Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha

Un mareșal al Armatei Române: regele Alexandru al Iugoslaviei

Un mareșal al Armatei Române: regele Alexandru al Iugoslaviei Wikipedia.org

Decret Regal nr. 2764 din 11 noiembrie 1933:

Art.1 – Se înalță la Rangul de Mareșal al Armatei Române Majestatea Sa Regele Alexandru al Iugoslaviei, care în Campania din 1913 și în Războiul cel Mare a dovedit extraordinare însușiri ostășești, luptând pentru cauza comună. Prin aceasta a ajutat România și a contribuit la cimentarea frăției de arme a celor două armate, sârbă și română, manifestată pe Pământul Românesc prin remarcabila acțiune a Diviziei Sârbe în Dobrogea (toamna anului 1916).

Art. 2 – Ministrul Apărării Naționale este însărcinat cu executarea prezentului decret.

............

Alexandru s-a născut în familia princiară Karadjordjević la 16 decembrie 1888, dată la care nu exista Iugoslavia, ci regatul Serbiei, condus de familia rivală Obrenović. Celelalte părți ale viitorului stat iugoslav erau în componența Austro-Ungariei sau a Turciei, cu excepția principatului muntenegrean, condus de Nicolae I Petrović. Ei bine, Nicolae I a fost bunicul dinspre mamă al lui Alexandru care, de altfel, a copilărit la Cetinje, capitala principatului, și la Geneva (Elveția), unde a urmat școala elementară.

Cum familia Obrenović era susținută de Casa de Habsburg, care domnea în Austro-Ungaria, în mod firesc, familia Karadjordjević a fost apropiată de familia Romanov, care domnea în Rusia. Drept urmare, adolescentul Alexandru și-a continuat studiile la Academia Militară din St. Petersburg.

În 1903, în urma unei lovituri de stat sângeroase, dinastia Obrenović a fost înlăturată de pe tronul Serbiei și Petru Karadjordjević, tatăl lui Alexandru, a fost invitat să devină rege. Petru a acceptat, iar George, fratele mai mare al lui Alexandru, a fost proclamat moștenitor.

În martie 1909, George a renunțat la drepturile sale dinastice și Alexandru a devenit urmașul direct la tronul Serbiei.

În anii 1912-1913 s-au desfășurat Războaiele Balcanice, în care Serbia a fost implicată, luptând împotriva Imperiului Otoman (în primul) și Bulgariei (în cel de-al doilea). Alexandru I, în vârstă de 24-25 de ani, a condus personal trupe sârbe pe câmpul de luptă și a obținut victorii importante (desigur, sub mâna de fier a șefului de stat major al armatei, mareșalul radomir Putnik).  

După cum este cunoscut, Primul Război Mondial a începul la 28 iulie 1914, prin atacul Austro-Ungariei asupra Serbiei. Sârbii au rezistat până la sfârșitul anului 1915. Alexandru a devenit comandant suprem al armatei, dar a ținut cont, în continuare, de părerile generalilor mai experimentați.

Abia după ce a avut loc o ofensivă comună austro-ungară, germană și bulgară, sub conducerea mareșalului August von Mackensen armata sârbă a pierdut controlul asupra țării și, pentru a evita distrugerea totală, s-a retras, prin Muntenegru și Albania, în Grecia, unde a fost reorganizată cu ajutorul aliaților occidentali.

Până la sfârșitul războiului, armata sârbă a dus un război de poziții în Macedonia, apoi a jucat un rol important în Ofensiva de la Vardar (septembrie 1918), care a scos Bulgaria din război.

Separat de toate aceste, s-a produs „episodul Diviziei Sârbe” pe teritoriul românesc. Imediat după ce România a intrat în Primul Război Mondial, aliații ruși au trimis un corp de armată în Dobrogea, pentru a sprijini trupele române împotriva celor bulgaro-germane. Ajutorul rus era format din două divizii de infanterie și una de cavalerie. Una dintre cele două divizii de infanterie era formată din sârbi recrutați în armata austro-ungară și căzuți prizonieri la ruși.

