Imprimă această pagină

De ce 20 iulie este Ziua Forțelor Aeriene

De ce 20 iulie este Ziua Forțelor Aeriene foto: Adrian Sultănoiu

Aviația militară a apărut în România în anii 1910-1913. Mai exact, etapele au fost următoarele:

-la 17 iunie 1910 a avut loc la București-Cotroceni, pe un câmp de instrucție al armatei, primul zbor al primului avion construit în România. Acest avion s-a realizat din fondurile Ministerului de Război, la Arsenalul Armatei din Dealul Spirii, după ideile și sub coordonarea inginerului Aurel Vlaicu. În august aparatul a fost omologat pentru misiuni de informații și legături aeriene, iar în septembrie 1910 a participat la manevrele militare anuale. Vlaicu a făcut un zbor de 35 de minute de la Slatina la Piatra Olt, transportând un document pentru principele moștenitor Ferdinand. România a devenit, astfel, una dintre primele țări – la nivel mondial! – care a folosit aviația în scopuri militare;

-tot în iunie 1910 s-a deschis, la Chitila, un complex aerian format dintr-o școală de zbor și din câteva ateliere pentru construit și reparat avioane. Era o afacere particulară, principalul investitor fiind avocatul bârlădean Mihail Cerkez. Un an mai târziu, la 9 iulie 1911, la școala de zbor de la Chitila a fost brevetat ca pilot sublocotenentul Ștefan Protopopescu, genist ca formație. El a devenit primul militar român care a obținut brevetul de aviator (Aurel Vlaicu era ofițer de rezervă în Marina Austro-Ungară). Câteva zile mai târziu, la 17 iulie, al doilea ofițer român – tot genist – sublocotenentul Gheorghe Protopopescu, a obținut și el brevetul de pilot la școala lui Cerkez de la Chitila;

-la 1 aprilie 1912 s-a înființat la Cotroceni, în cadrul Batalionului de specialități al Geniului, o școală militară de zbor, sublocotenenții Protopopescu și Negrescu fiind instructori, iar în funcția de director al școlii a fost numit căpitanul Ioan Macri. În scurt timp, la 20 iunie, aviația militară a înregistrat prima jertfă: locotenentul Gheorghe Caranda, elev-voluntar al școlii de zbor, a decedat în urma prăbușirii cu avionul pe care-l pilota;

-la 1 aprilie 1913 a intrat în vigoare Legea de Organizare a Aeronauticii, prin care aviația militară era recunoscută ca o specialitate a geniului.

În anii 1913-1915, aviatorii de la Cotroceni au început să-l considere pe Sfântul Ilie drept patron spiritual. De ce? În epocă exista obiceiul ca fiecare unitate a armatei române să-și aleagă un protector celest. Erau preferați sfinții militari Gheorghe și Dimitrie, dar și alți sfinți proeminenți ai calendarului ortodox, în special Andrei, Petru și Pavel. Aviatorii l-au ales pe Sfântul Ilie, pe care îl asociau cu zborul, pentru că a fost ridicat la Cer într-un car de foc.


 

 

În orice caz, aviația neformând un corp aparte, sărbătoarea de la 20 iulie nu era oficială. Trebuie menționat că la 15 septembrie 1915, când s-a înființat Corpul de Aviație, nu s-a emis un decret prin care Sfântul Ilie să devină patronul spiritual al acestuia. Sau, poate că a existat, dar până în prezent nu a fost descoperit...

Cert este că abia din 20 iulie 1930 – imediat după urcarea lui Carol al II-lea pe tronul regal de la București – Ziua Sfântului Ilie a devenit sărbătoarea oficială Aviației Militare și Civile. Cinci ani mai târziu, la 20 iulie 1935, pe Șoseaua Jianu a fost ridicat Monumentul Eroilor Aerului, dedicat tuturor aviatorilor care și-au pierdut viața în timpul zborului, pe timp de pace și război.

