Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha

Ucenicia de ofițer a prințului Carol

Ucenicia de ofițer a prințului Carol foto: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”/Shutterstock

În vara anului 1912 regele României a hotărât ca principele Carol să fie încadrat ca ofițer la o unitate de elită din București. Era și timpul! Prințul urma să împlinească 19 ani în luna octombrie și părea destul de copilăros atunci când venea vorba despre lucrurile serioase. Desigur, armata îl va da pe brazdă...

Regele Carol I era preocupat de viitorul dinastiei. Avea 73 de ani și nu se putea lăuda cu o sănătate de fier. Urmașul său la tron, Ferdinand, îi părea un om lipsit de voința pe care o cerea calitatea de suveran. Maria însă, soția lui Ferdinand, era o jumătate de bărbat în fustă. Avea voința unui bărbat – considera regele – nu și judecata matură care se cerea în chestiunile de stat...

Iar băiatul lor cel mare, Carol, avea firea mamei...
Cu aceste idei în minte, regele s-a ridicat de la masa de lucru și a început să se plimbe prin birou. „Prințul Carol trebuie să învețe să-și țină capul pe umeri. Are aproape 19 ani și își face intrarea în viață. Armata îl va schimba. Va face din el soldat și ofițer. L-ar ordona. L-ar învăța disciplina și responsabilitatea”.

Speranțele suveranului s-ar putea împlini dacă l-ar da pe prinț pe mâna unor ofițeri cu școală germană. S-a gândit îndelung la asta... Cea mai bună soluție era să-l trimită la Batalionul 6 Vânători din garnizoana București.

De curând, îl numise la comanda batalionului pe locotenent-colonelul Alexandru D. Sturdza, absolvent al Școlii Militare din Hanovra, al Școlii de Artilerie și Geniu din Charlottenburg și al Academiei de Război din Berlin. „Un ofițer complet!” – își spuse Carol I. „Cu un mare viitor în armată. Mai ales că politica nu-l interesează...”. În plus, era fiul liberalului D.A. Sturdza, fost prim-ministru și colaborator apropiat al regelui.
 O altă veste bună era aceea că la comanda companiei întâi era căpitanul Mihai Buttescu, tot cu școală în Germania. Acolo îl va trimite pe prinț!

Batalionul 6 Vânători era, în acest timp, la manevre, pe malul Argeșului, în apropiere de Capitală. A revenit în cazarmă pe la sfârșitul lui august, cât să-și tragă sufletul și să-și verifice echipamentul, și iar a plecat la manevre, pe malul Dâmboviței. De data aceasta, participarea a fost numeroasă: s-au „înfruntat” două corpuri de armată sub supravegherea șefului Marelui Stat Major, generalul de divizie Alexandru Averescu. Generalul a remarcat că Batalionul 6 Vânători, din Divizia 4, se comportase mai bine decât Batalionul 2 Vânători „Regina Elisabeta”, din Divizia 3. Deși tradiția acestuia din urmă era impunătoare, schimbările dese de ofițeri îi șubreziseră coeziunea.

Batalionul 6 Vânători revenea de la manevre cu comandantul în frunte. Intrând, călare, pe poarta cazărmii, Sturdza vede cum se apropie de el casierul și îl așteaptă să descalece. Apoi, îi înmânează un plic. „Din Înalt Ordin, vă veți prezenta cu căpitanul Mihail Buttescu, din Batalionul 6 Vânători, Majestății Sale Regelui, astăzi, 30 septembrie, ora 12, la Palatul Regal din Calea Victoriei”.

Sturdza își privi ceasul. Mai aveau o oră și jumătate. Apoi, i-a întins plicul lui Buttescu: „Ai făcut vreo boacănă?” „Nu!” „Nici eu...”.

La 12 fără un minut, cei doi ofițeri se aflau în biblioteca regelui. Carol I și-a făcut apariția și a intrat direct în subiect. Prințul Carol urma să servească, timp de un an, în Batalionul 6, cu gradul de locotenent. Trebuia să-și facă datoria cu toată responsabilitatea, comandantul având grijă să nu-l favorizeze. „Țara așteaptă de la prinț să devină un bun ofițer”, a încheiat regele. Ofițerii au înțeles și ceea ce nu spusese suveranul: într-o zi, prințul va fi șeful oștirii.
„Suntem onorați de această misiune!”, a răspuns comandantul batalionului.

Plecând de la Palat, Sturdza a zis: „Timpul este al dracului de scurt. Ce zici, Buttescule?” Căpitanul a conchis: „Materie primă, luxos de fină pentru prelucrat. Numai de-ar rezista!”

La 3 octombrie 1912 prințul Carol a împlinit 19 ani. Așa cum a hotărât regele, el s-a prezentat la unitate, îmbrăcat în uniforma de locotenent. A fost prezentat ofițerilor din batalion, apoi repartizat la comanda un pluton de recruți. Un sublocotenent a fost numit ajutorul său.
Tot în prima zi prințul l-a cunoscut pe locotenentul Gabriel Marinescu, un viitor colaborator. Unul foarte apropiat...

