Pe fondul crizei economice declanșată pe plan mondial în 1929, situația din România a fost, în mai multe rânduri, explozivă. Apogeul a fost atins la începutul anului 1933, după ce au fost impuse scăderi ale salariilor (denumite „curbe de sacrificiu”). Având loc mai multe revolte în mediile muncitorești, la 4 februarie a fost declarată starea de asediu care, în anumite condiții, făcea posibilă deschiderea focului asupra unor grupări de civili identificați ca ostili ordinii publice. În plus, pe lângă alarmarea unităților militare și chemarea unor rezerviști sub arme pentru 45 de zile, forțele de jandarmi din principalele centre industriale ale țării au fost întărite cu jandarmi aduși din teritoriu.

La Atelierele Grivița din Capitală, aproximativ 4.000 de muncitori au declarat grevă în ziua de 15 februarie. Autoritățile au presupus că la originea mișcării sunt forțe politice subterane, dirijate de la Moscova. Este vorba de membri ai Partidului Comunist din România, iar faptul că mai târziu fruntașii greviștilor – Gheorghe Gheoghiu-Dej, Chivu Stoica și Constantin Doncea – vor fi lideri ai mișcării comuniste din România postbelică vine să confirme această ipoteză.

Cu lichidarea grevei a fost însărcinat colonelul Cornicioiu, comandantul Brigăzii IV grăniceri. Ce căutau grănicerii în toată această afacere? Explicația vine din faptul că cele două regimente ale brigăzii – 1 și 8 – își aveau comandamentele și o parte din trupe în București. În plus, Regimentul 8 avea și însărcinări pe linie de pază și control al unor instituții economice.

La suprafață, este cunoscut ce s-a întâmplat. În dimineața zilei de 16 februarie, după ce s-au făcut somațiile legale, grănicerii au deschis focul asupra greviștilor. Au fost ucise șapte sau opt persoane (sursele nu concordă). Numărul răniților a fost de câteva zeci, iar cel al arestaților a ajuns la o mie.  

Credem că documentul care urmează – aflat în arhiva C.N.S.A.S. – este necunoscut și oferă noutăți importante. Este vorba de raportul colonelului Cornicioiu, scris la scurtă vreme de la înăbușirea grevei.

Desigur, sunt câteva semne de întrebare:

- de ce s-a ordonat intervenția la 6.30, când încă era întuneric? O jumătate de oră mai târziu acțiunea ar fi avut loc pe lumină. Este un mister faptul că s-a dorit intervenția la ora respectivă, când lipsa de vizibilitate are toate șansele să sporească numărul victimelor, inclusiv în propria tabără.

- au fost greviștii cei care au tras primii, așa cum susține colonelul? Atunci, de ce nu se spune nimic despre morți și răniți în rândul grănicerilor? Este drept, într-un alt document din dosarul cercetat la C.N.S.A.S. se menționează că un jandarm a fost rănit grav, dar jandarmii, deși erau în zonă, nu au făcut parte din detașamentul de evacuare.