Imprimă această pagină

Când și de ce au venit bulgarii în Balcani

Când și de ce au venit bulgarii în Balcani www.wikipedia.org

Bulgarii sunt, la origine, migratori de origine asiatică. De ce astăzi îi găsim la sud de Dunăre și de ce vorbesc o limbă slavă vom afla din rândurile următoare.

Se presupune că sunt urmașii primului val de războinici migratori turcici – oghurii – care, prin secolele IV-V, s-au stabilit în regiunea Mării Aral și este posibil ca o parte dintre ei să fi participat la campaniile militare ale hunilor. De altfel, cuvântul bulgar este de origine turcică și înseamnă amestec. Cel mai probabil, bulgarii s-au format ca popor dintr-un amestec de triburi turcice, care, în timp, au absorbit și triburi de altă origine.

În secolul al VI-lea, bulgarii au profitat de slăbiciunea Imperiul Bizantin – epuizat de cheltuielile militare ale împăratului Iustinian – și au invadat mai multe provincii ale acestuia, jefuindu-le.  

În jurul anului 650 îi găsim pe bulgari între Marea Neagră și Marea Caspică, unde își creaseră un stat puternic. Principalele așezări se aflau pe Niprul Inferior, pe Donul Inferior și de-a lungul râului Kuban. Statul era condus de hanul Kubrat, iar capitala se afla la Phanagoria, o fostă colonie întemeiată de greci pe malul estic al strâmtorii care separă Marea Neagră de Marea Azov.

Stăpânirea de odinioară a lui Kubrat este cunoscută în istoriografie cu denumirea de Vechea Bulgarie Mare. Existența acesteia a fost însă efemeră. Kubrat a decedat pe la 665 și, trei ani mai târziu, khazarii – alți migratori asiatici – au atacat Vechea Bulgarie și au cucerit-o.

Aflat pe patul de moarte, Kubrat le spusese celor cinci fii ai săi să rămână uniți, dar aceștia i-au ignorat sfatul. Cel mai mare dintre ei, Batbayan, s-a înțeles cu avarii și a rămas cu o parte dintre bulgari în cadrul confederației avare.

Kotrag, al doilea fiu al lui Kubrat, a plecat cu o grupare destul de numeroasă de triburi către nord-est, urcând pe malul fluviului Volga. După ce a parcurs aproximativ 500 km, s-a stabilit acolo unde râul Kama se varsă în fluviu și a întemeiat Bulgaria de pe Volga, cu capitala la – cum altfel? – Bolghar. Soarta acesteia a fost destul de îngăduitoare, având în vedere faptul că se afla în calea marilor migrații. Ca stat, a rezistat mai mult de cinci secole, devenind un centru important al comerțului euroasiatic, în special al comerțului cu blănuri. 


 

 

În anul 922, bulgarii de pe Volga au adoptat religia islamică. Către sfârșitul secolului al X-lea, ei au încercat să-l convertească la islam și pe Vladimir, conducătorul Rusiei Kievene. Există o anecdotă care ne spune că Vladimir a acceptat și i-a invitat pe solii musulmani ca în cinstea convertirii să bea vin alături de el. Musulmanii au refuzat, alcoolul fiind interzis de Coran. Cum – s-a mirat Vladimir – voi nu beți alcool? În acest caz, cu părere de rău vă spun că n-o să-i conving niciodată pe supușii mei să devină musulmani. Băutura este cea mai mare bucurie a lor! Și astfel, încercarea bulgarilor de pe Volga de a-i converti pe ruși la Învățăturile lui Mahomed a eșuat. Aceeași anecdotă ne spune că mai târziu, când a discutat cu solii creștini din Bizanț despre convertire, le-a pus următoarea întrebare: Dacă devenim creștini, avem voie să bem alcool?  Sigur – au răspuns solii – pentru noi, vinul este sângele Domnului nostru! Vladimir s-a luminat la față: Atunci, vom deveni creștini! Desigur, este o simplă anecdotă, realitatea fiind mult mai complexă și având legătură cu fascinația pe care civilizația bizantină o exercita asupra rușilor.

Adoptarea religiei creștin-ortodoxe de către ruși a avut loc în anul 988 și, cu timpul, a pătruns și în societatea bulgarilor de pe Volga, urmașii lor declarându-se astăzi – în proporție de 70% – creștini.

Statul bulgarilor de pe Volga a fost distrus de marea invazie mongolă, în urma mai multor bătălii care au avut loc în perioada 1223-1236.

Al treilea fiu al lui Kubrat a fost Asparuh și de numele lui se leagă existența statului bulgar de astăzi. Cu un alt grup consistent de supuși, Asparuh s-a îndreptat spre apus, urmând litoralul Mării Negre. Inițial, s-a stabilit în Delta Dunării, un teritoriu pe care, nominal, îl dețineau bizantinii. Asparuh știa însă că împăratul de la Constantinopol era, în acel moment, ocupat să respingă atacurile arabilor, care îi asediau capitala.

