Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha

Inundațiile din 1970. Amintirile comandorului (ret.) Vasile Iurașcu, elicopterist militar

În mai-iunie 1970, în urma unor ploi abundente, mai multe râuri din România s-au revărsat și au acoperit cu apă suprafețe întinse. Prima zonă inundată a fost Transilvania, iar Moldova și Muntenia au urmat în scurtă vreme. A fost o situație gravă, care a pus la încercare atât administrația locală, dar și structurile Ministerului de Interne și pe cele ale Ministerului Apărării Naționale, care au fost alertate și trimise să salveze populația.

La București a fost creat un comandament central de criză, iar în zonele afectate s-au înființat mai multe comandamente regionale, care coordonau activitatea forțelor de salvare în teritoriul repartizat. Așadar, se întâlnea o situație asemănătoare celei de război, când unități diferite se subordonau operativ unei singure persoane, chiar dacă proveneau din structuri diverse. De exemplu, un comandant regional putea avea în subordine batalioane de infanterie, o companie sau două de geniști, subunități de transport auto, câteva echipaje de elicoptere, personal medical militar sau civil, cadre de Securitate și miliție, gărzi patriotice.

Militarii angajați în lupta cu furia apelor depindeau numai sub aspect administrativ de comandanții lor de regimente și divizii, pe care îi informau în legătură cu activitatea zilnică și de la care primeau resurse suplimentare (oameni sau tehnică).

Alături de celelalte componente ale armatei române, forțele aeriene au participat la salvarea oamenilor și a bunurilor din zonele afectate cu 1.350 cadre și militari în termen. Un rol de cea mai mare importanță i-a revenit Regimentului 94 Elicoptere de la Alexeni, aflat sub comanda colonelului Ion Ghinea, care, pe lângă faptul că era un militar foarte bun, era și un excelent manager (calitățile acestea l-au menținut în fruntea unității timp de 14 ani).

Acest regiment era singura unitate a armatei care deținea elicoptere, dar mai existau astfel de aparate de zbor la Ministerul de Interne și la aviația utilitară.

Regimentul 94 de la Alexeni era organizat pe trei escadrile, toate înzestrate cu aparate importate din URSS sau din Polonia. Cea de-a treia escadrilă avea elicoptere noi, de tip Mil Mi-8, care erau puternice și spațioase, dotate cu motoare reactive. Șeful escadrilei de Mi-8 era locotenent-colonelul Vasile Iurașcu, în vârstă de 38 de ani.

Efectivele escadrilei erau reduse la o treime. Adică, în loc de 12 aparate, sosiseră în țară numai patru, celelalte nefiind încă recepționate. Elicopterele Mi-8 erau însă un vârf al tehnicii, rivalizând cu orice produs de pe piața occidentală. Au fost fabricate în peste 17.000 de exemplare, fiind, până astăzi, pe locul întâi în lume ca număr de aparate construite (celebrul Bell UH-1 Huey, devenit simbol al Războiului din Vietnam, a fost fabricat în 16.000 de exemplare, ocupând locul 2 al topului).

În conformitate cu documentele Regimentului 94 de la Alexeni, în timpul inundațiilor din mai-iunie 1970, piloții acestuia au executat 102 misiuni, în 402 ore de zbor și 11 minute. Elicopterele unității au asigurat evacuarea a 2090 de persoane surprinse de ape, dintre care 450 au fost copii. Tot în cadrul acestor misiuni au asigurat transportul a cca 50 de tone de alimente și alte materiale în locurile sinistrate, dar și al unor jurnaliști români și străini pentru a se documenta la fața locului despre dimensiunile dezastrului. De asemenea, au asigurat transportul persoanelor oficiale implicate direct gestionarea crizei, inclusiv pentru șeful statului.

„Pe toți pe care i-am găsit în viață, i-am salvat!”

În cele ce urmează, vă prezentăm amintirile unuia dintre elicopteriștii militari implicați în acțiunile de salvare din 1970. Este vorba de comandorul (ret.) Vasile Iurașcu. Intervievat asupra acestor evenimente, domnia sa a rememorat evenimentele astfel:

„Anul 1970 ne-a adus inundațiile catastrofale din Transilvania, Moldova și sudul țării. Pe 10 mai – când inundațiile se declanșaseră deja – a sosit la Alexeni generalul [Gheorghe] Gherghina, care la acel moment era adjunct al generalului Tîu, șeful aviației militare. A adunat tot regimentul să stea de vorbă cu noi. După ce i s-a dat onorul, ne-a prezentat planul de acțiune al unității. Regimentul avea trei escadrile: una de Mi-4, cu opt aparate, una de Mi-1 și S.M.-2 cu cinci elicoptere, și cea pe care o comandam, cu patru elicoptere Mi-8.