În luna septembrie 1916, sârbii au luptat cu eroism și au avut pierderi grele. Comandamentul german din Dobrogea i-a considerat pe sârbi „cei mai buni soldați pe care inamicul îi avea”.

La finalul Primului Război Mondial, pe fondul dezmembrării Austro-Ungariei, regatului sârb s-a transformat într-un stat mai mare, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (devenit, la 3 octombrie 1929 Regatul Iugoslaviei). Bătrânul Petru Karadjordjević a rămas pe tronul de la Belgrad până la moartea sa, care a survenit la 16 august 1921.

Devenit rege, Alexandru avea aproape 33 de ani și nu era căsătorit. Planuri de căsătorie existau, însă. În februarie 1922, el a venit la București și s-a logodit cu Maria, fiica regelui Ferdinand al României. Cu această ocazie, Regimentul 9 Vânători din Capitală a primit comanda și denumirea onorifică de „Regele Alexandru al Serbiei”.   

Căsătoria cu principesa Maria (căreia românii îi spuneau Marioara, iar cei din familie Mignon) a avut loc la Belgrad, la 8 iunie 1922. Cei doi au format un cuplu fericit și au avut trei copii: Petru, Tomislav și Andrei, numiți după trei regi medievali – unul sârb, unul croat și unul de origine slovenă.

Acordarea rangului de mareșal al Armatei Române regelui Alexandru – înfăptuită în conformitate cu decretul care deschide articolul de față – a avut loc atât pe fondul apropierii dintre cele două case regale dar, mai ales, datorită unei politici de securitate comună adoptată de București și Belgrad.

În 1921 se formase Mica Antantă (Cehoslovacia, România, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor), împotriva politicii maghiare de revizuire a frontierelor, iar la 9 februarie 1934 s-a semnat Tratatul Înțelegerii Balcanice (România, Iugoslavia, Grecia și Turcia), pentru menținerea status-quo-ului teritorial în Balcani.

Din păcate, 1934 este și ultimul an al vieții lui Alexandru. El a fost asasinat la 9 octombrie, la Marsilia, unde tocmai sosise pentru o vizită oficială în Franța, de către un radical bulgar. Un glonț care a plecat din pistolul unui polițist, adresat asasinului, l-a rănit mortal pe Louis Barthou, ministrul francez de externe.


BIBLIOGRAFIE

  • Monitorul Oastei, 1933
  • Corneliu Andonie, Ion Giurcă, Marian Moșneagu, Vasile Popa, Florian Tucă – „Mareșali ai României”, București, Editura RAO, 2013
  • Glenn E. Torrey – „România în Primul Război Mondial”, București, Editura Meteor Publishing, 2014
  • John Keegan – „The First World War”, New York, 2000
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Miercuri, 11 Martie 2020 16:38

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Latest Tweets

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus... https://t.co/R3rI4P8QzF
Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească: https://t.co/H7BX7KLSmH
De la „Ciuma din Atena” (430-427 î. Hr.) și până la pericolele recente de HIV, Ebola sau familia Coronavirus, plane… https://t.co/4ra0P4wT92
Follow Culorile Trecutului on Twitter

Articole recente

Inundațiile din 1970. Amintirile comandorului (ret.) Vasile Iurașcu, elicopterist militar

„Vladimirescu era patriot român!” Karl Marx despre ruși, eteriști și revolta pandurilor din 1821

Sfârșitul anului 1978. Occidentul crede că Pactul de la Varșovia pregătește invadarea României

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus

Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească

Carol I văzut de adjutanții regali Paul Angelescu și Gheorghe P. Georgescu

Civilizații diferite, boli comune. Pandemii care au schimbat peisajul demografic

Un testament al conștiinței lui Titulescu. Scrisoare către Ion Antonescu (noiembrie 1940)

Interviu cu ing. Ioan Avram, fost ministru al construcțiilor de mașini (1969-1984)

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.