghe P. Georgescu

Civilizații diferite, boli comune. Pandemii care au schimbat peisajul demografic

Un testament al conștiinței lui Titulescu. Scrisoare către Ion Antonescu (noiembrie 1940)

Interviu cu ing. Ioan Avram, fost ministru al construcțiilor de mașini (1969-1984)

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.