Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha

Primul mareșal al Armatei Române

Primul mareșal al Armatei Române Calendarul plugarilor, 1921; Wikipedia.org

România a avut șapte mareșali. Patru au fost regi – Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai și Alexandru al Iugoslaviei – iar trei au fost militari de carieră – Alexandru Averescu, Constantin Prezan și Ion Antonescu.

Și Carol I, primul rege al României, a fost mareșal, dar nu al Armatei Române, ci al celor germană și rusă.

În 1937, cu ocazia publicării primului număr al „Buletinului Muzeului Militar Național”, a apărut - sub semnătura generalului Constantin Miltiade - un material memorialistic despre cum a fost inițiat rangul de mareșal în Romînia. Se întâmpla în noiembrie 1918, imediat după încheierea Primului Război Mondial, cu ocazia revenirii în București a familiei regale. Textul este frumos și emoționant. Lectură plăcută!


„Iașul, izvor de viață românească, a fost și inspiratorul primului rang de mareșal al armatei române.

Guvernul generalului Coandă, care, în toamna anului 1918, pregătea reîntoarcerea triumfală în București a Familei noastre Regale ca și a Înalților demnitari ai Statului, a hotărât ca la capătul acestui drum glorios, Regele Ferdinand, victorios comandant al armatei, să fie înălțat la rangul de mareșal.

Cu câteva zile înainte de părăsirea bătrânei capitale a Moldovei, ospitalier loc de suferință și izbândă, sunt chemat de ministrul de război, generalul de corp de armată Grigorescu Eremia, pe lângă care îndeplineam funcția de șef de cabinet – și-mi dă ordin ca până a doua zi dimineața, cu concursul d-lui Radu Cosmin și Tăslăoanu, să întocmesc un decret de mareșal pentru M.S. Regele Ferdinand.

Decretul trebuia să fie gata înainte de plecare, pentru că înălțarea urma să aibă loc la sosirea în București, cu ocazia serviciului religios de la Mitropolie.

Misiunea era din cele mai delicate, căci nu aveam nicăieri nicio indicațiune, iar timpul acordat nu permitea îndelungate cercetări și consultări. De aceea, în seara aceleiași zile, ne-am adunat în casa profesorului ieșean Ursu, unde locuia și maiorul Grigorescu Traian, fiul generalului Grigorescu, ajutorul meu în serviciu.

Bănuind că discuțiunile ample nu ar rezolva problema, am hotărât ca fiecare dintre noi să întocmească un decret după propria lui inspirație și, în urmă, dintre toate vom alege pe cel mai bun.

Radu Cosmin s-a și așezat la o masă și a început să scrie. Eu și cu Tăslăoanu am deschis biblioteca profesorului Ursu privind bogata colecție a lucrărilor de istorie.

Luând la întâmplare o istorie a țărilor românești, găsim în ea cărți domnești de boierie și răzășie, pe care domnii țării le dădeau în ocazii similare luptătorilor viteji. Sub această sugestie hotărâm ca actul nostru să poarte numele de „Carte de Mareșal” și nu „Decret de Mareșal”, cum era indicațiunea inițială. Apoi Tăslăoanu este de părere ca și cuprinsul să fie asemănător vechilor cărți de boierie, adică să cuprindă mai întâi faptele mari și apoi bătăliile mai de seamă din război.

Căzând de acord asupra acestei sugestii hotărăsc ca să redactăm actul după structura cărților de boierie, trecând însă în cap bătăliile mari și apoi faptele mari, pentru care ne-am adresat profesorului.

Târziu, în taina nopții, reușim să turnăm în fraze bronzul unor virtuți și măiestria unor fapte.

Prima carte de mareșal căpătase redactarea.

Restul nopții a fost un veac de nerăbdare. Conștienți de valoarea actului și mândri de propria noastră inspirație, așteptam lumina zilei ca o izbăvire.

A doua zi predau actul ministrului de război, care-l prezintă apoi primului ministru – generalul Coandă.

Emoția noastră sufletească capătă curând dezlegare. Primul ministru aprobă redactarea, schimbând doar arhaismele, pe care noi, sub influența cărților de boierie, le introdusesem și în textul cărții de mareșal. Cu drept cuvânt generalul Coandă adaugă că „stilul și vorbirea trebuie să fie a[le] epocii 1918 și nu din vremea domnilor” – era aceasta un acord între fapte și epocă. 

După aceste câteva îndreptări, primesc ordinul să transcriu actul pe pergament cu caractere și chenar bine ales[e].

Am plecat spre Institutul Geografic care era instalat în Palatul Domnesc – era parcă prin această așezare o tainică legătură între act și împrejurările de înfăptuire.

Sub bucuria acelei realizări aveam impresia că pe cerul înnorat al României încep să se deschidă orizonturi luminoase. Acolo, un cartograf cu studii la München, alege caracterul și chenarul după niște modele pe care A.S. Regală Principesa Elisabeta le copiase de pe o veche evanghelie. Așezată într-un tub de aluminium de forma bastonului de mareșal, am transportat cu grijă această carte de mareșal la București.

