Textul are unele greșeli și confuzii (semnalate prin note) și nu prezintă noutăți. Ne ajută însă să înțelegem mai ușor războiul propagandistic subtil purtat de români cu sovieticii. Atunci când Marx, părintele comunismului, critică Rusia pentru că răpește nejustificat Basarabia, Moscova nu poate face altceva decât să tacă. Pentru că Marx nu putea fi contrazis, el se afla mai presus de orice critică.
Așadar, să lăsăm textul să curgă...
* * *
Război cu Poarta (este vorba de războiul ruso-turc din anii 1806-1812 – n.S.T.). Armata rusă de la Dunăre câștigă avantaje considerabile asupra lui Hafiz Ismail-Pașa, marele vizir; Moruzi și Ipsilanti (domnitori fanarioți favorabili Rusiei – n.S.T.) sunt readuși. Generalul Michelson ocupă Iașii și îndreaptă în grabă spre București, apărat de 10.000 de turci, pe generalul Miloradovici, în fruntea unei armate de 6.000 de oameni. La sosirea sa, acesta găsi treaba făcută de români: ei puseseră mâna spontan pe arme, goniseră pe turci și ieșiră apoi în întâmpinarea rușilor, voioși și plini de entuziasm (în realitate, Miloradovici a purtat lupte cu turcii pentru ocuparea Bucureștiului – n.S.T.). Soțiile boierilor din București dădeau exemplu de multă bună dispoziție și-și sărbătoriră vitejii lor în petreceri, la care domnea mai multă veselie decât reținere.
În aceeași vreme, în timp ce românii manifestau atâta recunoștință oarbă, țarul, la [întâlnirea cu Napoleon de la] Tilsit, reclama teritoriul lor. Dar acest teritoriu era prea aproape de Constantinopol și Napoleon nu voia să predea cheia a două continente. Tratatul de la Tilsit [dintre Franța și Rusia] stipula evacuarea [de către ruși a] Țării Românești și Moldovei; dar turcii nu le puteau ocupa decât după schimbul de ratificări ale viitorului tratat de pace definitivă între cele două puteri. Această ultimă clauză făcea pe cea anterioară iluzorie; căci [țarul] Alexandru, preocupat de a preveni ocupația turcească, știa cum să-și ție trupele în Principate, fără ca Napoleon să bage de seamă.
Conferința de la Erfurt: Napoleon își dă consimțământul la anexarea celor două principate [de către Rusia]. Nu mult după aceea războiul izbucni între Franța și Rusia. Alexandru avea nevoie de trupele sale staționate la Dunăre. Propune pace turcilor care, înlăturați de zece ani din Principate, se simțiră fericiți să recâștige cele două provincii, chiar pierzând jumătate din Moldova.
Tratatul din 28 mai 1812. Poarta renunță la Basarabia. Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparținea, pentru că Poarta otomană n-a fost niciodată suverană asupra Țărilor Române. Poarta însăși recunoaște acest lucru când, la Karlovitz, presată de poloni să le cedeze Moldo-Valahia, ea răspunse că nu are dreptul de a face vreo cesiune teritorială, deoarece capitulațiile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate.