Vasile Iurascu 1970Eu aveam un elicopter cu două echipaje la Bâlea, pentru a lucra la Transfăgărășan. Mie mi-a zis: pentru tine mai am o misiune, înainte de a pleca Transilvania. Eram introdus cu două elicoptere în programul vizitei președintelui Zambiei, [Kenneth] Kaunda, care se afla în România. Pe atunci nu exista flotila specială (Flotila 50 Aviație, cu sediul la Otopeni – n.S.T.), așa că noi răspundeam la toate solicitările de elicoptere, pentru întreg teritoriul țării. Din carnetul meu de zbor rezultă că pe 14 mai am zburat cu delegația din Zambia, iar pe 15 mai am plecat în Transilvania.

Elicopterele regimentului au fost împrăștiate pe la diferite comandamente locale. Eu am acționat cu elicopterul meu pe cursul Mureșului, pe al Someșului și în zona Crișurilor. Toată Transilvania este trecută în carnetul meu de zbor! Am acționat și pe Oltul Superior, că și acolo a fost rău. Chiar imi amintesc că la Hoghiz am salvat multă lume...

Am avut baza la Târgu Mureș, unde era înființat un comandament condus de generalul Marin Dragnea, pe aeroportul Vidrasău. De acolo acționam la comandă, în funcție de cum eram solicitați. Un alt comandament era la Cluj, unde era generalul [Sterian] Țârcă.

În punctul de comandă al aviației de la București era colonelul Gheorghe Zărnescu, viitor general și comandant al aviației militare. Decolam și, pe un anumit canal, aveam legătura cu el. Noi, la Târgu Mureș, aveam și telefoane puse la dispoziție de regimentul de transmisiuni al colonelului Olărașu, nici nu știu cum or fi ajuns acolo... Erau T.O.-uri, fără numere. Ridicam receptorul și ceream indicativul 50. Răspundea Zărnescu: ia spune, Vasile! Imi zicea pe nume, nu-mi mai spunea gradul, ca să câștige timp. Pe el îl informam despre activitatea și nevoile noastre. Tot el coordona activitatea Regimentului 99 Transport de la Otopeni. Avioanele acestui regiment aduceau ajutoare din străinătate sau din țară și le repartiza pe câteva aeroporturi funcționale din zonele inundate – Sibiu, Cluj, Târgu Mureș, Baia Mare, Oradea – de unde le preluam noi, cei cu elicopterele, și le căram acolo unde erau solicitate.

Când zburam, vedeam Transilvania plină de apă. Parcă eram deasupra Deltei Dunării. Cursul apei ducea animale, acoperișuri de case, obiecte gospodărești... chiar și televizoare am văzut. Principala misiune era să salvăm oamenii. Făceam cercetare în anumite zone și, când vedeam supraviețuitori, acționam. Îi găseam pe case, prin pomi... Pe mulți i-am salvat de pe acoperișurile duse de ape la vale. Dar, pe toți pe care i-am găsit în viață, i-am salvat...

Am zburat cu elicopterul nr. 03, care a făcut minuni. Acum, 03 este la Muzeul Aviației... Procedam în felul următor. Fixam elicopterul deasupra lor, iar tehnicul [de bord] lăsa cablul de la macara. Tehnicul era în legătură radio cu noi, pilotul și copilotul, și ne dirija: mai în față, mai în spate, la stânga, la dreapta... Noi lăsam cablul, iar cel de jos se prindea de centura din capăt. Nu era ca acum, cum face astăzi SMURD-ul, care are oameni pregătiți să coboare și să salveze. Acum sunt lucrurile mult mai bine puse la punct, noi nu aveam experiență pe atunci...

Am mai transportat și specialiști, care mergeau să evalueze pagubele, să repare podurile...

Chiar și elicopterul de la Bâlea a fost prins în misiunile acestea. La Transfăgărășan nu s-au întrerupt lucrările, dar când elicopterul nu avea de lucru, era chemat să ajute la acțiunile noastre.

Sistemul de alimentare pentru elicopterele cu motoare reactive era bine pus la punct. Luam kerosen de pe aerodroamele militare, de la gurile de alimentare ale MiG-urilor. Zburam mult, eram tânăr și nu simțeam oboseala. De multe ori nu mai reveneam la bază peste noapte. Rămâneam prin diferite cazărmi, unde primeam hrană caldă, sau dormeam în elicopter, la marginea localităților. Pentru astfel de situații plecasem cu hrană rece la noi, în pachete sigilate. Am plecat de la Alexeni cu hrană pentru zece zile: pâine de război, care punea în apă, conserve, ciocolată...