În 678 bizantinii i-au învins pe arabi, iar împăratul Constantin al IV-lea și-a îndreptat privirile către Dobrogea, plănuind să elimine amenințarea bulgară. Bătălia a avut loc în anul 680, la Ongal – o localitate neidentificată, aflată probabil pe teritoriul județului Tulcea de astăzi.

Știm că, în prima fază a bătăliei, bulgarii s-au refugiat într-o fortificație înconjurată de mlaștină, iar bizantinii i-au asediat cu mari dificultăți. Apoi, împăratul Constantin al IV-lea s-a simțit rău, de pe urma unui acces de gută, și a hotărât să meargă la Messembria (Nessebăr de azi), pentru a se trata. Ostașii bizantini au interpretat plecarea împăratului ca un semn al pierderii bătăliei, fapt ce i-a determinat pe unii dintre ei să lupte fără ardoare, iar pe alții să înceapă să se retragă. A urmat faza a doua a bătăliei, în care bulgarii, văzând că inamicii ezită, au atacat. Confuzia din rândul bizantinilor s-a transformat în degringoladă, apoi în fugă generală.  


 

 

Asparuh a poruncit războinicilor săi să înceapă urmărirea. Dacă avem în vedere faptul că la bulgari, ca la orice neam asiatic de stepă, grosul trupelor era format din cavaleria ușoară, ne putem imagina rapiditatea și ferocitatea acestei urmăriri. Cronicile ne spun că cei mai mulți dintre soldații lui Constantin al IV-lea au fost fie uciși, fie răniți.

Pe parcursul acestei acțiuni ofensive, bulgarii au traversat Dobrogea (căreia bizantinii îi spuneau Scythia Minor) și au pătruns în Moesia, oprindu-se numai după ce au atins Munții Balcani.

În anul următor, Asparuh a pătruns la sud de munți, în Tracia bizantină unde, din nou, a înfrânt armata împăratului. De data aceasta, Constantin al IV-lea a cerut pace. Bizanțul a recunoscut noul stat bulgar, care controla teritoriul dintre Dunăre, Munții Balcani și Marea Neagră. Nu este clar în ce măsură stăpânirea lui se întindea și pe malul stâng al Dunării, către Carpați.

Așadar, în 681 Asparuh a fondat primul țarat bulgar din Balcani și și-a stabilit capitala la Pliska, oraș care va păstra acest statut timp de două secole. Sub aspect demografic, teritoriul pe care îl controla era dominat, mai ales între Dunăre și Munții Balcani, de triburi slave. De aceea, urmașii războinicilor care l-au învins pe împăratul Constantin al IV-lea, venind în contact cu populația slavă mult mai numeroasă, au renunțat, treptat, să vorbească limba maternă și și-au însușit limba populației majoritare. Chiar dacă s-a pierdut în Balcani, vechea limbă bulgară se mai vorbește pe Volga. Acolo trăiesc circa 1,25 milioane de ciuvași, urmași ai vechilor bulgari conduși cândva de Kotrag, al doilea fiu al lui Kubrat.

Să vedem ce s-a întâmplat și cu cei doi fii mai mici ai lui Kubrat: Kuber și Alcek. Cam în perioada în care Asparuh se stabilea în Delta Dunării, ei, în fruntea unei populații mai puțin numeroase, s-au îndreptat către Pannonia, unde se aflau avarii. Este posibil să fi trecut prin regiunile pe care astăzi le numim Bucovina și Maramureș... Ajunși la Tisa, cei doi frați s-au despărțit.

Kuber a acceptat să preia funcția de guvernator al unei regiuni din regatul avar. Alegerea nu a fost întâmplătoare, fiind desemnat să conducă o populație oghură, capturată de avari cu vreo trei-patru generații mai devreme și instalată în jurul orașul Sirmium. Mai exact, Kuber guverna în Slavonia istorică, o regiune care se află între Dunăre și râul Sava.

Intrând în conflict cu khaganul (regele) avar, Kuber s-a răsculat împotriva autorității acestuia. Au avut loc mai multe bătălii pe malul Dunării, de fiecare dată Kuber ieșind învingător. Dându-și seama că nu se va putea menține multă vreme în regiunea Sirmium, pericolul avar fiind prea mare, Kuber și supușii săi au cerut permisiunea împăratului de la Constantinopol de a se stabili în imperiu. Primind un răspuns favorabil, s-au așezat în regiunea Macedoniei și în estul Albaniei de astăzi.

În sfârșit, Alcek, cel mai mic fiu al lui Kubrat, s-a îndreptat spre Italia, în fruntea triburilor bugare care traversaseră Tisa, la scurtă vreme după ce Kuber, fratele său, a devenit guvernator al regiunii Sirmium. Inițial, Alcek și oamenii săi s-au stabilit pe lângă Ravenna, apoi în sudul peninsulei, unde au întemeiat câteva așezări. Astăzi, localitatea Celle di Bulgheria, din provincia Salerno, este una dintre puținele mărturii ale sosirii bulgarilor pe pământ italian.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Marți, 28 Iulie 2020 11:24

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.