Într-o zi de toamnă târzie, părăsim Iașul cu sufletul frământat de amintirea atâtor zile și nopți de emoție, de griji și de înflăcărare, ducând cu noi speranțe mai bune pentru Neamul nostru care știuse să sufere și să învingă.

Cortegiul se formează în gara Mogoșoaia, unde au descins din tren MM. LL. Regale, Curtea, Guvernul, căpeteniile oștirii și generalul Berthelot, întors în țară dinspre Sud, pe drumul Salonicului.

Entuziasmul mulțimii dădea strălucire cortegiului, în fruntea căruia MM. LL. Regale treceau călări pe sub Arcul de Triumf și pe Calea Victoriei, spre Dealul Mitropoliei.

La Mitropolie începe serviciul religios. Mitropolitul Pimen al Moldovei, în genunchi, citește rugăciunea. Ca și pe câmpia Direptatea de la Suceava, în vremea marilor voievozi, adunarea îngenunche și mulțumește Cerului pentru întoarcerea glorioasă a Regelui lor – stăpânitor de țară.

După rugăciune, comandanții oștirii în frunte cu generalul Prezan, șef al Marelui Cartier General, fac front lângă ministrul de război, în fața M.S. Regelui.

Generalul Gheorghian, secretar general al ministerului, și cu mine deschidem Cartea de mareșal, ținând-o de cele patru colțuri, după care generalul Gheorghian citește:

CARTE DE MAREȘAL

Neamul românesc și oștirea au luptat sub Înalta conducere a Măriei Tale spre a întrupa visul nostru strămoșesc.

Pentru vitejia cu care ai stat dârz în fruntea eroilor de la Carpați, Dobrogea, Cerna, Jiu, Olt, Neajlov, Oituz, Mărăști și Mărășești;

Pentru neclintita credință ce ai avut în biruința planurilor noastre în zilele de grea cumpănă;

Pentru înțeleapta cârmuire a treburilor dinăuntru și din afară din vremea acestui cumplit război;

Pentru dragostea și dreptatea de bun părinte ce ai dovedit prin fapte față de țărănimea obijduită,

Armata Ta prin mine, smerit sfetnic al Măriei Tale, Te roagă pe Tine, cel dintâi Domn și Stăpânitor de veci al tuturor pământurilor românești, să primești ridicarea la cea mai înaltă treaptă ostășească, care în graiul Marilor Popoare, nouă prietene și sprijinitoare, se cheamă:

RANG DE MAREȘAL

Duminică în a 18-a zi a lunii noiembrie din anul mântuirii 1918, în Sfântul locaș al Mitropoliei din București, cu prilejul reîntoarcerii biruitoare în Cetatea de domnie.

Ministrul de război,
General de Corp de Armată Grigorescu

Momentul a fost înălțător, iar pentru Regele Ferdinand o adevărată surpriză. Se pare doar că M.S. Regina Maria aflase mai dinainte despre acest act.

Regele adânc emoționat, adresându-se grupului de generali, le spune: „Se cuvine și D-voastră celor ce ați comandat armate în războiul nostru să fiți înălțați la rangul de mareșal”.

            ...

Eroii acestor vremuri se sting zi de zi. Din vechea gardă puțini mai străjuiesc aducerile aminte, iar pe ogorul în care ei au semănat cu sânge, cresc din belșug preocupările unor grăbite recoltări, în care perspectivele viitorului reapar îngrijorătoare.

Prima carte de mareșal însă, poartă în ea drept chezășie spiritul unor înaintate vremuri voievodale, scos din scoarțele vechilor cronici ieșene și atmosfera de suferință și încredere a sfârșitului de război.

În preajma ei va pluti peste veacuri și amintirea unei nopți de frământare sufletească pe care rândurile acestea n-au putut s-o redea îndeajuns”.

General Miltiade

23.IV.1937, București


Sursa: „Buletinul Muzeului Militar Național”, anul I, nr. 1

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Ultima modificare Miercuri, 11 Martie 2020 17:01

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Latest Tweets

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus... https://t.co/R3rI4P8QzF
Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească: https://t.co/H7BX7KLSmH
De la „Ciuma din Atena” (430-427 î. Hr.) și până la pericolele recente de HIV, Ebola sau familia Coronavirus, plane… https://t.co/4ra0P4wT92
Follow Culorile Trecutului on Twitter

Articole recente

Inundațiile din 1970. Amintirile comandorului (ret.) Vasile Iurașcu, elicopterist militar

„Vladimirescu era patriot român!” Karl Marx despre ruși, eteriști și revolta pandurilor din 1821

Sfârșitul anului 1978. Occidentul crede că Pactul de la Varșovia pregătește invadarea României

O tragedie româno-rusă: apărarea Dobrogei în 1916. Însemnările unui ziarist rus

Asasinarea și înmormântarea împărătesei Sissi – o mărturie românească

Carol I văzut de adjutanții regali Paul Angelescu și Gheorghe P. Georgescu

Civilizații diferite, boli comune. Pandemii care au schimbat peisajul demografic

Un testament al conștiinței lui Titulescu. Scrisoare către Ion Antonescu (noiembrie 1940)

Interviu cu ing. Ioan Avram, fost ministru al construcțiilor de mașini (1969-1984)

Acest site folosește “cookies”. Continuarea navigării implică acceptarea lor.