Buttescu era hotărât să scoată untul din prinț. După câteva zile, când soldații erau la instrucție, i-a făcut o inspecție-fulger. Carol i-a dat raportul. Doar ce a isprăvit și căpitanul a plecat grăbit spre soldați. Prințul s-a repezit după căpitan, stând regulamentar în stânga și la un pas în spate.
„Ce poartă acest soldat în cartușiera stângă?”, l-a întrebat Buttescu. Carol habar n-avea. S-a dus la soldat și a aflat că avea cartușe de manevră. Când s-a întors spre căpitan să-i răspundă, acesta se îndepărtase. Da, locotenentul trebuia să știe, nu să afle atunci...
„Ce ocupație are tatăl soldatului acesta?” a întrebat Buttescu, arătând spre alt recrut, înainte ca prințul să-i spună despre cartușieră. Din nou, locotenentul a ridicat din umeri.

Printul Carol

Căpitanul i-a întors spatele și a plecat spre comandament, lăsând odrasla regală în stupefacție. Un sublocotenent s-a apropiat de prinț și l-a auzit spunând: „Pe dracu’! Ce mă interesează pe mine ce e ta-su? Din partea mea, poate să fie și tâlhar de codru!”.
Sublocotenentul i-a arătat atunci ordinul scris al comandantului, pe care prințul semnase de luare la cunoștință fără să-l citeacă: recruții urmau să execute exerciții cu cartușe de manevră, ținute în cartușiera stângă; ofițerii vor completa, în carnetele de instrucție, rubricile privitoare la părinții recruților...

Exista obiceiul ca dimineața, atunci când prințul intra în cazarmă, gornistul să sune onorul care se acorda unui membru al Familiei Regale. De fiecare dată, mașina lui Carol sosea la timp, iar sunetele goarnei se auzeau în toată cazarma. Până într-o zi de martie, când a întârziat...
Buttescu nu știa ce s-a întâmplat. Gândindu-se că, dacă onorul gornistului va răsuna mai târziu, oamenii vor comenta că locotenentul a întârziat, a mers la poartă și i-a cerut soldatului să nu sufle în goarnă atunci când mașina de la Palatul Cotroceni va sosi. Gornistul a înțeles că prințul era pedepsit astfel pentru întârziere...

A sosit mașina. Grăbit, Carol a fugit spre comandament, fără să fie atent la onor. Cei rămași în mașină au observat și cineva a strigat: „Gornist! De ce nu suni? Ești răgușit?”
Răspunsul a fost pe măsură: „N-are porție la onor pe ziua de azi Alteța Sa!”.
Imediat ce a văzut mașina plecând, un soldat din gardă s-a dus la gornist și i-a cârpit o palmă: „Pe ce lume trăiești, tâmpitule?”

Și Buttescu a auzit remarca obraznică a gornistului. S-a dus în grabă la el și l-a luat la rost. Însă răul era făcut... în scurt timp, principesa Maria, mama lui Carol, a aflat de întâmplare. Și a tras concluzia că băiatul ei nu era suficient de respectat. Militarii aceștia chiar nu știau cu cine s-au pus?

În prima duminică de la incident, căpitanul Buttescu era invitatul Mariei la masă, la Palatul Cotroceni, unde locuiau Altețele Regale. Era toată familia prezentă...
Ferdinand, moștenitorul tronului, a dovedit o politețe desăvârșită. Conversația cu el era întotdeauna agreabilă. Maria a fost și ea politicoasă, dar ostentativ rece. Și, la un moment dat, i-a spus căpitanului: „Să nu-l mai cerți pe Carol. Privește, suntem aici o întreagă armată care să-l apere!”. Fire mai impulsivă, nu s-a putut abține...

Notă: textul de mai sus este o povestire reconstituită după cartea lui Mihai I. Buttescu „Vânătorii Reginei Elisabeta. Memoriile unui ofițer din Garda Regală”, București, Editura Militară, 2012

Foto: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Marți, 04 Februarie 2020 12:39

1 comentariu

  • Gheorghe Stoian
    Link la comentariu Gheorghe Stoian Vineri, 24 Ianuarie 2020 12:19

    Foarte interesant articol. Multumim pentru povestire.

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Latest Tweets

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus... https://t.co/R3rI4P8QzF
Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească: https://t.co/H7BX7KLSmH
De la „Ciuma din Atena” (430-427 î. Hr.) și până la pericolele recente de HIV, Ebola sau familia Coronavirus, plane… https://t.co/4ra0P4wT92
Follow Culorile Trecutului on Twitter

Articole recente

„Vladimirescu era patriot român!” Karl Marx despre ruși, eteriști și revolta pandurilor din 1821

Sfârșitul anului 1978. Occidentul crede că Pactul de la Varșovia pregătește invadarea României

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus

Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească

Carol I văzut de adjutanții regali Paul Angelescu și Gheorghe P. Georgescu

Civilizații diferite, boli comune. Pandemii care au schimbat peisajul demografic

Un testament al conștiinței lui Titulescu. Scrisoare către Ion Antonescu (noiembrie 1940)

Interviu cu ing. Ioan Avram, fost ministru al construcțiilor de mașini (1969-1984)

Artileria antiaeriană română în Campania din Ungaria (1919)

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.