Și în anii războiului aviatorii și-au menținut sărbătoarea. De fapt, ultima sărbătorire a zilei de 20 iulie ca Zi a Aviației a avut loc în 1947. În perioada comunistă s-au căutat mai multe date care să devină Ziua Aviației. De exemplu, în 1952 a fost aleasă ziua de 5 septembrie, pentru că în 1910, la această dată (pe stil nou), a avut loc un concurs între Aurel Vlaicu, aflat la bordul aparatului construit de el pentru Ministerul de Război, principele George Valentin Bibescu – care zbura pe un avion franțuzesc Blériot – și M. Molla, instructorul școlii lui Cerkez de la Chitila, care a venit cu un Farman III, tot franțuzesc. Iar Vlaicu s-a ridicat mai sus decât adversarii săi și a câștigat, ceea ce l-a făcut pe generalul-maior Nicolae Fulga, comandantul Forțelor Aeriene Militare, să-i propună ministrului Bodnăraș ca data de 5 septembrie să devină Ziua Aviației R.P.R. Motivul era acela că un avion românesc învinsese două avioane franțuzești.

Din 1960, Ziua Aviației a fost sărbătorită la 17 iunie, cu trimitere la primul zbor al lui Aurel Vlaicu – menționat chiar în deschiderea articolului. Sărbătoarea a fost păstrată – o vreme – și după prăbușirea comunismului, pentru că Aurel Vlaicu a fost unul dintre întemeietorii aviației române.

În 2004 a apărut Legea 328 prin care se reinstituia data de 20 iulie ca Zi a Aviației și a Forțelor Aeriene. Formularea aceasta, fără a fi un pleonasm, a fost neinspirată și a creat – după cum vom vedea – ceva dureri de cap.

Mai întâi, să menționăm că revenirea la Sărbătoarea Sfântului Ilie s-a făcut la insistența aviatorilor veterani de război, care în anii ’90 și la începutul anilor 2000 erau încă mulți (câteva zeci, de fapt). Una dintre cele mai vehemente voci a fost aceea a lui Ioan Di Cesare (1916-2012), pilot de vânătoare și cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”.  

Cu timpul, vocea lor s-a stins... În schimb, mai mult sau mai puțin în surdină, unii dintre aviatorii rezerviști ai generațiilor R.P.R.-R.S.R. au continuat să sărbătorească Ziua Aviației și la 17 iunie, nu numai la 20 iulie. De prin 2010, tot mai insistent s-a discutat dacă nu cumva i s-a făcut o nedreptate lui Aurel Vlaicu prin modul în care ziua primului zbor al unui avion românesc a fost dată la o parte. Și s-a căutat o soluție pentru restabilirea ei.


 

 

Prin 2014-2015 eram detașat la Statul Major al Forțelor Aeriene, la Biroul Tradiții și Cultură Militară, când, în urma unei solicitări venite de la domnul lt.cdor (r.) Gheorghe-Ion Vaida (fost pilot militar, în prezent autor al unor cărți de succes despre istoria aviației), generalul Laurian Anastasof – pe atunci șef al Forțelor Aeriene Române – a cerut o analiză. Îmi amintesc că exista o soluție foarte elegantă: păstrarea Sărbătorii Zilei Sfântului Ilie ca Zi a Forțelor Aeriene, iar strict pentru aviația militară să se stabilească drept Zi a Armei data de 17 iunie. Era păstrată astfel ziua patronului spiritual al categoriei de forțe, dar era recuperată și amintirea lui Aurel Vlaicu și a faptului că istoria aviației militare începe cu el.

De altfel, în cadrul Forțelor Aeriene Române mai există două arme de bază: artileria și rachetele antiaeriene, sărbătorite la 19 septembrie (în amintirea primei fapte de arme, anume, doborârea unui avion inamic în 1916) și radiolocația, sărbătorită la 25 iulie, în amintirea înființării trupelor de radiolocație în 1955. Părea normal să existe și o zi a aviației militare distincte. Și chiar speram să fie așa...

Punctul de vedere al juriștilor militari a venit însă ca un duș rece. Ei au susținut – pe bună dreptate – că Legea 328 prevedea în mod expres că 20 iulie era atât Ziua Aviației, dar și a Forțelor Aeriene. Personal, cred că s-a formulat astfel pentru a cuprinde și aviația civilă (comercială, sportivă, utilitară, sanitară etc), dar – prin generalizare – a atins și aviația militară. Iată de ce închei acest material spunând, mai mult sau mai puțin în glumă, că aviația militară are două zile într-una singură: a armei și a categoriei de forțe din care face parte.

E bine și așa! La mulți ani, dragi aviatori, militari și civili! La mulți ani rachetiști, artileriști AA și radiolocatoriști! 

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Ultima modificare Luni, 20 Iulie 2020 15:11

Articole înrudite

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.