Imprimă această pagină

Mormântul pierdut al primului împărat creștin

Constantin cel Mare a sperat că orașul pe care l-a întemeiat pe malul Bosforului va adăposti mormintele apostolilor. Pentru aceasta, el a ridicat la Constantinopol o biserică unde a dispus, sub formă de cerc, cenotafele celor doisprezece discipoli ai lui Iisus Hristos. Firesc, i s-a spus Biserica Sfinților Apostoli.

Image

În ziua de Rusalii a anului 337, împăratul Constantin și-a dat sufletul în orașul asiatic Nicomedia. Din ordinul fiului său, Constanțiu al II-lea, un alai militar i-a adus trupul în capitală și l-a depus în sala mare a palatului, unde fruntașii imperiului și-au luat rămas bun. După care, mii și mii de oameni obișnuiți s-au perindat prin fața catafalcului, într-o procesiune atent monitorizată de garda imperială. Până aici, nimic nou. Și astăzi se întâmplă la fel când moare un monarh.

Ceea ce a urmat ar putea să ne mire. Constanțiu al II-lea s-a ocupat de ritualul înmormântării. A ales ca loc de odihnă veșnică singura biserică a cărei construcție era finalizată în acel moment: Biserica Sfinților Apostoli. De altfel, aceasta a fost și dorința lui Constantin. Rămășițele primului împărat creștin au fost depuse într-un sarcofag de porfir, care a fost așezat în centrul cercului format de mormintele goale ale apostolilor.

Era un mesaj către creștinătate: împăratul Constantin era considerat al treisprezecelea apostol al lui Hristos.
Desigur, astăzi ar putea părea o impietate. Atunci însă, cel care a deschis drumul creștinării Imperiului Roman era văzut ca un urmaș firesc al Sfinților Apostoli.

În 359, cu puțin timp înainte de a muri și el, împăratul Constanțiu al II-lea a mutat trupul tatălui său într-o altă biserică. După unsprezece ani, împăratul Valens a readus trupul lui Constantin la Biserica Sfinților Apostoli, dar nu pe același loc. A fost depus într-o clădire anexă a bisericii, care va îndeplini rolul unui mausoleu pentru viitorii împărați. Astfel, până în 1028, mulți dintre suveranii bizantini, dar și câțiva patriarhi au fost înmormântați în Biserica Sfinților Apostoli. Pentru că a devenit neîncăpătoare, în ultimele patru secole ale Bizanțului, împărații și-au ales alte locuri de veci.

Desigur, de-a lungul timpului, Biserica Sfinților Apostoli a suferit modificări. Cele mai substanțiale au avut loc în secolul al VI-lea, când împăratul Justinian a reconstruit-o într-o mare măsură.
Și tot cu timpul, împărații au reușit să aducă relicve. Cele mai importante au aparținut sfinților Andrei, Timotei și Luca.

Odihna împăraților bizantini depuși la Biserica Sfinților Apostoli a durat până în 1204, an în care cruciații occidentali au cucerit Constantinopolul și l-au devastat, în goana lor pentru pradă. Sarcofagele imperiale au fost deschise, iar podoabele – inclusiv coroanele de aur – au fost luate. În acest context, mormintele s-au pierdut. Muzeul de arheologie de la Istanbul deține o bucată dintr-un sarcofag din piatră roșie atribuit lui Constantin.

În mai 1453 otomanii au cucerit Constantinopolul. Biserica Sfinților Apostoli, a doua ca importanță și ca frumusețe după Sfânta Sofia, era în paragină. Sultanul Mahomed al II-lea a mutat în ea sediul Patriarhiei dar, după câțiva ani, nemaiputând fi reparată, a poruncit să fie dărâmată. În locul ei a ridicat o moschee.

BIBLIOGRAFIE:


Hans A. Pohlsander „Împăratul Constantin”, București, Editura Artemis;

Michael Grant ,,Constantine the Great. The Man and His Times”, New York, Maxwell MacMillan International, 1994;

David Potter „Constantine the Emperor”, Oxford University Press, 2013.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Vineri, 31 Ianuarie 2020 11:44

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.