În anii interbelici, sub pavilion românesc au navigat trei petroliere, ele aflându-se în proprietatea rafinăriei „Steaua Română” din Câmpina. Numele lor erau „Oltenia”, „Câmpina” și „Steaua Română”. Acestea au transportat petrol nu numai pentru proprietar, dar și pentru societăți din străinătate, acționând în Marea Neagră, Marea Mediterană sau Atlantic.
După ce, în septembrie 1939, a început cel de-al Doilea Război Mondial, libertatea lor de mișcare a fost influențată de desfășurările de forțe din Marea Mediterană, unde Anglia și Franța erau puteri dominante. În aprilie 1940 cele trei petroliere au fost închiriate Societății „Services Économiques Français de Londres” pentru a transporta petrol de la Tripoli sau Haifa la Port-de-Bouc, lângă Marsilia.
Intrarea Italiei în război (10 iunie 1940) și, la scurt timp, capitularea Franței (22 iunie - armistițiul cu Germania; 24 iunie - armistițiul cu Italia), în urma unei campanii fulger a armatei germane, au schimbat situația în Mediterană. Vasul „Câmpina” – aflat în acele zile la Marsilia – a reușit să revină la Constanța, în vreme ce „Oltenia” și „Steaua Română” s-au refugiat în Egipt, la Alexandria, de unde au fost trimise de britanici, prin Canalul Suez, Marea Roșie și Golful Aden – la Mombasa (Kenia).
În octombrie 1940, când Misiunea Militară Germană a intrat în România, petrolierele „Oltenia” și „Steaua Română” au fost rechiziționate de britanici. Echipajele românești au fost debarcate și repatriate. Vasele au intrat în serviciul flotei engleze și, ulterior, vor fi scufundate de mine navale.
Petrolierul „Câmpina”, aflat la Constanța, a fost închiriat societății germane Rumänien Mineralöl. În decembrie 1941 a fost scufundat de un submarin britanic, care l-a lovit cu două torpile, în timp ce naviga în apropiere de Patras, „sub escorta unui crucișător auxiliar italian”. Vasul avea la bord, ca încărcătură, balast de apă de mare.