Apoi, cei din delegații, mereu ne întrebau dacă avem nevoie de mâncare. Aveam suficientă hrană să ajutăm și populația, dacă era cazul.

Mi se spunea uneori să aterizez într-un anumit loc. Aterizam și mă trezeam cu Nicolae Ceaușescu lângă mine. O dată l-am luat de pe o șosea, la Satu Mare, că nu era practicabil aerodromul. Venise în localitate, probabil, cu vreo autoamfibie, ceva... Când îl vedeam, luam poziția de drepți și îi dădeam raportul. El urca la bord și îmi spunea unde să mergem. Zburam într-o zonă și, de multe ori, dacă vedea populație, îmi cerea să aterizez acolo fără vreo planificare anterioară. Cobora din elicopter și stătea de vorbă cu oamenii. Pe noi ne trimitea să rezolvăm alte probleme cât stătea el de vorbă...

Din Transilvania am trecut în Moldova, pe Siret, Bârlad, Bahlui, Jijia... Și acolo am găsit prăpăd. Țin minte că în Moldova am salvat niște oameni care erau pe o casă. Când am ridicat ultima persoană, s-a prăbușit casa. Poate și de la curentul provocat de rotor...

Am ajuns până sus, la Bucecea, unde era o fabrică de zahăr inundată. Acolo, la Bucecea, l-am văzut pe șeful statului cum a pupat mâna unei bătrâne.

Ultimele misiuni le-am îndeplinit în sud, pe la Călărași. Se revărsase Dunărea... Am urmărit viitura până a ajuns în Deltă și la Marea Neagră.

Tot în perioada aceea s-a făcut apel la donații pentru sinistrați. Noi, cei din regiment, ne-am dat solda pe o lună.

Ce m-a bucurat foarte mult este că – deși am zburat în condiții periculoase – nu s-a întâmplat niciun incident, la nicio escadrilă. La sfârșitul lui iunie și la începutul lui iulie 1970 ne-am întors toți la Alexeni. Iar la unitate am găsit vrafuri de scrisori de mulțumire de la populația pe care am ajutat-o. Erau foarte multe scrisori, a durat luni până le-am citit pe toate...

În concluzie, s-a văzut atunci, pe timp de criză, ce pot să facă elicopterele și în următorii ani s-au mai înființat douăsprezece escadrile. Pentru asta, s-a stabilit la Ghimbav-Brașov fabrica unde au fost construite, sub licență, două tipuri de elicopter: Alouette și Puma”.

Sursa foto: comandor (ret.) Vasile Iurașcu, via Alin C. „Aripi Argintii” Ionescu 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Luni, 06 Aprilie 2020 13:42

1 comentariu

  • Mihail Dobre
    Link la comentariu Mihail Dobre Luni, 06 Aprilie 2020 12:11

    SUPER ARTICOLUL.... CINSTE TUTUROR.... asa era atunci .. stiai pentru ce te jertfesti..... pentru ce lupti....am avut sansa ca sa fiu si eu sergent angajat la 01230 Pantelimon Geniu operativ.... acum nu mai exista unitatea . DAR.... eram mandru ca drapelul avea onoarea militara data de Ceausescu pe timp de calamitate atunci la aceste inundatii ..

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Latest Tweets

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus... https://t.co/R3rI4P8QzF
Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească: https://t.co/H7BX7KLSmH
De la „Ciuma din Atena” (430-427 î. Hr.) și până la pericolele recente de HIV, Ebola sau familia Coronavirus, plane… https://t.co/4ra0P4wT92
Follow Culorile Trecutului on Twitter

Articole recente

Inundațiile din 1970. Amintirile comandorului (ret.) Vasile Iurașcu, elicopterist militar

„Vladimirescu era patriot român!” Karl Marx despre ruși, eteriști și revolta pandurilor din 1821

Sfârșitul anului 1978. Occidentul crede că Pactul de la Varșovia pregătește invadarea României

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus

Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească

Carol I văzut de adjutanții regali Paul Angelescu și Gheorghe P. Georgescu

Civilizații diferite, boli comune. Pandemii care au schimbat peisajul demografic

Un testament al conștiinței lui Titulescu. Scrisoare către Ion Antonescu (noiembrie 1940)

Interviu cu ing. Ioan Avram, fost ministru al construcțiilor de mașini (1969-1984)

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.