În mai-iunie 1970, în urma unor ploi abundente, mai multe râuri din România s-au revărsat și au acoperit cu apă suprafețe întinse. Prima zonă inundată a fost Transilvania, iar Moldova și Muntenia au urmat în scurtă vreme. A fost o situație gravă, care a pus la încercare atât administrația locală, dar și structurile Ministerului de Interne și pe cele ale Ministerului Apărării Naționale, care au fost alertate și trimise să salveze populația.

La București a fost creat un comandament central de criză, iar în zonele afectate s-au înființat mai multe comandamente regionale, care coordonau activitatea forțelor de salvare în teritoriul repartizat. Așadar, se întâlnea o situație asemănătoare celei de război, când unități diferite se subordonau operativ unei singure persoane, chiar dacă proveneau din structuri diverse. De exemplu, un comandant regional putea avea în subordine batalioane de infanterie, o companie sau două de geniști, subunități de transport auto, câteva echipaje de elicoptere, personal medical militar sau civil, cadre de Securitate și miliție, gărzi patriotice.

Militarii angajați în lupta cu furia apelor depindeau numai sub aspect administrativ de comandanții lor de regimente și divizii, pe care îi informau în legătură cu activitatea zilnică și de la care primeau resurse suplimentare (oameni sau tehnică).

Alături de celelalte componente ale armatei române, forțele aeriene au participat la salvarea oamenilor și a bunurilor din zonele afectate cu 1.350 cadre și militari în termen. Un rol de cea mai mare importanță i-a revenit Regimentului 94 Elicoptere de la Alexeni, aflat sub comanda colonelului Ion Ghinea, care, pe lângă faptul că era un militar foarte bun, era și un excelent manager (calitățile acestea l-au menținut în fruntea unității timp de 14 ani).

Acest regiment era singura unitate a armatei care deținea elicoptere, dar mai existau astfel de aparate de zbor la Ministerul de Interne și la aviația utilitară.

Regimentul 94 de la Alexeni era organizat pe trei escadrile, toate înzestrate cu aparate importate din URSS sau din Polonia. Cea de-a treia escadrilă avea elicoptere noi, de tip Mil Mi-8, care erau puternice și spațioase, dotate cu motoare reactive. Șeful escadrilei de Mi-8 era locotenent-colonelul Vasile Iurașcu, în vârstă de 38 de ani.

Efectivele escadrilei erau reduse la o treime. Adică, în loc de 12 aparate, sosiseră în țară numai patru, celelalte nefiind încă recepționate. Elicopterele Mi-8 erau însă un vârf al tehnicii, rivalizând cu orice produs de pe piața occidentală. Au fost fabricate în peste 17.000 de exemplare, fiind, până astăzi, pe locul întâi în lume ca număr de aparate construite (celebrul Bell UH-1 Huey, devenit simbol al Războiului din Vietnam, a fost fabricat în 16.000 de exemplare, ocupând locul 2 al topului).

În conformitate cu documentele Regimentului 94 de la Alexeni, în timpul inundațiilor din mai-iunie 1970, piloții acestuia au executat 102 misiuni, în 402 ore de zbor și 11 minute. Elicopterele unității au asigurat evacuarea a 2090 de persoane surprinse de ape, dintre care 450 au fost copii. Tot în cadrul acestor misiuni au asigurat transportul a cca 50 de tone de alimente și alte materiale în locurile sinistrate, dar și al unor jurnaliști români și străini pentru a se documenta la fața locului despre dimensiunile dezastrului. De asemenea, au asigurat transportul persoanelor oficiale implicate direct gestionarea crizei, inclusiv pentru șeful statului.