Decret Regal nr. 2764 din 11 noiembrie 1933:
Art.1 – Se înalță la Rangul de Mareșal al Armatei Române Majestatea Sa Regele Alexandru al Iugoslaviei, care în Campania din 1913 și în Războiul cel Mare a dovedit extraordinare însușiri ostășești, luptând pentru cauza comună. Prin aceasta a ajutat România și a contribuit la cimentarea frăției de arme a celor două armate, sârbă și română, manifestată pe Pământul Românesc prin remarcabila acțiune a Diviziei Sârbe în Dobrogea (toamna anului 1916).
Art. 2 – Ministrul Apărării Naționale este însărcinat cu executarea prezentului decret.
............
Alexandru s-a născut în familia princiară Karadjordjević la 16 decembrie 1888, dată la care nu exista Iugoslavia, ci regatul Serbiei, condus de familia rivală Obrenović. Celelalte părți ale viitorului stat iugoslav erau în componența Austro-Ungariei sau a Turciei, cu excepția principatului muntenegrean, condus de Nicolae I Petrović. Ei bine, Nicolae I a fost bunicul dinspre mamă al lui Alexandru care, de altfel, a copilărit la Cetinje, capitala principatului, și la Geneva (Elveția), unde a urmat școala elementară.
Cum familia Obrenović era susținută de Casa de Habsburg, care domnea în Austro-Ungaria, în mod firesc, familia Karadjordjević a fost apropiată de familia Romanov, care domnea în Rusia. Drept urmare, adolescentul Alexandru și-a continuat studiile la Academia Militară din St. Petersburg.
În 1903, în urma unei lovituri de stat sângeroase, dinastia Obrenović a fost înlăturată de pe tronul Serbiei și Petru Karadjordjević, tatăl lui Alexandru, a fost invitat să devină rege. Petru a acceptat, iar George, fratele mai mare al lui Alexandru, a fost proclamat moștenitor.
În martie 1909, George a renunțat la drepturile sale dinastice și Alexandru a devenit urmașul direct la tronul Serbiei.
În anii 1912-1913 s-au desfășurat Războaiele Balcanice, în care Serbia a fost implicată, luptând împotriva Imperiului Otoman (în primul) și Bulgariei (în cel de-al doilea). Alexandru I, în vârstă de 24-25 de ani, a condus personal trupe sârbe pe câmpul de luptă și a obținut victorii importante (desigur, sub mâna de fier a șefului de stat major al armatei, mareșalul radomir Putnik).
După cum este cunoscut, Primul Război Mondial a începul la 28 iulie 1914, prin atacul Austro-Ungariei asupra Serbiei. Sârbii au rezistat până la sfârșitul anului 1915. Alexandru a devenit comandant suprem al armatei, dar a ținut cont, în continuare, de părerile generalilor mai experimentați.
Abia după ce a avut loc o ofensivă comună austro-ungară, germană și bulgară, sub conducerea mareșalului August von Mackensen armata sârbă a pierdut controlul asupra țării și, pentru a evita distrugerea totală, s-a retras, prin Muntenegru și Albania, în Grecia, unde a fost reorganizată cu ajutorul aliaților occidentali.
Până la sfârșitul războiului, armata sârbă a dus un război de poziții în Macedonia, apoi a jucat un rol important în Ofensiva de la Vardar (septembrie 1918), care a scos Bulgaria din război.
